Genocidul împotriva armenilor: documente inedite din Arhiva Secretă a Vaticanului
Genocidul împotriva armenilor, de la începutul secolului XX, a provocat aproximativ 1,5 milioane de victime, conform aprecierii istoricilor epocii moderne. Sub pretextul unei presupuse conspirații a armenilor împotriva Imperiului Otoman, regimul Junilor Turci a pus în aplicare, cu o cruzime îngrozitoare, ”viziunea” sa despre statul musulman pur.
Până în prezent, guvernul turc neagă acest genocid, vorbind despre un ”masacru regretabil”. Cartea lui Michael Hesemann, publicată recent la editura Meteor Press, adaugă cercetării genocidului armean surse foarte noi: documente inedite, din Arhiva secretă a Vaticanului.
”Cititorul român are așadar la dispoziție o carte necesară și utilă, bazată preponderent pe lectura unor lucrări esențiale din vasta bibliografie a genocidului armean, precum și cercetări de arhivă ale autorului. Dintre cele din urmă, mai ales cele efectuate în Archivio Segreto Vaticano (după 2011) au scos la lumină un important fond de documente inedite legare de relațiile diplomatice ale Vaticanului cu Turcia în jurul anului fatidic 1915, precum și raporturile triunghiulare Turcia-Vatican-Germania”, spune Sorin Antohi, în prefața volumului.
Documente din Arhiva secretă a Vaticanului probează, într-o manieră zguduitoare, această crimă împotriva umanității și fac dovada încercărilor disperate ale papei Benedict al XV-lea și ale serviciului său diplomatic de a stăvili crimele, scoțând în evidență, totuși, înfrângerea omenirii în lupta cu barbaria.
„Genocidul armenilor a inaugurat, din păcate, lista cea tristă a catastrofelor din secolul trecut, care au fost posibile din cauza unor aberante motive rasiale, ideologice sau religioase, care au întunecat mintea autorilor până în punctul de a plănui să anihileze întregi popoare”, spunea Papa Francisc, la Erevan, în iunie 2016.
Michael Hesemann (n. 1964) a studiat istoria, antropologia culturală și jurnalistica la Universitatea din Göttingen. Autor de succes internațional, este jurnalist profesionist și profesor specializat în subiecte cu caracter istoric și religios. Începând din anul 2008, are acces la Arhiva secretă a Vaticanului. Cărțile sale au devenit bestselleruri mondiale, fiind traduse în 15 limbi, într-un tiraj total de peste două milioane de exemplare.
Genocidul împotriva armenilor
Autor: Michael Hesemann
Editura: Meteor Press; număr pagini: 352; preț: 34,2 lei