Noul sediu al Muzeului Național al Literaturii Române, inaugurat de Ziua Mondială a Poeziei
Ziua Mondială a Poeziei a fost sărbătorită marți, 21 martie, în București, prin inaugurarea sediului Muzeului Național al Literaturii Române. Înființat în anul 1957, Muzeul a fost redeschis publicului după doi ani de la relocarea colecţiilor în clădirea Casei Presei Libere, informează bucurestitv.net.
Muzeul Naţional al Literaturii Române deţine peste 300.000 de piese organizate în 300 colecţii (sec. XV-XX), cuprinzând manuscrise ale scriitorilor români, precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu şi mulţi alţii.
De asemenea muzeul deţine manuscrise valoroase ale unor scriitori străini: M. Proust, Th. Mann, Paul Valery, G. Papini, G. Ungaretti etc. Colecţiile sunt completate de cărţi vechi şi rare, documente istorico-literare, lucrări de artă plastică (grafică, pictură, sculptură), periodice, obiecte şi mobilier memorial, fotografii, înregistrări audio-video.
Pe lângă cărţi şi manuscrise, MNLR posedă şi o colecţie de artă plastică, care dezvăluie atracţia plasticienilor faţă de marile figuri ale literaturii, dar şi pasiunea unor scriitori pentru forme şi culori, ca exprimare adiacentă a talentului lor.
Dintre cele mai importante achiziţiii amintim: portretul în cărbune al lui Gala Galaction, realizat de Gh. Lowendal, portretul lui Liviu Rebreanu, semnat de Francisc Şirato, portretele lui V. Alecsandri şi Camil Petrescu, datorate lui Camil Ressu, potretul lui Minulescu de Jean Steriadi şi multe altele.
În custodia muzeului se află numeroase sculpturi: busturile lui Mihai Eminescu, realizate de Ion Jalea şi Ion Vlasiu, cele ale lui Octavian Goga, Mihail Sadoveanu şi Tudor Vianu, semnate de Miliţa Pătraşcu.
Muzeul Digital al Literaturii Române
Muzeul Digital este o colecție virtuală de manuscrise și documente aflate în patrimoniul Muzeului Literaturii Române. În acest moment colecția conține 144 de manuscrise, respectiv 1057 de pagini scanate. Vezi aici Muzeul Digital al Literaturii Române!
Ziua Internațională a Poeziei a fost proclamată de UNESCO în 1999 și este sărbătorită anual în data de 21 martie, ca o recunoaștere a renașterii discursului poetic și a interesului pentru poezie.