Scurta istorie a obiceiului de a oferi cadouri si semnificații contemporane
La fiecare Crăciun, zi de naștere, aniversare și ocazie specială obișnuim să oferim cadouri celor dragi. Este ceva ce facem în mod natural și nu ne gândim dincolo de gestul în sine. Cu toate acestea, cadoul pe care îl alegem și modul în care îl oferim spun multe despre noi, despre relațiile cu ceilalți și despre structurile sociale din cadrul comunității noastre.
Află câte ceva despre istoria obiceiului de a oferi cadouri și despre cum s-a modelat acest ritual în viața contemporană.
Oferirea darurilor în vechime
Practica de a oferi cadouri a existat încă de la începutul civilizației umane. Se pare că oamenii cavernelor ofereau cadouri precum pietre cu forme neobișnuite sau dinți de animale pentru a consolida legăturile sociale și a-și arăta aprecierea față de ceilalți.
În unele colțuri ale lumii, triburile organizau ceremonii în cadrul cărora se ofereau bunuri și cadouri pentru a confirma statutul și averea celui care dăruia. Cu cât cadourile și ceremonia erau mai elaborate, cu atât mai puternic era cel care le dăruia. În mod similar, în alte triburi, tradiția impunea ca vânătorii să ofere cea mai mare parte din captură celorlalți membri ai tribului. Cu cât membrii tribului primeau mai mult, cu atât echipajul de vânători era mai respectat.
Cadourile și civilizațiile antice
În cazul civilizației egiptene, decedații erau înmormântați cu bunuri sau cadouri necesare pentru viața de apoi. Aceste daruri includeau obiecte de zi cu zi și alimente, iar membrii respectați ai comunității erau înmormântați cu bijuterii, mobilier și alte obiecte de valoare. Fiecare cadou avea un scop diferit, însă majoritatea serveau la protejarea și facilitarea tranziției către viața de apoi.
Oferirea de cadouri a jucat un rol important și în Grecia Antică, unde cadourile erau oferite pentru a construi relații și în spiritul ajutorului reciproc sau al ospitalității. Familiile obișnuiau să primească în casele lor călătorii, care puteau fi zei deghizați. O primire adecvată includea oferirea unei mese și a unui loc de odihnă.
De ce oferim cadouri în prezent
Cadourile joacă un rol important în structura noastră socială și le oferim din multe motive, uneori contradictorii. Iată câteva dintre principalele motive pentru care oferim cadouri:
● Pentru a construi și consolida relațiile
Adesea oferim cadouri pentru a întări sau a stabili legătura noastră cu ceilalți, ceea ce înseamnă că ele sunt o oglindire a relației dintre două persoane. Oferirea unui cadou unei persoane la care ținem ne permite să comunicăm sentimentele și aprecierea pentru ea.
● Pentru a-i ajuta pe alții
Unele cadouri sunt oferite fără a se aștepta un schimb. De exemplu, deseori oferim cadouri copiilor mici care nu au cum să răspundă sau chiar animalelor de companie. Deși s-ar putea argumenta că aceste cadouri sunt reciproce în alte moduri, altruismul ar putea fi, de asemenea, în joc. Dragostea și aprecierea sunt două dintre cele mai importante motivații pentru a oferi de cadouri altruiste. Oferirea de cadouri pentru a-i ajuta pe alții poate include donarea de bani sau voluntariatul pentru o organizație caritabilă. De asemenea, ideea de a-i ajuta pe ceilalți poate căpăta și valențe mai formale. Astfel, putem sprijini diferite cauze sociale redirecționand 3,5% din impozitul pe venit către organizații a căror misiune este să ajute semenii.
● Pentru a arăta dragoste și devotament
De multe ori cadourile sunt oferite pentru a simboliza dragostea și devotamentul dintre doi parteneri. De exemplu, bărbații obișnuiesc să cumpere pentru partenerele lor flori atunci când încearcă să își exprime dragostea sau devotamentul. Acestea pot simboliza sentimentele de dragoste prin frumusețea lor parfumată.
● Pentru a comunica simbolic
Atribuim o semnificație simbolică cadourilor. Dacă analizezi mai în profunzime acest obicei, vei observa că obișnuim să aducem câte un suvenir apropiaților noștri atunci când mergem în vacanță. Prin acest gest dorim să le comunicăm că ținem la ei și să le împărtășim o mică parte din bucuria vacanței.
● Pentru a primi ceva în schimb
În societatea noastră obiceiul oferirii de cadouri a căpătat o formă de reciprocitate. Oferirea de cadouri creează un fel de echilibru al datoriilor, astfel încât, pentru a preveni sentimentele negative, cadourile trebuie să fie rambursate, pentru a închide cercul. Atunci când oferi un cadou în contextul reciprocității, acesta ar trebui să aibă o valoare aproximativ egală, deoarece a oferi prea puțin înseamnă că nu prețuiești relația, în timp ce a oferi prea mult înseamnă că o supraevaluezi.
Așadar, pe măsură ce structurile sociale s-au dezvoltat, cadourile au devenit mai elaborate, iar dinamica acestui obicei în societatea contemporană acoperă o varietate de semnificații.
Sursa foto: shutterstock.com