50 de ani. Școala de Modă din București
În perioada 07/07/2021 – 05/09/2021 Muzeul Național de Artă al României prezintă în expoziția - 50 de ani. Școala de Modă din București, o sinteză a activității profesorilor și studenților de la Departamentul Modă din cadrul Universității Naționale de Arte București (UNArte).
Evenimentul vine în continuarea expozițiilor care au marcat, la Muzeul Național de Artă al României, împlinirea a 150 de ani de la înființarea Școlii de Belle Arte din București, actuala UNArte, și aniversarea a 50 de ani de la înființarea Departamentului Design a UNArte.
Actuala prezentare se grefează pe elementele de display realizate de Cartierul Creativ în cadrul Romanian Design Weeek, în ideea continuării punerii în evidență a aportului de creativitate românească la configurarea designului contemporan.
Expoziția cuprinde o amplă selecție de piese vestimentare care au fost admirate în evenimente internaționale de prestigiu, instalații costumare, prezentări video și ilustrații de modă.
Este pentru prima dată când vizitatorii au oportunitatea de a explora bogăția de stiluri - de la cel convențional, la cel artistic și experimental - viziuni ce oferă publicului posibilitatea să descopere nenumărate modalități de a construi imaginea umană.