Nikita Hruşciov, tratat cu «elixirul tinereții» inventat de Ana Aslan
Printre pacienții faimoși ai Anei Aslan s-a numărat și Nikita Hrușciov. Informația e cuprinsă în dosarele Securității sub forma unui articol despre tratamentul cu H3 primit de liderul în exercițiu al Uniunii Sovietice.
Din fotocopia dosarului nu reies numele publicației și data exactă, dar e cert că articolul a apărut după vizita lui Hrușciov în SUA, din septembrie 1959.
„Bonn (NANA) – Se relatează că Nikita Hrușciov a primit tratamentul de întinerire conceput de dr. Anna Aslan, directorul Institutului de Geriatrie din București.
Potrivit unei informări pentru cancelarul Konrad Adenauer, premierul sovietic a început să primească tratamentul acum șase luni. Tratamentul constă într-o serie de injecții cu o substanță numită H3, un ser conținând novocaină – un cunoscut inhibitor al durerii – în combinație cu acizi nespecificați.
Dr. Aslan, în vârstă de 61 de ani, are în Germania o reputație de cercetător medical de anvergură. Ea a fost de acord să conferențieze despre tratamentul său la sfârșitul lui noiembrie, în Marea Britanie. Ea susține că a tratat cu succes reumatismul, bolile nervoase, ulcerele stomacale și astmul, pe lângă o întinerire autentică a pacienților în vârstă.
Se relatează că Hrușciov a primit tratamentul cu serul dr. Aslan pentru afecțiunile lui de ficat și rinichi. În informarea pentru Adenauer se arată că Hrușciov a primit primele injecții cu H3 în primăvară, la întoarcerea sa din Germania de Est, și o altă serie chiar înainte de a-l vizita pe Eisenhower.
În contrast cu forma fizică precară din timpul vizitei în Germania de Est, Hrușciov a arătat o vivacitate impresionantă în timpul călătoriei sale americane. La întoarcerea la Moscova, s-a odihnit doar două zile înainte de a pleca la Peiping [fostul nume al capitalei chineze Beijing, însemnând «Capitala din Nord» – n. n.).
Dr. Aslan a tratat persoane în vârstă de mai mulți ani, dar despre tratamentul cu H3 s-a știut foarte puțin până când dr. Hewlett Johnson, decanul «roșu» din Canterbury, în vârstă de 85 de ani, a vizitat Bucureștiul. Dr. Johnson a relatat că a primit și el tratamentul de întinerire, pe care l-a descris astfel: «Am stat multe ore în spitalul ei. Am beneficiat de o versiune simplă a tratamentului, care a avut un efect benefic extraordinar. Mi-a redat puterile pierdute și m-a făcut să mă simt cu câțiva ani mai tânăr»”.
Într-un interviu din 1988, Ana Aslan l-a menționat și pe Adenauer printre pacienții ei.
Știrea despre Hrușciov și Johnson s-a răspândit fulgerător. Ana Aslan era acum asaltată de scrisori și de cereri. Scrisori în toate limbile, foarte mulți care auziseră știrea din presă și mulți care își aminteau de rude din România: Aurora Kooghe din Miami Beach, SUA, care avea un verișor Ioniță Popescu, „major în armata română”; Doria St. Jean din Montreal; Sociedad Cubana de Anestesiologia, Habana, Cuba (citiseră în literatura medicală); Royal York, Toronto, Canada; Albert Schroder, Germania de Vest etc.
Dr. Aslan primea multe propuneri de colaborare și altele de a se stabili altundeva, unde să înființeze o clinică. În 1967, Garbade A. Theodor din Bremen, care venea la mare cu soția, o întreba pe Ana Aslan: „Am putea face totodată o cură de H3?”