Castelul Bánffy de la Bonțida în perioada regimului comunist din România

Castelul Bánffy de la Bonțida în perioada regimului comunist din România

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 16 octombrie 2024

Joi, 24 octombrie 2024, de la ora 18:00, Fundația Transilvania Trust va organiza în Cluj-Napoca, la Casa Libertății Religioase (Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 14), o discuție la masă rotundă cu titlul „Castelul Bánffy de la Bonțida în perioada regimului comunist din România”. Evenimentul va include prezentarea cărții omonime semnate de istoricul de artă dr. Ioana Rus-Cacovean, lector la Universitatea de Arte și Design.

Punctul de pornire al discuției îl constituie cercetarea de arhivă a autoarei privind vasta corespondență dintre Consiliile Regionale din Cluj și Gherla și Direcția Monumentelor Istorice între 1940 și 1986, pe baza căreia se poate reconstitui soarta castelului în cea de-a doua jumătate a secolul XX, perioadă în care instituțiile încredințate cu protecția patrimoniului asistau neputincioase la măcinarea și reducerea la ruine a unuia dintre cele mai importante monumente istorice ale Transilvaniei de către beneficiarii castelului și populația locală, informează un comunicat al Fundației Transilvania Trust.

Participanții la masa rotundă sunt istoricul de artă Ioana Rus-Cacovean, autoarea cărții, arhitectul Virgil Pop, secretar al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Transilvania Vest, precum și Zsolt Fazekas, pastor al Bisericii Reformate din Bonțida în perioada 1991-1996. Discuția va fi moderată de Csilla Hegedüs, președintele Fundației Transilvania Trust, care s-a angajat să salveze și să restaureze castelul.

Discuția va avea loc în limbile română și maghiară, cu ajutorul unui interpret simultan.

Participarea este gratuită. Eveniment finanțat de Departamentul Pentru Relații Interetnice al Guvernului României.