Scandalul care a „încăierat” România cu Serbia şi Germania: Vlahii din Timoc sunt români autentici! De ce neagă Serbia?
Poziţia hotărâtă a Guvenului României, prin vocea ministrului de externe, faţă de recunoaşterea minorităţii româneşti de pe valea Timocului de către autorităţile din Serbia ca o condiţie a statutului de candidat la Uniunea Europeană pentru statul vecin a adus în prim plan mediatic chestiunea vlahilor din Balcani. Din păcate absenţa totală a unui minim de informaţii în manualele de istorie şi atenţia redusă pe care o acordă presa scrisă sau audio comunităţilor româneşti din Balcani ridică sigur mari semne de întrebare în rândul românilor:cine sunt românii din valea Timocului?
Poporul român s-a format pe o arie mult mai largă decât o prezintă manualele de istorie, care limitează etnogeneza românilor la vechea Dacie. Românii sunt urmaşii romanităţii orientale, adică ceea ce a mai rămas din vorbitorii de limbă latină în partea răsăriteană a Imperiului Roman. Slavii aşezaţi în Balcani în secolele VI-VII au spart unitatea romanităţii orientale. Care au fost consecinţele imediate ale migraţiei slave în Balcani? O parte a populaţiei romanice s-a retras spre sud, alţii spre vest sau nord. Bizantinul Kekaumenos consemna la mijlocul secolului al XI-lea că vlahii care locuiau între Dunăre şi Sava (centrul Serbiei de azi) au fost obligaţi să se retragă spre sud, în Epir, Macedonia şi Elada (azi Grecia).
Citeşte şi:
FOTO-VIDEO Românii din Serbia, obligaţi să scrie într-o limbă inexistentă:vlaha cu litere chirilice
Președintele Serbiei:Cerințele României încalcă standardele europene
România a dat emoţii Serbiei la UE
Sârbii deghizaţi în vlahi:"Nimeni nu are dreptul să le ceară vlahilor să se declare români"
Originea romană a vlahilor balcanici a fost reiterată de nenumărate ori în secolele X-XVI. De exemplu papa Inocenţiu al III-lea spunea în jur de 1204 despre vlahii care au fondat Ţaratul Vlaho-Bulgar că sunt urmaşii romanilor. Sau pe la 1538 un căpitan croat, Nicolae Jurisici, spunea despre vlahii din Croaţia că „la noi se spune despre ei că sunt vechii romani”. Exemplele sunt mai multe şi toate arată existenţa unei conştiinţe a originii romane. Noi ne-am spus români, dar vecinii ne-au numit vlahi, valahi, olah, voloh. Românii din Istria, pe coasta Adriaticii, încă în secolul al XVII-lea îşi spuneau „rumâri”, o formă rotacizată a etnonimului „român”.
O parte a vlahilor sud-dunăreni au fost slavizaţi de-a lungul timpului. Dacă în jur de 1200 vlahii au fost suficienţi de mulţi încât să pună bazele, împreună cu bulgarii, la un nou stat – Ţaratul Vlaho-bulgar, în care bizantinii şi francezii cruciaţi au recunoscut preponderenţa elementului românesc, în câteva secole vlahii au rămas compact doar în regiuni izolate. În perioada stăpânirii bizantine a Balcanilor, vlahii aveau atribuţii militare în schimbul unor libertăţi. După ce peninsula Balcanică a fost ocupată în secolul al XIV-lea de către Imperiul Otoman, turcii s-au folosit în continuare de capacitatea militară a vlahilor. O parte a vlahilor au fost mutaţi de către turci spre regiunile de graniţă în funcţie de cuceririle din Balcani. Treptat printre vlahii cu sarcini militare au pătruns şi slavi – sârbi şi bulgari, datorită cărora slavizarea vlahilor a fost mai accentuată.
După înfrângerea Ungariei la Mohacs în 1526 interesul turcilor pentru folosirea capacităţilor militare ale vlahilor a scăzut şi au început să le anuleze privilegiile şi să le crească obligaţiile financiare. Din această cauză mii de familii de vlahi au emigrat după 1530 în Croaţia, care se afla sub stăpânirea habsburgilor. Aici au primit privilegii în schimbul serviciilor militare, formând o regiune de graniţă autonomă. Aceşti vlahi emigraţi în secolul al XVI-lea s-au suprapus peste vechii vlahi din vestul peninsulei Balcanice. Dar amestecul cu sârbii şi croaţii au determinat asimilarea lor etnică. În vestul Croaţiei a rămas până azi un grup foarte mic de istro-români, izolaţi pe o insulă şi o peninsulă.
Cel mai compact grup de vlahi, în valea Timocului
În sudul Balcanilor au rămas relativ compact un număr mare de vlahi, împărţiţi în două ramuri:aromânii, în Grecia şi Albania şi megleno-românii, în Macedonia. Vlahii din Grecia nu sunt recunoscuţi ca minoritate şi în ciuda grecizării intense, mulţi aromâni din Grecia au păstrat conştiinţa originii lor romane şi a relaţiei frăţeşti cu românii nord-dunăreni.
În evul mediu vlahii balcanici au fost nu doar militari şi păstori, ci şi cărăuşi şi negustori. Averile acumulate din comerţ au generat primele tentative de formare a unei naţiuni aromâne în secolul al XVIII-lea. Aromânii din Moscopole, azi în Albania, foarte bogaţi şi vestiţi, au întemeiat chiar o Academie şi au înfiinţat o tipografie. Oraşul a fost distrus de turci şi albanezi după 1769 şi azi doar ruinele mai amintesc de gloria marelui oraş (în secolul XVIII Moscopole era mai mare ca Atena, de exemplu). Aromânii au emigrat şi urmaşii lor sunt azi în România, Ungaria sau Austria, mândrindu-se cu originea lor moscopolitană.
Cel mai compact grup de vlahi este cel de pe valea Timocului, la graniţa dintre Serbia şi Bulgaria de azi. Românii timoceni au beneficiat de privilegii şi autonomie pe timpul stăpânirii turceşti. Aveau propria organizare administrativă şi judecătorească, se judecau după ius valachicum şi plăteau separat dările către autorităţi. De exemplu în 1516 sultanul le-a poruncit funcţionarilor turci să respecte autonomia vlahilor de pe valea Timocului.
Vlahii vorbesc „rumuneşte”
Caracterul românesc al vlahilor timoceni a fost subliniat în jur de 1700, cu ocazia războaielor dintre austrieci şi turci. Contele Marsigli spunea despre vlahii dintre Vidin şi Porţile de Fier că vorbesc „rumuneşte”. La fel au constatat şi austriecii care au stăpânit vremelnic regiunea între 1718-1739.
Mediul geografic – o vale lungă între munţi, i-a ajutat să nu se amestece multă vreme cu sârbii sau bulgarii şi astfel ritmul asimilării să fie redus. Abia în jur de 1800, în condiţiile războaielor dintre ruşi şi turci şi începuturile mişcării naţionale sârbeşti, regiunea Timocului intră în atenţia sârbilor. În timpul războiului din 1806-1812 dintre turci şi ruşi, sârbii răsculaţi au încercat să realizeze o joncţiune cu trupele ruseşti din Ţara Românească pe la Vidin. Succesul luptei naţionale sârbeşti şi recunoaşterea statului sârb a stabilit în 1833 graniţa dintre noul stat sârb şi Imperiul otoman pe valea Timocului. Importanţa strategică a regiunii pentru sârbi este relevată de un discurs al liderului sârb Milos Obrenovici:regiunea Crainei (valea Timocului) era importantă deoarece „pentru legăturile noastre cu Rusia ea ne este necesară ca pâinea vieţii”. Ulterior, după formarea Bulgariei, valea Timocului a ajuns graniţă între cele două state balcanice, vlahii fiind împărţiţi în două de o graniţă negociată la masa tratativelor de marile puteri.
De la finalul secolului al XIX-lea în mod sistematic vlahii timoceni au fost supuşi unei acţiuni de asimilare de către autorităţile bulgare şi sârbeşti. Dacă România a obţinut recunoaşterea unor libertăţi în condiţiile războaielor balcanice, după încheierea primului război mondial presiunea naţionalistă sârbă şi bulgară a explodat. Puţinele şcoli româneşti au fost desfiinţate, nu au mai fost acceptaţi preoţi care să slujească în limba română şi au fost impuşi preoţi sârbi sau bulgari. Biserica şi şcoala au fost principalele instrumente ale autorităţilor pentru asimilare.
Istoricii sârbi şi bulgari, la fel ca ceilalţi din peninsula Balcanică, în marea lor majoritate neagă vreo relaţie între vlahii balcanici şi români. Ei consideră că vlahii sunt păstori sârbi sau bulgari, orice numai nu români. Deşi uită să facă o simplă comparaţie între limba încă vorbită de vlahii timoceni şi românii nord-dunăreni. Identitatea este evidentă, doar surzii nu o înţeleg. Este de fapt o surzenie dictată de ideologia politică a unei naţiuni sârbeşti compacte, probabil după modelul grecesc sau francez, fără minorităţi. Deşi niciodată vlahii timoceni nu au manifestat idei de secesiune! Au fost cetăţeni fideli ai statului sârb.
Vlahii balcanici sunt înrudiţi cu românii nord-dunăreni
Originea romană a vlahilor timoceni este incontestabilă, la fel şi relaţia cu românii nord-dunăreni. Un argument lingvistic uşor de înţeles de nespecialişti:românii timoceni folosesc preponderent perfectul simplu la fel ca oltenii în loc de perfectul compus (fusei – am fost, mă dusei – m-am dus etc). Pe bună dreptate Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Dimitrie Onciul, mai apoi şi alţii, consideră Oltenia şi valea Timocului centrul teritoriului pe care s-a format poporul român.
Lingviştii, nu doar români, dar şi cei germani au demonstrat încă de la finalul secolului al XIX-lea că vlahii balcanici sunt înrudiţi cu românii nord-dunăreni, că limbile vorbite de vlahi sunt dialecte ale limbii române, cu o origine comună, care au evoluat spre dialecte datorită condiţiilor geopolitice.
După 1878 statul român a sprijinit financiar şi logistic comunităţile româneşti balcanice. După 1928 suportul autorităţilor române a fost minimalizat de măsuri de forţă ale sârbilor, bulgarilor sau albanezilor, cărora statul român nu le-a dat replică. Din 1947 orice suport al autorităţilor comuniste româneşti faţă de românii balcanici a dispărut ca să nu îi supărăm pe fraţii noştri în socialism. Practic regimul comunist român i-a abandonat pe vlahii balcanici. După 1990 tentativele de sprijinire de către autorităţile române au fost reduse, fie din ignoranţa acelor demnitari români care puteau să ia decizii şi să acţioneze, fie din raţiuni politice.
"Vlahii timoceni sunt ROMÂNI!!!"
Nu doar Ministerul de Externe trebuie să se implice. Ministerul Educaţiei Naţionale ar trebui să impună în programa de istorie a românilor şi informaţii despre românii balcanici.
În acest moment România trăieşte un moment istoric. Datorită statutului de membru în Uniunea Europeană, are posibilitatea de a condiţiona procesul de aderare al Serbiei de recunoaşterea minorităţii româneşti. În 1912, prin pacea de la Bucuresti care încheia războiul balcanic, politicienii români au ştiut să forţeze Bulgaria să recunoască minoritatea românească. A fost un succes efemer din cauza convulsiilor care au urmat. Dar acum, în 2012, este un moment unic pe care statul român nu are dreptul să îl rateze.
ACUM are şansa istorică de a obţine recunoaşterea minorităţii româneşti din valea Timocului de către Serbia şi de către celelalte state europene. Guvernul României nu trebuie să cedeze presiunilor germane sau sârbeşti. Interesul României cere ca acum să dea dovadă Guvernul că nu îi uită pe vlahii timoceni şi poate să folosească şansa unică pe care o are. Merită să riscăm încordarea relaţiilor cu Germania sau alte state europene pe care nu îi interesează soarta vlahilor timoceni.
Politicienii români, indiferent de culoarea politică, trebuie să acţioneze unitar pentru ca interesul naţiunii române o cere. Vlahii timoceni sunt ROMÂNI!!!
Dr. Marius Diaconescu este lector universitar la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
