Presa, opinia publică din Bucovina și asasinatul de la Sarajevo

La începutul secolului al XX-lea lumea era împărțită între marile puteri ale Europei. Fiecare avea propriile aspirații de a domina lumea, acestea fiind, de cele mai multe ori, contrare intereselor celorlalte mari puteri.

„Oceanul politicii internaționale nu era prea lat iar când marile vapoare ale imperialismului și ale politicii coloniale se luau la întrecere se întâmplau accidente”, accidente care se vor transforma într-un război ce va cuprinde întreaga lume. Cauzele conflictului ce s-a declanșat în 1914 au fost lupta pentru reîmpărțirea lumii și exacerbarea sentimentelor naționale. Alianțele ce s-au format la acea vreme, Antanta și Puterile Centrale, nu au așteptat decât un pretext pentru a aprinde flacăra ce va cuprinde întreaga Europa și apoi lumea, timp de 4 ani, între 1914 și 1918.

Asasinarea lui Franz Ferdinand

Pretextul a apărut odată cu atentatul de la Sarajevo, când moștenitorul tronului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand (foto jos) este ucis de un naționalist sârb. Imediat după acest asasinat, capitalele lumii își exprimau regretul față de acest tragic eveniment ce a îndoliat curtea de la Viena. Regretele cele mai profunde aparțin însă supușilor de pe întreg teritoriul imperiului austro-ungar. Moștenitorul tronului era privit ca „un bun soț, destoinic organizator de oști, diplomat iscusit și viitor reformator”; de aceea moartea sa a căzut ca o grea lovitură pentru supușii săi din toate colțurile imperiului.

Asasinarea „arhiducelui Franz Ferdinand în care popoarele împărăției Austro-Ungare împreună cu bătrânul ei monarh își puseseră toate nădejdile” a năruit toate speranțele avute de supușii săi pentru un viitor mai bun. Aceeași stare de spirit au avut-o și românii din Bucovina, articolele apărute în presa vremii și manifestațiile din acea perioadă demonstrând tristețea ce a cuprins și această parte a imperiului.

Marele doliu al Austriei

Un exemplu în acest sens este reprezentat de articolul „Marele doliu al Austriei” apărut în ziarul Universul. De aici aflăm că în seara zilei de 28 iunie, „pe la 5 a apărut știrea asasinării lui Franz Ferdinand, apoi au apărut ziarele în ediție specială”. La scurt timp „piețele și străzile se umplură iar redacțiile ziarelor au fost asediate pentru a afla mai multe. Celor mai mulți parcă nici nu le venea să creadă crudul adevăr. La șase seara știrea a fost confirmată oficial și drapelele de pe instituții au fost îndoliate”.

Sunt primele reacții ale românilor bucovineni ce exprimă uimirea „față de crudul adevăr”. Din conținutul aceluiași articol mai aflăm că „atât comitetul țării cât și primăria au ținut ședința de doliu la aflarea tragicei vești, apoi au expediat telegrame de condoleanțe“. Zilele ce au urmat au fost închinate memoriei marelui Franz Ferdinand atât prin articolele apărute în presă cât și prin manifestații ale populației sau scrisori de condoleanțe ale oficialităților.

Un astfel de articol este „Atentatul de la Sarajevo – impresie de la Cernăuți”. Din conținutul acestuia aflăm impresia dureroasă ce a fost provocată de acest eveniment și reacțiile ulterioare precum închiderea localurilor, suprimarea concertelor, „arborarea drapelelor negre pe toate instituțiile publice și unele case particulare”. Majoritatea articolelor regretau tragica dispariție a arhiducelui Franz Ferdinand “în care popoarele împărăției noastre își pusese toată nădejdea”.

Regretele românilor bucovineni sunt cu atât mai mari cu cât acesta „n-a făcut nimănui nici un rău” iar pe „viitorii săi supuși îi iubea ca și pe propriii săi copii”. Era o pierdere imensă pentru națiunile monarhiei austro – ungare dar și pentru bătrânul rege ce își pierduse fratele – regele Mexicului, moștenitorul tronului – Rudolf, o fiică și soția. Aceleași idei le regăsim și într-un alt articol apărut în aceeași perioadă: „românii bucovineni sunt cei mai loviți de pierderea ilustrului principe moștenitor căci regretatul arhiduce a fost unul dintre cei mai sinceri filoromâni, care s-a interesat în diferite rânduri de soarta românilor despre care s-a exprimat întotdeauna foarte elogios”.

Reacția clasei politice

Aceeași reacție au avut-o și reprezentanții celor două partide românești, Partidul Național Român și Partidul Democrat, ei întâlnindu-se în ședință solemnă și expediind telegrame de condoleanțe cancelariei de la Viena. Iată conținutul telegramei expediate de Partidul Național Român cancelariei imperiale:

„Adânc zguduiți în urma știrii despre catastrofa ce a pricinuit- o Curții împărătești un atentat criminal și-a cărui jertfă au fost Franz Ferdinand și soția sa, Partidul Național Român așterne cu toată supunerea la treptele Prea înaltului tron împărătesc expresia celor mai intime condoleanțe”.

O poziție asemănătoare a exprimat și deputatul Ștefan Pop în cuvântarea sa din Camera ungară:

„Toate popoarele din această monarhie stau în mare doliu și nespusă durere în jurul celor două coșciuge care vor închide pentru totdeauna atâtea speranțe și atâtea așteptări îndreptățite”.

Poziția exprimată de reprezentantul Partidului Național Român este o sinteză a poziției oficiale avute de partid dar și a ideilor bucovinenilor de rând ce își puneau „atâtea speranțe și atâtea așteptări” în arhiducele Franz Ferdinand: „El a fost mare prin caracter, cunoștințe vaste, iubire, dreptate, dragoste față de popoarele sale” și de aceea, supușii săi „au căzut în adâncă jale, păstrându-i amintirea veșnică”. Discursul se încheie printr-o frază ce reflectă opinia întregii națiuni bucovinene: „poporul român condamnă odiosul atentat plănuit de creerii unor nemernici”.

În zilele ce au urmat tragicului eveniment, pentru a cinsti memoria moștenitorului coroanei, primăria din Cernăuți numește două străzi cu numele său și al soției sale și stabilește o bursă școlară de marină ce-i va purta numele. De aceeași părere era și Nicolae Iorga în articolul „Moartea unui moștenitor de împărăție”. Deși critica monarhia austro-ungară, spunea despre Franz Ferdinand că „ținea la frații noștri de supt unguri și, de aceea, ai noștri îl credeau, îl iubeau și-l așteptau”.

Încă din 1909, după vizita de la Sinaia, Franz Ferdinand își arăta prețuirea față de români și de poporul român. Tot atunci s-a întâlnit cu o delegație a românilor din Transilvania condusă de Ion Scurtu, Aurel Popovici și Nicolae Mircea pentru a discuta despre problemele lor. Trei ani mai târziu, cu prilejul unor manevre pe Mureș, spunea despre soldații români că „sunt foarte bravi” și le mulțumea pentru dăruirea lor.

În săptămânile ce au urmat viața politică internațională a căpătat o efervescență deosebită ce a dus la declarația de război făcută Serbiei de Austro - Ungaria. Era începutul primului război mondial, un conflict cum nu mai văzuse omenirea până la acea dată. În acest conflict vor fi antrenați și românii din Bucovina alături de cei din Transilvania împotriva propriei lor voințe. Intrarea României în război și, mai apoi, anul 1918 au făcut dreptate pentru noi, românii.

Bibliografie:

1. Adevărul, anul XXVII ,nr. 8881, 16 iunie 1914, p.1.
2. Adevărul, anul XXVII, nr. 8883, 18 iunie 1914, p.1.
3. Adevărul, anul XXVII, nr.8886, 21 iunie 1914.
4. Adevărul ,anul XXVII, nr. 8888, 23 iunie 1914.
5. Neamul românesc pentru popor, anul V , nr. 22, 22 iunie 1914, articolul „ Moartea unui moștenitor de împărăție“.
6. Universul , anul XXXII, nr.170 , 23 iunie 1914, p. 1, articolul „Românii din Bucovina și moartea arhiducelui Francisc Ferdinand“.
7. Universul , anul XXXII, nr. 169, 22 iunie 1914, p.4-5.
8. Universul, anul XXXII, nr.167, 20 iunie 1914, p. 1, articolul „Marele doliu al Austriei“.
9. Universul, anul XXXII, nr.166, 19 iunie 1914, p. 1, articolul „ Urmările grozăviei“.
10. Universul, anul XXXII, nr.164, 17 iunie 1914, p. 1, articolul „ Impresia la Cernăuți“.
11. Universul, anul XXXII, nr. 162, 15 iunie 1914, p. 1.