Neglijarea agriculturii în perioada comunistă
Există tot felul de mituri în scrierea istoriei şi multe idei simple rămân în conştiinţa maselor. Se discută acum că înainte era mai bine şi unele sondaje de opinie au surprins astfel de interpretări. Epoca de Aur a propagandei roşii vine să întâlnească o înfrumuseţare a trecutului specifică tuturor popoarelor şi perioadelor istorice. Ce este mai frumos decât copilăria şi adolescenţa?
Presa şi unele studii de istorie amintesc despre marile investiţii din perioada comunistă în domeniul agriculturii. Se poate aminti aici politica de mecanizare prin valurile de tractoare şi combine, politica de chimizare prin îngrăşăminte, sistemele de irigaţii şi serele de lângă marile centre industriale. Orice construcţie impresiona prin dimensiuni şi ar fi trebuit să curgă lapte şi miere în România înainte de 1989. Totuşi, celebrele cozi erau vizibile în toate oraşele ţării, mai puţin acolo pe unde trecea preşedintele Nicolae Ceauşescu. Cum a fost posibil ?
Simplu. Partidul aflat la putere a acordat foarte puţine fonduri pentru agricultură. Banii erau luaţi din lumea satului şi pompaţi în marile combinate industriale, indiferent cât de rentabile erau. Conta doar planificarea stabilită pe cinci ani. Datele statistice publicate chiar în anuarele oficiale ale statului român confirmă politica total eronată de neglijare a satelor, un adevărat război dus împotriva speciei ţărăneşti din care proveneau şi cei doi conducători atotputernici. Să analizăm acum doar datele pe anul 1967. Industria a primit 53, 7%din fondurile de investiţii, populaţia urbană reprezentând doar 38, 7% din totalul locuitorilor ţării. Lumea satului cuprindea restul de 61, 3%, dar agricultura a primit doar 15%din fonduri. Este mai mult decât evidentă subfinanţarea. Silvicultura a primit doar infimul procent de 0, 5%.
Industria nu mai era orientată spre satisfacerea necesarului de maşini agricole, ci lucra masiv pentru export. Astfel, erau realizate 17.571 de tractoare, dar 8.603 au plecat peste graniţe. Era firesc să existe puţină tehnică motorizată pe câmpiile patriei socialiste, dar agricultura se făcea prin folosirea forţei de muncă ieftine a elevilor din mediul rural, bine specializaţi în săpat, cules porumb, fasole, teci de fasole şi castraveţi. Forţa de muncă rurală era insuficientă şi au fost aduse contingentele de elevi de liceu ce mânuiau seceri„ultramoderne”. Dacă erau insuficienţi, se apela la muncitori şi militari. Era visul de aur al lui Karl Marx, celebrele armate industriale sau agricole folosite după cum ar fi dorit o pătură conducătoare.
Cei mai mulţi economişti se menţin tari pe poziţii şi afirmă că agricultura României socialiste nu era suficient de productivă, că nu era rentabilă. Dacă ne raportăm la cantităţile produse la hectarîn SUA, Marea Britanie sau Germania, se pare că au dreptate. Totuşi, agricultura românească oferea după datele oficiale ale regimului prea mult în raport cu ce primea. Exportul era reprezentat mărfuri alimentare în proporţie de 15, 1%. Alte 12, 9% erau reprezentate de materii prime de provenienţă animală sau vegetală (în afară de cele alimentare). Mai exista şi categoria materiilor prime pentru mărfurile alimentare cu un procent de 12, 7%. Lipsesc datele despre animalele vii exportate spre ţările arabe. Agricultura primea 15%din investiţii şi contribuia la export cu 40, 7%.
Aceste simple date statistice oficiale (există suspiciuni că regimul mai modifica unii indicatori în funcţie de interesele ideologice) demonstrează că industria nu era rentabilă şi banii proveniţi din sudoarea ţăranilor se scurgeau în întreţinerea artificială a marilor realizări comuniste. Denigrarea mediului sătesc era făcută oficial şi prin atitudinea de superioritate a orăşenilor. Lucrătorul pământului ţinea tot sistemul în mişcare precum celebrul Anteu, dar era batjocorit şi chiar ucis. Truditorii de pe ogoare trimiteau la export 2.339.400 t de cereale şi 290 milioane de ouă în 1967.
Agricultura a fost eficientă, a asigurat producţii mari, dar preţurile erau manevrate de stat astfel încât să se asigure fondurile necesare industrializării forţate. Mitul înzestrării agriculturii cu multe maşini a rămas însă. Politica de neglijare a agriculturii s-a accentuat după 1989, lumea satului fiind interesantă doar în perioadele electorale.
Bibliografie minimală
Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1968, Direcţia Centrală de Statistică, Bucureşti, 1968.
