Scurt tur al Castelului Bran

Castelul Bran este situat în pasul Rucăr-Bran, în județul Brașov, pas cu o mare importanță strategică și economică, ce făcea legătura între Țara Românească și Transilvania și facilita comerțul dintre cele două țări medievale.

Arhitectura castelului

Istoria acestuia începe în anul 1377, în timpul regelui Ludovic de Anjou, iar pentru o cunoaștere cât mai cuprinzătoare a istoriei construirii castelului, este necesară evocarea contextului, și anume consolidarea statului feudal de la sud de Carpați.[1] De asemenea, domnitorul Țării Românești, Vladislav – Vlaicu Vodă a purtat o serie de bătălii împotriva regelui Ludovic, în urma cărora cel din urmă a pierdut cetatea Rucăr, care avea rolul de a păzi intrarea în Transilvania.[2] În urma acestor evenimente, regele consideră că o consolidare a granițelor de sud-est este mai mult decât necesară. Astfel, un document ce datează din anul 1377, 19 noiembrie, înfățișează faptul că brașovenii i-au promis regelui Ludovic de Anjou că vor construi o cetate în Bran, cheltuiala și efortul construcției fiind asigurat tot de ei.[3] În schimbul acestui efort, regele le acordă o serii de privilegii, precum dreptul Brașovului de a stăpâni unele sate din Țara Bârsei, taxe vamale reduse și reducerea unor impozite.[4]

Construirea castelului Bran s-a realizat pe o stâncă care domina trecătoarea, fiind lesne de înțeles că i s-a conferit rolul de supraveghere și de apărare a acestei trecători. De asemenea, nici rolul militar al acestuia nu trebuie neglijat, astfel că acesta a avut, inițial, rolul unei cetăți de apărare. S-a dorit ca acesta să fie construit precum un complex de clădiri, care cuprindea două ziduri ce aveau rolul de a închide trecătoarea dinspre hotarul Țării Românești, primul dintre acestea fiind construit din piatră brută și, în unele locuri, fiind utlizată și cărămida legată cu mortar și din cadrul căruia se mai poate observa și astăzi o foarte mică porțiune, al doilea era paralel cu cel menționat anterior, iar între aceste două ziduri se regăseau clădirile oficiului vamal, clădiri care nu au rezistat trecerii timpului.[5] Însă, cea mai importantă parte a acestui complex o reprezenta cetatea propriu-zisă.

Stânca pe care a fost construit Branul se integrează în construcție, urcând pe latura de nord a acestuia până la al patrulea nivel. Turnurile din componența sa, situate în partea în partea de nord, sud, est și vest, au fost construite din piatră de stâncă și din bolovani de râu, la fel ca și zidurile ce fac legătura între ele. Cel mai vechi dintre acestea este turnul de observație din partea nordică, donjonul (de-a lungul timpului, castelul Bran a trecut prin mai multe modificări), având baza pătrată și înălțându-se deasupra clădirii. Acoperișul acestuia, realizat din țiglă, a fost construit în pantă, această formă având o mare importanță strategică, și anume de a nu fi incendiat în urma contactului cu proiectilele dușmanilor.[6] Pe latura exterioară a acestuia se pot observa șase deschideri de tragere, așezate unele sub altele, două câte două, care, pe lângă această funcționalitate, reprezintă și ferestrele încăperilor turnului.[7] Pe tencuiala acestui turn se poate observa o inscriptie în limba latină ce aduce la cunosțiință faptul că, în anul 1723, castelul Bran a fost renovat.[8] De asemenea, un rol extrem de important îl avea foișorul de observație, poziționat în partea superioară a șarpantei, făcând parte tot din structura donjonului, foișor care, pe partea nordică, prezintă un fronton cu creneluri, stilul acestuia fiiind cel Renascentist, elemente ce sunt specifice secolului al XVII-lea.[9] În partea de sud-vest se observă un turn ce are formă circulară, care se crede că datează din anul 1593, fiind construit după ce vechiul turn, ce avrea rolul de pulberărie, a luat foc, fiind lovit de către un trăsnet.[10]

Poarta castelului se află în partea estică, fiind străjuită de un turn dreptunghiular, care a fost construit între anii 1622 și 1625, în alcătuirea căreia se regăsesc blocuri mari de piatră de calcar, iar poziționarea porții se află pe latura cea mare a turnului. De asemenea, pe acest turn a fost aplicat piatră spongioasă, în secolul al XVII-lea.[11]

În partea de vest a construcției a fost ridicată o anexă în secolul al XX-lea, secol în care castelul Bran a intrat sub administrația Hohenzollernilor. Aceasta se află și în interiorul, și în exteriorul zidului de incintă. În curte se regăsea și o fantână, aprovizionând castelul cu sursa de apă necesară, iar curtea prezintă dale de piatră. [12]

Scurt istoric

Castelul Bran, după ce a fost construit de către brașoveni, s-a aflat, ulterior, în stăpânirea Tării Românești, a austriecilor, dar și a familiei de Hohenzollern, în secolul XX.

În ceea ce privește posesiunea Țării Românești asupra castelului Bran, aceasta s-a realizat în urma semnării unui tratat între Mircea cel Bătrân și Sigismund de Luxemburg în contexul apariției din ce în ce mai pregnantă a pericolului otoman. Acest tratat consfințea dreptul domnitorului Țării Românești de stăpânire asupra Severinului, Amlașului și Făgărașului, plus a Branului, fapt care a determinat ca vama să fie mutată la Brașov. Ulterior, după ce Mircea cel Bătrân a decedat, însă faptul că au apărut incursiunile otomane, incursiuni care l-au determinat pe Sigismund de Luxemburg să treacă Branul sub autoritatea voievodului Transilvaniei.[13]

Modul în care castelanii transilvăneni ai Branului îi tratau pe negustorii munteni și pe cei brașoveni, și anume într-un mod nedrept, nerespectând taxele vamale, confiscând mărfurile și având un comportament extrem de violent față de aceștia, au generat ample nemulțumiri, iar regele le-a interzis să se mai poarte în acest fel, însă aceștia au continuat. În aceste condiții, brașovenii au vrut să ia în stăpânire castelul Bran, lucru care s-a întâmplat în anul 1498, atunci când regele Ungariei, Vladislav Jagello, oferă Brașovului castelul Bran, împreună cu domeniul acestuia, pe o perioadă de 10 ani și în schimbul a 1000 de florini., iar la expirarea acestui termen, în anul 1508, perioada este mărită pe următorii 20 de ani, regele primind din nou o sumă de bani, și anume cea de 15.000 de florini. [14]

Ulterior, în contextul încorporării Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, încorporare ce a survenit în urma păcii de la Karlovitz din anul 1699, castelul Bran a intrat sub suzeranitatea acestora. În tot acest timp, datorită supunerii brașovenilor împăratului, Brașovul a avut un rol privilegiat, iar acest lucru a determinat menținerea proprietății asupra Branului.[15]

În secolul XX, castelul Bran s-a aflat în posesia familiei de Hohenzollern, la 1 decembrie 1920 brașovenii dăruind acest castel familiei regale a României, prin reprezentantul lor, și anume primarul Karl Schnell.[16] În această perioadă, castelul a trecut prin câteva modificări arhitecturale, dar, mai ales, a fost dotat cu necesitățile necesare unei reședințe regale, și anume apa era asigurată, la fel și iluminatul.[17]

Bibliografie

· Hașdeu, Titus, Cetatea Bran, Ed. Meridiane, București, 1968

· Henegariu, Ana Maria, Cetatea Bran, Ed. Meridiane, București, 1963

· Ion, Narcis Dorin, Castele, palate și conace din România, Ed. Fundației Culturale Române, București, 2001

· Micu, Emil, Castelul Bran:scurtă privire istorică, București, 1957

[1] Titus Hașdeu, Cetatea Bran, Ed. Meridiane, București, 1968, p.7.

[2] Ana Maria Henegariu, Cetatea Bran, Ed. Meridiane, București, 1963, p.7.

[3] Ibidem, p.9.

[4] Ibidem, p.8.

[5] Ibidem, pp.26-27.

[6] Ibidem., p.30

[7] Titus Hașdeu, op. cit., p.26