Sappho. Legendă şi adevăr
Biografia poetei Sappho se reconstituie azi cu multă greutate datorită noianului de anecdote postume şi apocrife ce s-au creat în jurul ei. Cât de însemnată a fost opera acesteia, despre care amintesc peste o sută de scriitori antici, rezultă din caracterizarea ce i-o face, la începutul erei noastre, geograful Strabo, atunci când menţionează oamenii de seamă pe care i-a dat culturii elenice insula Lesbos:„În aceeaşi epocă a tiranului Pittacos din Lesbos a trăit şi Sappho, care a fost o fiinţă excepţională, căci după cunoştinţele noastre, în nicio epocă, oricât de îndepărtată, nu a mai apărut o altă femeie, capabilă de a rivaliza cu ea, atât cât se ştie, în materie de poezie”.
Existenţa ei istorică (în veacurile VII—VI) şi renumele ce-l va deţine Sappho în secolele următoare ne sunt confirmate şi pe cale epigrafică. Despre ea ne informează faimoasa Cronică din Paros, o inscripţie gravată pe o placă de marmură, prin anii 262 î.e.n. (azi păstrată la Universitatea din Oxford), în al cărei text, datele privind pe poeţi şi scriitori ocupă un loc important. Amintitul document rezumă pe o perioadă de 1318 ani principalele evenimente din Grecia şi notează despre poeta noastră că:„Din vremea când Sappho, exilată, s-a îmbarcat ca să plece din Mytilene în Sicilia, s-au scurs 334 de ani;pe atunci era arhonte, la Atena, Critias cel Bătrân, la Siracuza puterea se găsea în mîinile Gramoroi-lor”.
Această inscripţie confirmă informaţiile vagi transmise de unii biografi antici târzii despre exilul poetei, pe care îl sincronizează cu alte evenimente istorice în jurul anilor 598 î.e.n., deci pe când era în viaţă Solon la Atena, pe când la Babilon domnea marele Nabucudonosor al II-lea, iar Alyattes şi Cresus stăpâneau Lydia. Cât priveşte pe bogaţii proprietari de pământ siracuzani, denumiţi gramoroi, aceştia au deţinut puterea în oraşul sicilian timp de peste cincizeci de ani.
O biografie completă a poetei s-a scris numai către sfârşitul veacului al IV-lea î.e.n., de către filozoful peripatetician Chamaileon, elev al lui Aristotel. Opera lui s-a pierdut şi din ea posedăm fragmente utilizate de alţi autori, între care şi de Atheneu.
Între anii 1880 şi 1920, s-au descoperit în nisipurile Egiptului, la Oxyrhynchus, numeroase fragmente de papiri ce conţineau date preţioase în legătură cu biografia poetei:„Despre Sappho. Sappho, prin familia sa, era din Lesbos, din oraşul Mytilene;avuse ca tată pe Scamandronymos;în ceea ce priveşte fraţii, ea a avut trei, pe Eurigyos, Larichos şi pe cel mai mare, Charaxos, care a plecat în Egipt, unde din cauza unei oarecare Doricha şi-a risipit cea mai mare parte din avere. Larichos, cel mai mic, a fost preferatul ei. Ea a avut o fată, Cleis, care purta numele bunicii. Sappho a fost criticată de către unii ca imorală şi îndrăgostită de femei;după cum se spune, ea avea un fizic neplăcut şi foarte urât, căci avea tenul întunecat şi era de statură mică”.
Lexicograful bizantin Suidas (secolul IX e.n.), în notiţa sa biografică despre Sappho, referitor la descendenţa acesteia, presupune „cinci taţi”;ne spune că mama ei se numea Cleis (născută în Eresos din insula Lesbos);că epoca de glorie a creaţiei sale s-a desfăşurat între anii 612 şi 609 î.e.n., pe vremea când trăiau Alceu, Stesichoros şi Pittacos;Sappho s-a căsătorit cu bogătaşul Kerkylas din insula Andros. Poeta a scris nouă cărţi de cântece lirice;a compus epigrame, versuri elegiace, iambi şi neonodii — conchide Suidas.
Dintre numeroşii autori antici ce păstrează date biografice privitoare la Sappho pot fi amintiţi Ovidiu, care ne-a versificat o scrisoare imaginară a poetei Sappho către iubitul ei Phaon (Heroida), apoi Maximus din Tyr care a scris o „dizertaţie” (a XVIII-a) despre ea.
Pe baza acestor principale izvoare şi a altor informaţii secundare, după eliminarea părţii legendare, s-a putut reconstitui parţial biografia poetei. Ea s-a născut în jurul anilor 630 î.e.n. şi a murit într-o vreme pe care nu o putem determina azi. Poeta a devenit repede celebră, ceea ce, poate, i-a atras, ca şi prietenului său Alceu, ura tiranului Pittacos. Despre renumele ei se menţionea2ă şi o anecdotă, înregistrată de Plutarh şi Aulus Gellius, admiratori de seamă ai poetei. Ei ne spun că marele legislator atenian, Solon, în seara vieţii sale, la un banchet organizat de către nepotul său, îl auzi pe acesta cântând o poemă de Sappho. Bătrânul o găsi atât de minunată, încât rugă pe nepot să-l ajute s-o înveţe şi el:Solon dorea să o cunoască pe poetă înainte de a muri. În tinereţe, ilustrul atenian compusese şi el versuri cântate cu acompaniament de liră.
La unii biografi antici se arată ca loc de naştere al poetei, în mod greşit, oraşul Eresos din insula Lesbos, făcându-se confuzie cu localitatea natală a mamei sale. Astăzi este bine stabilit că Sappho şi fraţii săi s-au născut la Mytilene, principalul oraş al insulei Lesbos, unde familia se stabilise de mulţi ani. Ovidiu pretinde că Sappho a rămas orfană de tată la vârsta de şase ani. Numele de Cleis este acordat mamei sale de toate categoriile de izvoare.
restul pe Istorii Regasite
