Traficul ilicit de droguri în România interbelică

Un referat, datat 2 ianuarie 1929, întocmit de un angajat al Ministerului de Interne, aduce informații inedite despre traficul ilicit de droguri, în România interbelică.

Referatul face parte din corespondența purtată de Ministerul Afacerilor Străine cu privire la comercializarea ilegală a drogurilor pe teritoriul țării noastre, în contextul în care Societatea Națiunilor solicita informații asupra cantităților de droguri găsite de autoritățile române și originii lor, asupra mijloacelor întrebuințate spre a le procura și persoanelor implicate, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

Documentele au fost elaborate într-o perioadă în care se puneau bazele cooperării internaționale în vederea combaterii traficului ilicit de droguri. Convenția Internațională a Opiului de la Haga, din anul 1912, prevedea că producția și desfacerea opiului brut trebuie supuse unui control național prin legi adoptate de fiecare stat. În cadrul conferinței de la Geneva din 19 februarie 1925, sfera de aplicabilitate a Convenției de la Haga s-a extins și asupra cânepei indiene și a frunzelor de coca, fiind interzisă utilizarea lor în alte scopuri decât medicale și științifice. Totodată, părțile semnatare și-au asumat obligația să aplice sancțiuni penale celor ce săvârșeau astfel de infracțiuni, iar guvernele trebuiau să trimită Comitetului Central Permanent al Opiului rapoarte asupra producției, consumului și stocului de stupefiante.

Aderarea României la Convenția și Protocolul asupra opiumului, încheiate la Geneva, au fost ratificate de partea română în prima jumătate a anului 1928, documentele respective fiind publicate în Monitorul Oficial nr. 134 din 21 iunie 1928. Prima lege pentru combaterea abuzului de stupefiante a fost adoptată tot în prima jumătate a anului 1928, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 90 din 25 aprilie 1928. Sancțiunile prevăzute în această lege erau mici. Spre exemplu, fabricarea și importul de stupefiante erau pedepsite cu închisoare le la 1 la 2 ani sau cu amendă cuprinsă între 10.000-100.000 lei (art. 2, alin. a.)

Referatul și articolele publicate de Arhivele Naționale ale României ne oferă informații privind consumul de droguri și maniera în care puteau fi procurate acestea. De cele mai multe ori, ele erau cumpărate din farmacii sau de la intermediari care erau și consumatori. Drogurile se procurau din farmacii sub diferite pretexte, precum: crize acute hepatice, renale, plăgi deschise etc. De altfel, au existat situații în care bolnavii au devenit dependenți după ce au utilizat narcoticele pentru a trata anumite afecțiuni, după cum rezultă și din articolul publicat în ziarul „Universul” din 23 ianuarie 1928, intitulat „Spovedania unui nenorocit”.

Rețetele în baza cărora erau eliberate drogurile trebuiau să respecte o anumită formularistică pentru a nu putea fi falsificate. În dorința de a obține un profit cât mai mare, unii farmaciști eliberau narcoticele trecute pe rețetă fără să țină seama de acest aspect. Din același raport aflăm că erau cazuri în care și medicii au consumat droguri, după cum au existat și situații în care foști farmaciști au devenit vânzători de droguri.

Stupefiantele erau consumate de către adulți și de către persoane care nu ajunseseră încă la maturitate, după cum rezultă din mărturia unei mame al cărei fiu a consumat droguri la vârsta de 17 ani sau dintr-un articol publicat ziarul „Curentul” referitor la faptul că eleve și elevi au fost ademeniți să consume droguri în județul Bălți.

În argoul epocii, „caut pe Caterina” însemna „caut cocaină” și „caut pe Maria” însemna „caut morfină”, iar toxicomanii erau considerați adepți ai „Beției Reci” sau ai „Papagalului Alb”.

Vezi AICI documentele publicate de Arhivele Naționale ale României!

_{Foto sus: 1928,
ianuarie 23. Caricatură publicată în presă cu privire la
stupefiante. „Universul”, nr. 19, 23 ianuarie 1928, p. 1 (©
Arhivele Naționale ale României)}