Câteva tablouri, desene şi schiţe atribuite lui Pablo Picasso, găsite în Franţa
Un număr de 271 de opere atribuite pictorului Pablo Picasso, realizate în perioada 1900-1932, printre care se regăsesc tablouri, desene şi schiţe total necunoscute experţilor în artă, au fost descoperite, recent, în Franţa, pe Coasta de Azur, informează AFP.
Tablouri, carnete de schiţe şi desene, cu o valoare estimată la peste 60 de milioane de euro, au fost prezentate autorităţilor franceze de un cuplu de septuageneri de pe Coasta de Azur, care doreau să obţină certificatele de autenticitate din partea lui Claude Picasso, fiul şi, totodată, unul dintre moştenitorii celebrului pictor spaniol.
Printre aceste opere inedite se numără nouă colaje cubiste, a căror valoare a fost estimată la 40 de milioane de euro, o acuarelă din perioada albastră a pictorului, guaşe, litografii şi portrete ale primei sale soţii Olga, informează cotidianul francez Libération.
Pierre Le Guennec, în vârstă de 71 de ani, care i-a scris lui Claude Picasso de mai multe ori, începând din ianuarie 2010, întâlnindu-se în cele din urmă cu acesta la Paris, în luna septembrie, a lucrat ca electrician pentru Pablo Picasso în ultimii trei ani de viaţă ai artistului, decedat în 1973.
El a instalat sisteme de alarmă în mai multe reşedinţe ale pictorului, în special în vila California din Cannes, unde au fost depozitate multe dintre caietele cu desene şi schiţe ale artistului.
Moştenitorii şi experţii în artă însărcinaţi cu autentificarea lucrărilor au decis să depună plângere în justiţie pentru furt şi ascunderea unor opere de artă, pe 23 septembrie. Operele au fost confiscate, pe 5 octombrie, de reprezentanţii Oficiului central de luptă contra traficului cu bunuri culturale (OCBC), de la domiciliul cuplului de septuagenari, din localitatea Mouans-Sartoux de pe Coasta de Azur.
Confiscarea acestor opere de artă a fost confirmată de surse din poliţia franceză.Electricianul pensionar a fost arestat, potrivit cotidianului francez Libération.
Pensionarul susţine că este nevinovat şi afirmă că operele de artă i-au fost oferite fie de maestrul spaniol, fie de soţia acestuia.
Claude Picasso a exclus însă posibilitatea ca tatăl său să fi donat o cantitate atât de mare de desene:"El nu a făcut niciodată acest lucru, iar această ipoteză nu e plauzibilă. (Acele desene, n.r.) alcătuiau o parte din viaţa sa".