Top 10 meșteșuguri tradiționale românești care încă rezistă în timp

Altădată, fiecare sat își avea meșterii lui. Olarul venea la târg cu căruța plină de oale, curelarul cosea hamuri și chimire, iar femeile țeseau iarna, la lumina lămpii, scoarțe pentru zestrea fetelor. Lucrurile din casă nu se cumpărau de la fabrică, ci se făceau de mână, cu răbdare și cu o pricepere învățată de la bătrâni.

Multe dintre aceste meșteșuguri s-au pierdut odată cu trecerea vremii. Altele însă rezistă, ținute în viață de oameni care nu s-au lăsat. Unii au învățat meseria de la părinți și bunici, alții au deprins-o singuri, din dragoste pentru lucrul făcut cu mâna. Toți au însă ceva în comun: credința că un obiect lucrat cu grijă valorează mai mult decât unul făcut în grabă. Iată zece meșteșuguri tradiționale românești care încă își găsesc loc în lumea de azi!   

1. Olăritul

Olăritul este unul dintre cele mai vechi meșteșuguri de pe pământul nostru. Lutul frământat, roata pusă în mișcare cu piciorul și cuptorul încins au rămas aproape la fel de veacuri. În Bihor, ceramica de Lelești se lucrează încă din lut alb și roșu și se pictează în familie. În Oltenia mai trăiesc olari care fac oale, ulcioare și ceșcuțe de țuică în spiritul vechii olării gorjenești. Lângă Sighișoara, la Saschiz, un atelier deschis în 2015 a reînviat ceramica din zona Târnavei Mari.

2. Țesutul la război

Războiul de țesut stătea odinioară în fiecare casă. Din lână toarsă cu fusul și vopsită cu plante, femeile țeseau scoarțe, lăicere, ștergare și preșuri, fiecare cu motivele zonei: rombul, pomul vieții, cârligul ciobanului. Astăzi, puține țesătoare mai au război în casă, dar meșteșugul nu s-a stins. În Banatul de munte, o țesătoare de 75 de ani mai lucrează covoare și ștergare după modele transmise din generație în generație, iar în Crișana se țin cursuri de țesut pentru copii și adulți.

3. Cusutul și broderia tradițională

Ia românească, cămașa cu altiță, încrețul și râurile, a ajuns cunoscută în toată lumea. În spatele ei stau însă mâini răbdătoare care cos punct cu punct, cu modele care spun din ce sat vine purtătoarea. Prin Mureș și prin Țara Vrancei, meșterițe cos încă de mână costume populare după modelele zonei, iar în Oaș și în Maramureș, pe lângă cusături, se fac zgărdane și podoabe din mărgele. O ie cusută de mână poate cere luni întregi de muncă, iar fiecare rând de cusătură poartă în el răbdarea celei care a lucrat-o.

4. Sculptura în lemn

Lemnul a fost materialul de căpătâi al satului românesc. Din el se făceau porțile, troițele, lăzile de zestre, lingurile și stâlpii de prispă, toate împodobite cu rozete, funie răsucită și pomul vieții. În Țara Moților se mai cioplesc troițe și elemente de arhitectură, în Maramureș se sculptează statui și busturi de moroșeni, iar în Argeș se lucrează porți cu simboluri moștenite. Despre rostul acestor lucrări și despre semnele cioplite pe ele poți afla mai multe din povestea despre meșteșuguri românești din lemn.

5. Încondeierea ouălor

Încondeierea ouălor este un meșteșug legat de sărbătoarea Paștelui, dar și de credințele vechi ale satului. Cu chișița și cu ceară de albine, femeile desenau pe ou crucea, steaua, spicul de grâu sau „calea rătăcită", apoi treceau oul prin vopsele făcute din plante. Fiecare semn avea un înțeles: noroc, belșug, ocrotire. Deși tot mai puține femei mai știu să încondeieze ca odinioară, meșteșugul se învață încă în ateliere și la târgurile de primăvară.

6. Împletiturile din nuiele

Coșul de nuiele a fost tovarășul gospodinei la piață, la câmp și la cules. Împletite din răchită, din alun sau din corn, coșurile aveau forme pentru fiecare treabă: pentru ouă, pentru pâine, pentru fructe. În Arad și în Sălaj, meșterii împletesc încă de mână coșuri, mobilier și obiecte de casă, iar unii dintre ei țin ateliere pentru copii, ca meșteșugul să nu se piardă. Dacă vrei să cunoști oamenii care duc mai departe astfel de îndeletniciri, poți descoperi meșteșugari români pe Via Profi, din aproape toate colțurile țării.

7. Icoanele pe sticlă

Icoanele pe sticlă s-au născut în satele din Transilvania, acolo unde țăranii nu își permiteau icoanele scumpe pictate pe lemn. Meșterii pictau pe dosul sticlei, în ordine inversă, cu culori vii și contururi ferme, iar sfinții aveau chipuri simple și blânde. Astăzi, iconari din Mărginimea Sibiului și din Gorj mai lucrează după tehnicile vechi, cu tempera, emulsie de ou și foiță de aur, ducând mai departe o artă care îmbină credința cu frumusețea populară.

8. Sculptura în piatră

Din piatră s-au cioplit crucile de hotar, troițele de la răscruci, treptele bisericilor și pragurile caselor. Este un meșteșug al răbdării, căci ce s-a scos cu dalta nu se mai poate pune la loc. În Argeș, pietrari lucrează încă „cu dalta și ciocanul" cruci, troițe și monumente, în Slănic Moldova se cioplesc trepte, pavaje și sculpturi din piatră locală, iar în Gorj, pe meleagurile lui Brâncuși, se sculptează busturi ale oamenilor de seamă.

9. Curelăritul și lucrul în piele

Curelarul era omul la care mergeai pentru chimir, hamuri, traistă sau pungă de bani. Pielea se tăia cu cuțitul, se cosea cu ață trasă prin ceară și se împodobea cu ștanțe. Meșteșugul trăiește azi în atelierele de marochinărie, unde se cos de mână genți, curele și portofele. În Mureș, un meșter popular împodobește pielea de vițel cu lalele, pomul vieții și cerbul mitic, iar în Mărginimea Sibiului totul se coase de mână, în piele tăbăcită vegetal.

10. Dulgheria și șindrila

Casele, bisericile de lemn și porțile maramureșene au fost ridicate de dulgheri care lucrau fără cuie, îmbinând bârnele cu pricepere. Acoperișurile erau învelite cu șindrilă sau draniță, despicate de mână din lemn de brad. Meșteșugul acesta trăiește prin cei care restaurează casele vechi: în Hunedoara, șindrilari care au lucrat la Castelul Corvinilor mai despică încă șindrila după tehnica veche, iar dulgherii din Maramureș ridică și astăzi biserici de lemn.

De ce merită să păstrăm vii aceste meșteșuguri?

Fiecare meșteșug tradițional este o punte între trecut și prezent. Când alegi o oală lucrată la roată, un ștergar țesut la război sau o curea cusută de mână, nu cumperi doar un obiect, ci ajuți un om să-și țină atelierul deschis și o meserie veche să meargă mai departe. Poate cel mai frumos lucru pe care îl poți face este să le treci pragul meșterilor, să-i asculți și să le privești mâinile la lucru. Așa înțelegi că meșteșugurile nu sunt doar amintiri, ci o parte vie din ce suntem. Iar lucrurile făcute cu răbdare au ceva ce obiectele de serie nu vor avea niciodată: povestea mâinilor care le-au lucrat.