Albumul Marii Uniri expus pe 1 Decembrie, la Muzeul Național de Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) expune cu prilejul Zilei Naționale a României – 1 decembrie – un bun cultural aparte - albumul Marii Uniri realizat de către fotograful Unirii, Samoilă Mârza, exemplarul dedicat lui Vasile Goldiș, artizan al Marii Unirii.
Piesa de patrimoniu expusă de Ziua Națională a României la MNIR are o istorie aparte, fiind realizată de Samoilă Mârza special pentru Vasile Goldiș, având pe copertă titlul de „Album”, numele lui Vasile Goldiș și anul 1918, informează un comunicat al MNIR.
Alături de album este expusă o brasardă tricoloră, păstrată împreună cu acesta, o fâșie de pânză albă, având cusută pe ea steagul tricolor pe care este inscripționat cu cerneală anul „1918”, brasardă purtată la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
Micro-expoziția al cărei curator este dr. Cristina Păiușan-Nuică, cercetător în cadrul MNIR, este disponibilă publicului vizitator până duminică, 4 decembrie 2022.