Reţetă românească de omorât muzeele: Brukenthal, închis de sărăcie, Muzeul Ţării Crişurilor, evacuat de Biserica Romano-Catolică, cel de Artă Braşov, "executat" de Biserica Evanghelică

Zeci de muzee din ţară zac în uitare, în timp ce nimeni nu găseşte sau nici măcar nu caută fonduri pentru renovarea şi întreţinerea lor. Altele, mai rău, se află în pragul evacuării. Un grup de iniţiativă a lansat o petiţie online prin care solicită salvarea patrimoniului cultural al României. Printre obiectivele menţionate în petiţie se află Muzeul Brukenthal din Sibiu, Muzeul de Artă din Cluj şi Muzeul de Artă şi cel de Etnografie din Braşov.

Muzeele, adică locurile în care ni se oglindeşte trecutul şi prezentul, ar trebui, teoretic, să fie apărate de Legea Monumentelor Istorice, iar îngrijirea şi întreţinerea lor cade în sarcina Consiliilor Judeţene care ridică din umeri şi arată către „Stat”. Stat care ori este neputincios, ori are alte treburi mai importante.

Un grup de iniţiativă au întocmit o petiţie online pentru salvarea acestor lăcaşuri de cultură şi care are rolul de a trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia dezastruasă în care se află unele muzee.

Muzeul Brukenthal

Peste 700 de persoane au semnat deja petiţia pentru salvarea culturii române, după anunţul problemelor financiare cu care se confruntă muzeul din Sibiu. Petiţia este adresată Ministrului Culturii din România. guvernului român, preşedinţiei, membrilor comisiilor de cultură din Parlament şi „oricui se simte responsabil pentru soarta culturii române”.

„Palatul Brukenthal (un complex de şase muzee) din Sibiu a trebuit să-şi închidă temporar porţile pentru public, din cauza lipsei de fonduri de la buget. Între timp, s-au primit banii necesari de la Ministerul Culturii, care îi vor permite să funcţioneze în continuare-dar cât timp pâna când situaţia se va repeta?

Sub-finanţarea culturii este cronică în România. Muzeul Brukenthal este sub-finanţat de cinci ani şi i s-a cerut în mod absurd să se auto-finanţeze. O instituţie culturală, mai ales una de talia Brukenthalului, NU ar trebui să se auto-finanţeze, mai ales că veniturile cerute au crescut în ultimii cinci ani. Bugetul destinat culturii în România este cel mai mic, şi totuşi, când e nevoie de tăieri, ele se fac de aici, mai mult decât din alte părţi. Legea managementului cultural este bună în sine, dar sistemul de contabilitate datează din anii şaizeci, iar mentalităţile şi atitudinea sunt staliniste.

Ruşinoasa situaţie recentă de la Brukenthal, si evacuarile muzeelor din alte părţi din ţară, în curs sau iminente, sunt legate de soarta în declin rapid a culturii române, care va continua în absenţa unei restructurări totale a sistemului învechit care persistă şi acum. Facem apel la o dezbatere publică despre soarta culturii române în secolul XXI, la care să participe Ministerul Culturii, muzeele, instituţiile culturale, ONG-urile, pentru a discuta despre adoptarea şi aplicarea legilor care să protejeze patrimoniul cultural şi a defini cursul reformelor atât de disperat necesare în acest domeniu vital pentru viitorul României. Trebuie să spargem zidul de tăcere şi indiferenţă. Trebuie să arătăm că ne pasă de cultură”, se arată în petiţie, care poate fi citită integral şi semnată AICI.

Bloggerii din Cluj au găsit reţeta prin care poate fi salvat un muzeu

În urmă cu doi ani, bloggerii clujeni au început un proiect de suflet:acela de a salva Muzeul Farmaciei prin a le arăta autorităţilor că oamenilor le pasă de acea clădire mică de pe colţ. Au răspândit „vorba“ în mediul virtual şi în jumătate de an a crescut considerabil numărul vizitatorilor muzeului. Ei vor cu orice preţ ca acest muzeu să rămână al clujenilor şi să nu fie retrocedat moştenitorilor clădirii.

Clujul nu duce lipsă de frumuseţi arhitecturale, însă unele sunt retrocedate sau urmează să fie retrocedate. Muzeul Farmaciei este clădirea pe lângă care trece fiecare student şi turist care vine la Cluj. Este situată la colţul străzilor Memorandumului şi Regele Ferdinand.

În primele şase luni de campanie, la muzeu a crescut numărul vizitatorilor cu 25% faţă de câţi oameni trec pragul muzeului într-o perioadă asemănătoare, iar asta datorită campaniei online iniţiate de bloggerii clujeni.

„Muzeul Farmaciei din Cluj este un loc care ţine de sufletul acestui oraş. Cea mai veche farmacie a Clujului, naţionalizată şi închisă de statul comunist, transformată în plăcintărie, a fost salvată la începutul anilor ’50 de profesorul Valeriu Bologa, care a transformat-o în muzeu.

Astăzi, această colecţie unică este în pericol să dispară, pentru că vechea familie de farmacişti Hintz, cei care dau numele casei în care funcţionează muzeul, au cerut retrocedarea clădirii. Apoi, o vor vinde.

E timpul nostru să salvăm acest muzeu. Singura soluţie? Cumpărarea casei de la moştenitorii de drept, de către statul român sau într-o formulă care să garanteze funcţionarea muzeului. Paradoxal, muzeul e mai cunoscut de turiştii străini decât de clujeni;de aceea, am iniţiat o campanie prin care cât mai mulţi oameni din oraş să afle de acest loc“, scrie bloggerul clujean Andrei Aroneţ pe pagina sa destinată Muzeului Farmaciei.

Muzeul Ţării Crişurilor nu are unde să îşi prezinte exponatele de mai bine de patru ani

Evacuat din Palatul Baroc, care a fost retrocedat Bisericii Romano Catolice, Muzeul Ţării Crişurilor ar fi trebuit să se mute pe strada Universităţii, într-o clădire ce a adăpostit o cazarmă, clădire care ar putea primi cele peste 400.000 de exponate, a cincea colecţie muzeală ca mărime din România. În ultima vreme, municipalitatea orădeană a pus în discuţie şi posibilitatea utării tuturor exponatelor în Cetatea Oradea.

Începând cu data de 3 ianuarie 2006, Muzeul Ţării Crişurilor de la Palatul Baroc s-a închis pentru public, în vederea mutării într-un nou sediu, cu excepţia expoziţiilor temporare.

Palatul reprezintă un edificiu de mari dimensiuni, compus din trei aripi în formă de U şi este cel mai amplu şi important edificiu baroc din România. Elemente baroce apar în decorarea faţadei principale pusă în evidenţă gradat, de la ordonanţa de pilaştri, ce încadrează ferestrele cu frontoane ondulate ale primului etaj, la cele cu rame simple dreptunghiulare de la etajul al doilea.

Accentuarea decoraţiei baroce pe partea centrală a faţadei cu intrarea principală ieşită din linia faţadei şi racordată de corpul clădirii prin laturi scurte, curbe, ca şi marcarea capetelor frontonului principal întregesc imaginea barocă a clădirii. Are 100 de camere şi 365 de ferestre. La 17 ianuarie 1971 în palatul baroc se deschidea Muzeul Ţării Crişurilor. În 1996 Biserica a început procedurile legale pentru recuperarea palatului.

Singurele muzee din Braşov care sunt recomandate de ghidul Michelin, la un pas să rămână fără sediu

Clădirea în care funcţionează Muzeul de Artă şi cel de Etnografie a fost retrocedată Bisericii Evanghelice, Consiliul Judeţean spune că nu are cum să plătească chirii restante de sute de mii de euro. În replică, Biserica Evanghelică susţine că nu a cerut sume exorbitante.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu a declarat de mai multe ori că nu poate plăti o chirie restantă de 300.000 de euro şi nici mii de euro chirie lunară pentru clădirile în care funcţionează cele instituţiile. De cealaltă parte reprezentanţii Bisericii Evanghelice spun că situaţia nu stă deloc aşa.

„Biserica Evanghelică doreşte să aducă la cunoştinţa opiniei publice că valorile chiriilor comunicate de reprezentanţii C.J. Braşov nu au nicio bază reală. Biserica Evanghelică nu a solicitat niciodată plata unor chirii restante în cuantum de 300.000 euro pentru Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie. Chiria reală solicitată este de 12 lei/m.p. pentru Muzeul de Artă, de 10 lei/m.p. pentru Muzeul de Etnografie iar pentru Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie S. D. Sbârcea (Maternitatea) de 2 lei/m.p. Până în prezent Biserica Evanghelică nu a încasat chirii pentru niciunul dintre imobilele ocupate de instituţiile subordonate sau coordonate de C. J. Braşov (este vorba de perioade care încep de la 6 luni şi ajung până la 6 ani la unele imobile)“, se arată în comunicatul Bisericii Evanghelice.

În replică, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Pascu, spune că reprezentanţii Bisericii au solicitat oficial la sfârşitul anului trecut aproape un milion de euro. „Am constatat cu surprindere, chiar cu mâhnire, că se referă la nişte sume în lei pe metrul pătrat pentru aceste chirii, neţinându-se cont de hârtia oficială pe care am primit-o de la Biserica Evanghelică în data de 20 decembrie 2012. Acolo se specifică foarte clar, negru pe alb, atât sumele restante din 2008 până în februarie 2013, cât şi chiriile lunare“, a declarat Mihai Pascu.

Muzeele bistriţene proaspăt renovate încă îşi aşteaptă ghizii

Mare parte din muzeele din zonele rurale ale judeţului Bistriţa-Năsăud au fost renovate, singurele care mai aşteaptă ajustări fiind „Casa Săsească” din Livezile şi casa memorială a lui Liviu Rebreanu. Marea problemă a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud care le administrează este însă lipsa ghizilor care să le vorbească vizitatorilor despre minunăţiile întâlnite în muzee.

Muzeul „Cuibul Visurilor” din Maieru, muzeul literar şi memorial „Teodor Tanco” din Monor şi casa memorială „George Coşbuc” din Coşbuc au fost renovate anul precedent, în lucru aflându-se momentan „Casa Săsească” din Livezile, care se află într-un proces de reabilitare şi completare cu mobilier tradiţional săsesc, precum şi casa memorială „Liviu Rebreanu”, unde lucrările au început încă de anul precedent, însă au fost stopate din lipsa fondurilor.

Singura închisă în acest moment este „Casa Săsească” din Livezile, care urmează să fie redeschisă pentru public într-o lună, susţine directorul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Alexandru Gavrilaş. Poate fi vizitată însă şura din apropierea casei, asta dacă vizitatorii au răbdare până vine un ghid din Bistriţa care să le facă cunoscută inventivitatea săsească prezentă în fiecare colţişor.

Anul acesta va fi închisă şi casa memorială „Liviu Rebreanu” tot pentru renovare, putând fi însă momentan vizitată. Şi moara familiei Coşbuc, ridicată în 1870 de către bunicul sau străbunicul lui George Coşbuc, închisă acum ceva vreme din cauza luptei în instanţă a urmaşilor pe drepturile de proprietate este deschisă, terenul fiind achiziţionat de către Complexul Muzeal.

Muzeul din Aiud, aflat în pericol de prăbuşire, este modernizat prin proiectul de restaurare a Cetăţii medievale

Muzeele din Alba se prezintă, în general, în condiţii bune ca urmare a preocupării administratorilor de întreţinerea clădirilor. O situaţie mai delicată se înregistrează la Aiud, unde din cauza pericolului de prăbuşire a tavanului s-a decis mutarea colecţiilor şi demararea unui proiect de consolidare.

Una dintre clădirile aflate în pericol de prăbuşire este tocmai castelul principelui Gabriel Bethlen din incinta Cetăţii Aiudului, în care funcţionează acum Muzeul de Istorie, una dintre cele mai vechi instituţii de profil din ţară.

Într-un catalog din 1796, apare cu titlul de „Raritatum et Rerum Naturalium Museum“, ceea ce înseamnă un muzeu al rarităţilor şi lucrurilor naturale. De câteva luni, aici a început un proces de restaurare şi de consolidare care cuprinde şi alte zone ale Cetăţii. Până acum, s-au făcut intervenţii la tencuiala de pe faţada fostului Palat Princiar, de la parterul şi etajul întâi al clădirii şi a fost înlocuită şarpanta. Conform proiectului, va fi curăţată întreaga tencuială interioară a Castelului Bethlen. Până la finalizarea lucrărilor, expoziţia de bază a muzeului a fost închisă.

Povestea muzeului „Gheorghe Tattarescu”:galbeni, picturi şi biserici ascunse în clădirea din centrul Capitalei care nu-şi găseşte finanţator

„În această casă a trăit şi a creat pictorul Gheorghe M. Tatărescu timp de patruzeci de ani” este mesajul afişat pe o tăbliţă, la intrarea în muzeul care astăzi nu poate fi vizitat de doritori. Casa memorială este o clădire veche din centrul Bucureştiului care adăposteşte viaţa unui pictor extrem de talentat, dar care aşteaptă finanţare pentru a fi redeschisă.

În interiorul Muzeului "Gheorghe Tattarescu" din Capitală sunt adăpostite peste 1.200 de lucrări, fiind vorba despre opere de pictură, grafică şi artă decorativă, precum piese de mobilier şi obiecte care au aparţinut artistului şi familiei acestuia. Clădirea în care astăzi se odihneşte o bună parte din munca marelui pictor este declarată monument istoric.

Pe lângă faptul că în interiorul clădirii este o adevărată comoară culturală, casa în care a trăit şi a creat Tattarescu este o parte din patrimoniul Bucureştiului. Construită în stilul hanurilor care existau în capitala secolului trecut, clădirea-monument în care trăia pictorul reînvie arhitectura caselor din centrul vechi al Capitalei.

Alături de operele de artă din interiorul casei, un număr însemnat de medalii şi diplome, decoraţii pe care le-a primit de-a lungul vieţii, se găsesc în muzeu. Întreaga operă, creaţia sa, şi locuinţa în care a trăit pictorul au fost donate Muzeului Bucureşti de cele două nepoate ale lui Gheorghe Tattarescu, Georgeta Wertheimer şi Michaela Eumetheriade, fiicele Luciei, copila pictorului.

Pe lângă cele şase camere care aşteaptă să fie renovate şi să primească vizitatori, în muzeu mai sunt şi alte încăperi, dar care nu vor fi puse la dispoziţia vizitatorilor.

Muzeul Municipal din Huşi, muzeul de promovare turistică uitat de autorităţi

Înfiinţat la ideea unor foşti intelectuali de notorietate ai „oraşului dintre vii“, clădirea Muzeului Municipal din Huşi a fost dată uitării de autorităţi.

Situat pe strada „General Teleman“, fosta casă „Adam Mitache“, clădirea care adăposteşte instituţia culturală, a suferit, de-a lungul timpului, numeroase degradări, din cauza intemperiilor vremi şi nu numai. Muzeul a început să se transforme în ruină încă din anul 1990, atunci când a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 6, 7 grade pe scara Richter, după care zidurile sale au început să fie infestate de ciuperca cunoscută şi sub denumirea de „cancerul clădirilor“.

Ca şi cum nu era de ajuns, instituţia culturală a fost jefuită în anul 2001, pentru ca doi ani mai târziu să ţină capul de afiş al ziarelor despre moartea suspectă directoarei de la acea vreme, Violeta Veturia Bazaciuc. Acum, pereţii clădirii arată ca după război, sprijiniţi fiind pe un soi de schele contruite din lemn, acoperişul este găurit de intemperii, iar majoritatea geamurilor, mai ales cele din spate, sunt sparte. Practic, muzeul a fost închis vizitatorilor încă din anul 1993, atunci când a început, cu adevărat, degradarea sa.

Seminarul la care a învăţat Ion Creangă, una dintre cele mai prestigioase şcoli bisericeşti din Moldova, mâncat de timp şi de lipsa banilor pentru reabilitare

Şcoala în care povestitorul s-a pregătit timp de trei ani pentru a deveni preot se află într-o stare avansată de degradare, în curtea Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi. La polul opus se află locuinţa scriitorului din perioada 1866-1871, atunci când a fost diacon la Biserica Golia sau Bojdeuca din Ţicău unde şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.

Urmele marelui povestitor Ion Creangă sunt răspândite în tot Iaşiul. Unele au devenit obiective turistice, în timp ce altele nu sunt decât nişte ruine. În paragină se află clădirea din curtea Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi, acolo unde a funcţionat pe vremuri Seminaria „Veniamin Costachi" şi unde Ion Creangă a studiat pentru a deveni preot, aşa cum şi-a dorit cu tot dinadinsul mama lui. Scriitorul a învăţat aici în perioada 1855-1858, după ce a fost transferat de la Şcoala catihetică din Fălticeni, unitate care şi-a închis porţile.

Valoarea clădirii din curtea spitalului nu este dată numai de faptul că marele scriitor a învăţat în ea, ci şi pentru că a fost cea dintâi şcoală de teologie din Moldova. În prezent însă, tencuiala a căzut, iar pereţii sunt susţinuţi cu ajutorul unor lemne, geamurile sunt sparte, iar uşile sunt fie acoperite cu scânduri bătute în cuie, fie sunt închise cu lacăte ruginite. Specialiştii spun că dacă clădirea ar fi reabilitată ar deveni o comoară din punct de vedere turistic. Muzeografii susţin chiar că au cerut recondiţionarea localului atât la edili, cât şi la preoţime, fără succes însă.

Muzeele din Constanţa, admirate mai mult de turişti

Toate instituţiile funcţionează în regim de avarie. Acestea au ajuns la un asemenea grad de economie, încât muzeografii aprind luminile în funcţie de încăperea în care au vizitatori, iar când aceştia părăsesc încăperea, lumina este stinsă.

Despre soarta culturii, termenul de „Cenuşăreasă“ este deja intens uzitat. Teatrele, muzeele, bibliotecile au devenit simple accesorii pentru autorităţi, care le acceptă de nevoie şi le-au jefuit de rolul de bijuterie a unei comunitate. Instituţiile culturale au suferit prigoana autorităţilor locale, care în calitate de administratori, le-au supus unui program draconic de restructurare.

Artişti, muzeografi, muzicieni, bibliografi, specialişti au rămas pe drumuri, programul de funcţionare a fost redus, bugetele – tăiate cu o treime. Toate instituţiile funcţionează în regim de avarie. Acestea au ajuns la un asemenea grad de economie, încât muzeografii aprind luminile în funcţie de încăperea în care au vizitatori, iar când aceştia părăsesc încăperea, lumina este stinsă. Muzeul de sculptură Ion Jalea din Constanţa a fost în pericol de închidere, deoarece – ca multe instituţii de cultură – nu are veniturile mai mari decât cheltuielile. În februarie 2010, muzeul a intrat „în conservare“, din cauza bugetului mic şi a lipsei de vizitatori din perioada rece. Muzeul a fost redeschis în iunie 2011.

La acest articol au colaborat: Ramona Găină, Florina Pop, Florina Barbu, Simona Suciu, Bianca Sara, Dorin Ţimonea, Cristina Răduţă, Ionuţ Balaban, Cezar Pădurariu, Sînziana Ionescu.

Sursa: Adevărul