image

Cartografii Sonore. Recital de chitară clasică şi poezie

Miercuri, 2 noiembrie 2022, de la ora 18:00, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi vă invită la evenimentul de deschidere al celei de a VIII-a stagiuni Cartografii sonore. Concertele MNHCV, proiect desfăşurat în parteneriat cu Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR). 

Primul concert al  stagiunii o va aduce în premieră în România pe Sarah Masyel,  într-un recital de chitară clasică și poezie intitulat „Un ange ce matin s’est posé sur ma main”, pe versuri de Georges Colleuil. 

Harta vedetă a serii este „Carte de la France divisée en départements”, publicată de Herrison la Paris în secolul al XIX-lea și care ne prezintă principalele diviziuni administrative ale Franţei din acele vremuri. 

Evenimentul va avea loc în saloanele Muzeului din Strada Londra nr. 39, sector 1, Bucureşti. 

Preț: 10 lei, prin achiziționarea unui bilet on-line: 

https://eventbook.ro/music/bilete-recital-de-chitara-clasica-si-poezie 

Organizată de Asociația UCIMR împreună cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, stagiunea „Cartografii Sonore” a debutat în 2017. De-a lungul timpului, au concertat artiști precum Costin Soare, Tudor Niculescu Mizil, Duo Kitharsis, cvartetul de coarde Solartis, pianista Mădălina Pașol, Duo PlaCello format din violonceliștii Ella Bokor și Mircea Marian, grupurile de jazz KRiSPER, Ana Maria Galea Trio, AC Leonte Band și mulți alții. 

Proiectul este derulat prin programul „Oportunități la Tine Acasă” al UCIMR, dedicat tinerilor muzicieni excepționali din România, prin care aceștia găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din țară în cele peste 100 de concerte organizate anual.  

După succesul ediţiilor anterioare, organizatorii doresc să aducă în continuare în atenția publicului o nouă perspectivă, inedită, asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă. 

Informații suplimentare 

Despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi 

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) din Bucureşti se numără printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul deține o colecţie de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX, hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal provinciile româneşti, state şi regiuni europene, precum şi hărţi astronomice și planuri de oraș. MNHCV își propune ca, prin grija pentru patrimoniu și interpretarea lui, prin activități destinate specialiștilor și comunităţii, să devină o instituție relevantă pentru public și pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educația pe tot parcursul vieții, dialogul şi angajarea creativă. http://www.muzeulhartilor.ro  

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România 

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect. 

Concertele programului „Oportunități la Tine Acasă” fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat. 

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ. 

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.