Nicolae Ceaușescu și vizitele în Uniunea Sovietică (1965 – 1976)

Manualele de istorie ne învață că a existat o epocă a național-comunismului în care conducătorii de la București iubeau poporul român, îndulcind acțiunile dictate de ideologia comunistă. Se discută chiar de o îndepărtare de ideile Moscovei, de o independență față de marea putere de peste Prut.

Nicolae Ceaușescu a rămas ca un mare și bun conducător, un constructor de mărețe fabrici, canale și orașe. Cum masele au idei puține, părerile lansate de serviciul de propagandă au prins perfect. Călătoriile realizate de liderul de la București demonstrează că era mână în mână cu cei sovietici și nici nu conta prea mult poporul român în această ecuație. Se făcea totul pentru menținerea bunelor legături cu Moscova, inclusiv vizite îndelungate pe teritoriul sovietic. Prima deplasare a fost în septembrie 1965 și a durat nouă zile. A doua fost în martie – aprilie 1966 și a avut o durată de 13 zile. A fost dublată în octombrie de o vizită oficială de cinci zile. Nici Leonid Brejnev n-a rămas dator și a venit, oficial și neoficial, în România 11 zile în anul 1966.

S-a scris mult despre gestul de rezistență manifestat de Nicolae Ceaușescu în 1968 după invadarea Cehoslovaciei. Luna august a fost marcată de atingerea celui mai înalt nivel de simpatie a poporului român pentru conducătorul de la București. Moscova n-a fost impresionată de manifestările de forță și s-a poruncit revenirea la normalitate, la eliminarea derapajelor de exprimare. Președintele Consiliului de Stat, tovarășul Nicolae Ceaușescu s-a prezentat oficial la supunere timp de cinci zile în aprilie 1969. Au urmat alte două vizite în mai (două zile) și în decembrie (trei). Zelul supunerii s-a intensificat în 1970 și delegațiile conduse de la cel mai înalt nivel au ajuns de patru ori în Uniunea Sovietică. Dovezile de fidelitate s-au înmulțit și numai delegația din februarie – martie 1976 a durat 11 zile.

Oare se pune în discuție existența pașilor greșiți în raport cu marele vecin? Colaborarea în numele partidului unic era perfectă, dovadă fiind masivele achiziții de armament sovietic după anul 1968. Oare care era prețul real al tehnicii militare aduse de peste Prut?

Dacă ar fi existat vreun semn de ieșire din cercul supunerii, se putea produce în orice moment un accident. Exista în Leningrad un centru secret specializat în otrăviri, ordinele speciale fiind date de la cel mai înalt nivel al partidului și al poliției politice. Poporul era menținut cu forța în lagărul roșu de o mână de conducători dornici de putere și de un trai bun și chiar foarte bun, dovada vizibilă fiind palatele și partidele de vânătoare în care erau satisfăcute poftele de mărire și de sânge. Restul nu conta. Nivelul de trai a fost grav afectat de obsesia menținerii la putere prin cumpărarea de arme în cantități imense. Tancurile luau locul untului, ceea ce s-a văzut foarte bine după introducere cartelelor alimentare.

Bibliografie selectivă

Malița, Mircea (coordonator), Statele lumii, ediția a II-a, Editura științifică și enciclopedică, București, 1976.

Opriș, Petre, România în Organizația Tratatului de la Varșovia (1955 – 1991), Editura Militară, București, 2008.

Pascu, Vasile, Regimul totalitar comunist in Romȃnia (1945 – 1989), Editura Clio Nova, Bucuresti, 2007.