Bob Dylan Revisited
Librăria Café Kretzulescu împreună cu Mircea Cărtărescu şi invitatul lui, Alexandru Andrieş, vă invită joi, 11 octombrie, la ora 7 seara, la Bob Dylan Revisited.Mircea Cărtărescu îşi aminteşte de un concert pe care l-a introdus în poezia Lasă să fie, din volumul Nimic. „Dom’ Zimmerman, l-am văzut la Iowa City/ în concert./ haios./ nu i-aş fi purtat pălăria/ nici pentru o mie de lei“.Alexandru Andrieş îşi aminteşte ce impact a avut Dylan asupra lui în 1963-64, când i-a ascultat pentru prima oară muzica, pe care a admirat-o fără rezerve pentru că era revelaţia folkului liber, protestatar. Dar ce se întâmplase până atunci? A fost The Freewheelin’ Bob Dylan, albumul din 1962 cu care iese din zona de notorietate a comunităţii folk din Greenwich. Mai degrabă cu Blowin In The Wind decât cu tot albumul, pentru că piesa a devenit repede hit în varianta cover cântată de Peter, Paul and Mary. Şi apoi vine începutul anului 1964, albumul The Times They are A-Changing şi este evident că Dylan cântă poezie, una extraordinară.
Hobo cocoţat pe o scenă sau vizionar muzical, şi o imagine şi alta îl reprezintă tot pe Bob Dylan. Iar Alexandru Andrieş şi Mircea Cărtărescu au mult mai multe poveşti de spus joi seara. Vă aşteptăm.