Max Auschnitt, închis de Carol al II-lea, eliberat de Ion Antonescu

În toamna anului 1939, în paralel cu cel de-Al Doilea Război Mondial, la Bucureşti începea procesul unuia dintre cei mai mari industriaşi ai României. Anchetarea, procesul şi condamnarea lui Max Auschnitt au zguduit lumea politică şi industrială românească. Nu atât pentru că era unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri – dar era şi unul dintre apropiaţii regelui Carol al II-lea. Max Auschnitt, de origine evreu, născut la Galaţi, în anul 1888, în familia unui industriaş, a făcut studii economice la Viena şi visa să plaseze industria metalurgică românească într-un circuit european alături de mari concerne britanice şi franceze. S-a botezat, în decembrie 1934, în confesiunea catolică şi s-a căsătorit cu o româncă, Livia Pordea, în încercarea de a elimina suspiciunile asupra originii sale. Auschnitt a făcut parte din al doilea val al camarilei lui Carol al II-lea, alături de competitorul său, Nicolae Malaxa. Procesul lui a lăsat urme mai ales în literatură, în romanele lui Petru Dumitriu şi Oliviei Manning, însă nu a fost tratat pe larg de istorici. Vă prezentăm în premieră, pe baza surselor de arhivă şi a memoriilor contemporanilor, dedesubturile acestui proces răsunător la vremea lui.

Max Auschnitt apare adesea în însemnările zilnice ale regelui Carol al II-lea de la începutul anului 1939:aproape la fiecare sfârşit de săptămână industriaşul participa la partidele de poker regal, alături de favoritul Ernest Urdăreanu şi de concurentul său în afaceri, Nicolae Malaxa. De cealaltă parte, amanta regală, Elena Lupescu, mergea periodic la seratele luxoase din palatul lui Auschnitt de pe Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti.

Misterul din jurnalul regelui

Însemnările lui Carol al II-lea consemnează minuţios aceste manifestări de prietenie faţă de Max Auschnitt până în data de 11 iulie. Pentru această zi manuscrisul jurnalului regal începe la fila 18 cu o frază de rău augur pentru Auschnitt:„La Reşiţa infiltraţiunea ungurească este îngrozitoare. De vină pare a fi Max [Auschnitt].”Continuarea însemnărilor, pe filele 18 şi 19, a fost însă acoperită, iar filele 20 şi 21 au fost smulse cu totul din jurnalul regelui. Fila 22 a manuscrisului începe cu o altă frază care pecetluieşte destinul lui Max Auschnitt:„... şi trebuie tact până ce Urdăreanu se înscăunează bine ca preşedinte al Consiliului de Administraţie ca să poată lua măsuri salutare. Jidanul tot jidan rămâne, oricât de simpatic ar fi ca om. Max [Auschnitt] a probat-o încă o dată”[1].

Fără îndoială, cele două pagini care nu pot fi citite şi cele două pagini lipsă din manuscrisul însemnărilor lui Carol al II-lea conţineau explicaţia decăderii industriaşului Max Auschnitt din favorurile regale[2]. După data de 11 iulie 1939, Max Auschnitt nu mai participă la partidele de poker regale, Elena Lupescu nu îi mai frecventează petrecerile, preferând compania soţiei lui Nicolae Malaxa. Auschnitt revine în însemnările regelui abia pe 6 noiembrie, când Carol scria pe un ton moralizator:„Cât despre procesul lui Max [Auschnitt] este foarte păcat să fie pus în această poziţie, dar procesul nu este numai al lui, ci al unui întreg sistem păcătos cu care trebuie cu orişice preţ să se termine. Este o chestiune de înaltă moralitate publică”[3].Evoluţiile ulterioare în cazul lui Max Auschnitt vin să confirme faptul că soarta i-a fost pecetluită pe 11 iulie, dar însemnările zilei fatidice nu pot fi citite, din nefericire, decât parţial...

Un parteneriat împotriva naturii

Max Auschnitt avea o relaţie ciudată cu Nicolae Malaxa. Cei doi industriaşi erau concurenţi aprigi şi, în acelaşi timp, parteneri. Amândoi erau implicaţi în producţia de armament românesc, zguduită în perioada interbelică de teribile scandaluri de corupţie;dintre acestea, cel mai cunoscut (deşi rămas neexplicat până astăzi) este scandalul Skoda. Industriaşii români aveau mari probleme în obţinerea de licenţe pentru fabricarea de armament de la aliaţi – Franţa şi Marea Britanie. Max Auschnitt a încercat să rezolve problema lipsei de încredere a firmelor occidentale prin formarea, la Monaco, în ianuarie 1934, a consorţiul CEPI (Compagnie Europeenne et Participations Industrielles), împreună cu fabricantul britanic de armament Douglas Vickers[4]. La consorţiul CEPI se vor alătura ulterior fabricanţii cehi de armament Skoda (firmă aflată sub control francez) şi ZB.

La 23 iulie 1936, CEPI intra în parteneriat cu Nicolae Malaxa, alcătuind, la Monaco, o nouă firmă:Societe pour la Centralisation des Industries (CENTRIND). Noua societate din Monaco stabilea că Malaxa şi consorţiul CEPI urmau să deţină, în părţi egale, Uzinele şi Domeniile Reşiţa, ai căroi administratori delegaţi erau Max Auschnitt şi Nicolae Malaxa[5]. Se realiza astfel unificarea forţelor celor mai puternici industriaşi români, sub garanţia fabricanţilor de armament ai principalilor aliaţi ai României:Franţa şi Marea Britanie.

Nicolae Malaxa nu a fost însă mulţumit de acest aranjament:în anii 1937 şi 1938 a avut mai multe întâlniri cu oficiali nazişti, printre care şi Hermann Göring, în încercarea de a dezvolta fabricarea de armament românesc în parteneriat cu firme germane. În paralel, Auschnitt şi Malaxa se întreceau în a câştiga favorurile regelui Carol al II-lea, de la partidele de poker, unde pierdeau sume considerabile, până la daruri de valoare considerabilă, precum pachete de acţiuni la diverse societăţi, cai de curse sau, pur şi simplu, sume impresionante de bani.

Semne ale căderii:Auschnitt nu se numără printre participanţii la croaziera regală

Constantin Argetoianu nota în jurnalul său, pe 29 martie 1939, că mareşalul Palatului, Ernest Urdăreanu, a fost ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al Uzinelor şi Domeniilor Reşiţa (U.D.R.) şi îşi exprima nedumerirea pentru punerea la conducerea unei societăţi comerciale a ministrului Casei Regale[6]. Mutarea era una cu bătaie lungă, iar pregătirea decapitării lui Max Auschnitt a fost realizată cu multă vreme înainte ca ea să se producă. Dosarele lui Nicolae Malaxa păstrează astfel un document din 15 iunie 1939, care analizează transferurile valutare efectuate de U.D.R. începând cu anul 1931 şi constată mai multe nereguli şi pagube aduse societăţii[7]. Cu siguranţă că nu e o coincidenţă faptul că aceleaşi acuzaţii i-au fost aduse lui Max Auschnitt şi în timpul procesului din toamna aceluiaşi an.

Pe 5 iulie 1939, ministrul Înzestrării Armatei, Victor Slăvescu, se întâlnea cu Ernest Urdăreanu, care îi mărturisea că vrea să facă la U.D.R. „românizare şi ordine”[8]. Am văzut mai înainte că pe 11 iulie Max Auschnitt se transforma din partener de poker în „jidan” pentru regele Carol. Câteva zile mai târziu, pe 19 iulie, Urdăreanu prezida Consiliul de Administraţie al UDR şi îşi declara programul de administrare:„eliminarea tuturor străinilor şi naţionalizarea reală”– afirmaţii care l-au îngrijorat pe Max Auschnitt, conform mărturiei lui Constantin Argetoianu[9].

Luna august 1939 avea să fie una cu adevărat fierbinte. Max Auschnitt a lipsit dintre participanţii la croaziera de pe Marea Mediterană a iahtului „Luceafărul” al lui Carol al II-lea, deşi participase la ea în vara anului precedent. Nici Malaxa nu a călătorit alături de rege (l-a trimis pe fiul său Costache, coleg de clasă cu voievodul Mihai)[10]. Malaxa a fost extrem de ocupat în luna august 1939 cu pregătirea dosarului ce avea să îl doboare pe Auschnitt:în arhiva industriaşului s-au păstrat 86 de fişe notate M.A.(Max Auschnitt), care stabilesc căile juridice de atac[11]. Multe dintre acestea se vor regăsi în actul de acuzare.

Presiuni asupra lui Auschnitt, să-şi cedeze acţiunile de la Reşiţa

Pe 19 august 1939, ziarul „Universul” anunţa că Max Auschnitt a demisionat din funcţia de administrator delegat al U.D.R. Pe 29 august avea să vină lovitura:Ernest Urdăreanu îi trimitea ministrului Justiţiei, Victor Iamandi, un denunţ în care îl acuza pe Max Auschnitt că a pus în pericol producţia de armament a ţării, prin desfăşurarea unor tranzacţii financiare ilegale sub umbrela U.D.R.[12]Pe tot parcursul lunii septembrie, Max Auschnitt a dat o mulţime de declaraţii în faţa procurorilor – declaraţii care se regăsesc în copii şi în dosarele lui Malaxa. În paralel, Malaxa încerca să obţină de la Max Auschnitt cedarea acţiunilor din concernul CENTRIND, însă răspunsurile venite de la bancherii şi avocaţii britanici susţineau că este necesară prezenţa personală a acestuia la Londra pentru a se realiza transferul. Anchetarea lui Auschnitt a continuat în lunile octombrie şi noiembrie, iar misterul persecuţiei la care era supus a fost dezvăluit lui Constantin Argetoianu de către însuşi ministrul Justiţiei, Victor Iamandi:omul de afaceri trebuia să îşi cedeze acţiunile de la Reşiţa în favoarea lui Nicolae Malaxa. Pe 8 noiembrie 1939, Max Auschnitt a fost arestat şi depus la închisoarea Văcăreşti;cel mai probabil din cauza faptului că a refuzat să cedeze în faţa şantajului.

În apărarea lui Auschnitt a sărit însuşi Gavrilă Marinescu, prefectul Poliţiei şi omul treburilor murdare ale lui Carol al II-lea. Gavrilă Marinescu a intervenit pe lângă ministrul Iamandi, pe lângă primul ministru Constantin Argetoianu şi a vorbit direct cu procurorul de caz. Iniţiativa aceasta l-a scos din sărite pe rege, care nota în jurnal despre Gavrilă Marinescu că „va veni un moment când nu-l vom mai putea susţine”[13]. Malaxa însuşi era speriat la un moment dat de posibilitatea ca Argetoianu să îl susţină pe Auschnitt[14]– însă premierul scria în jurnalul propriu în legătură cu această afacere:„nu vreau să mă amestec în tărâţe”[15].

Pregătirea procesului lui Auschnitt a cuprins nenumărate audieri de martori şi percheziţii, însă la un moment dat s-a produs inevitabilul:partenerul său de afaceri Nicolae Malaxa urma să fie chemat ca martor. Momentul de cumpănă al lui Malaxa a fost depăşit uşor:regele a hotărât „să se facă toate intervenţiile necesare ca să fie salvat”[16]. Procesul a mers înainte şi, pe 8 mai 1940, Max Auschnitt a fost condamnat la 6 ani de închisoare şi plata unor despăgubiri în valoare de 98 milioane de lei şi 166.000 lire sterline. Însă presiunile asupra lui nu aveau să se încheie aici. În lunile iunie-iulie 1940 s-au purtat negocieri intense cu fratele de la Paris al lui Max, Edgar Auschnitt, pentru lichidarea societăţilor CEPI şi CENTRIND şi transmiterea acţiunilor către Nicolae Malaxa. Până la urmă, Max Auschnitt a cedat şi a semnat, pe 5 iunie, din închisoarea Văcăreşti, documentele prin care îşi ceda acţiunile în favoarea lui Malaxa[17].

Max Auschnitt avea să rămână în închisoare până în anul 1942. În luna martie a acestui an, avocaţii săi au făcut recurs şi, pe 3 iunie, pedeapsa lui Auschnitt a fost comutată din închisoare în muncă în folosul comunităţii – tocmai la fostele sale uzine, Titan Nădrag Călan, spre indignarea germanilor, care notau într-o telegramă diplomatică faptul că guvernul mareşalului Ion Antonescu negocia cu industriaşul evreu naţionalizarea uzinelor lui.

Pe 26 mai 1943, locotenent-colonelul SS Adolf Eichmann primea o amplă informare referitoare la soarta lui Max Auschnitt. Conform datelor deţinute de Sicherheit Dienst, Auschnitt îşi cedase averea în favoarea statului român şi încerca să emigreze din România. Ministerul de Externe de la Bucureşti îi eliberase un paşaport, iar Auschnitt încerca să obţină vizele necesare pentru a ajunge într-o ţară neutră. Conform informaţiilor SD, Auschnitt ar fi vrut să plece prin Croaţia, însă Legaţiei croate de la Bucureşti i s-a cerut de către diplomaţii germani să nu îi acorde viza. Pe 11 iunie 1943, ministrul nazist de Externe, Joachim von Ribbentrop, îi cerea ambasadorului la Bucureşti von Killinger să îl roage pe mareşalul Antonescu să nu îi permită lui Auschnitt să părăsească România, deoarece acesta deţinea prea multe informaţii legate de industria de armament, pe care le-ar fi putut transmite britanicilor şi americanilor[18].

Auschnitt a rămas în România până la sfârşitul războiului, iar pe 1 noiembrie 1944 procesul său a fost rejudecat şi a fost achitat de toate acuzaţiile aduse în 1939[19]. Industriaşul a reuşit să îşi recupereze majoritatea întreprinderilor, însă a fost avertizat din timp asupra comunizării României, încă de la începutul anului 1945. A emigrat în Statele Unite, unde şi-a continuat războiul cu Nicolae Malaxa, şi a murit în anul 1959.

Mizele procesului Auschnitt

În august 1939, Constantin Argetoianu se întreba cu privire la Auschnitt:„Era de mai bine de un an în război cu Malaxa. Pentru asta a fost dat afară? Sau pentru că era ovrei? Sau pentru că era ovrei, primise Malaxa ordin să se certe cu el?”[20]Ţărănistul Ion Hudiţă era mult mai categoric:„Toată lumea ştie că procesul are loc pentru simplul motiv că Auschnitt a refuzat să se lase jefuit de Carol şi camarila lui”[21]. Pe lângă originea evreiască a lui Max Auschnitt şi dorinţa lui Nicolae Malaxa de a-şi anihila principalul competitor există şi alte explicaţii.

Nu ştim cum şi-a motivat regele Carol al II-lea decizia de înlăturare a lui Auschnitt, luată cu siguranţă în data de 11 iulie 1939, deoarece lipsesc pagini din jurnalul suveranului. Motivaţiile trebuie în orice caz să fi fost extrem de serioase, deoarece Auschnitt cunoştea foarte multe dedesubturi ale afacerilor suveranului;în 1937, industriaşul român îi ceda regelui, cu titlu gratuit, acţiunile societăţii Lujani, care valorau peste 1, 5 miliarde lei şi reprezentau 35% din producţia de zahăr din România[22]. Dezvăluirea acestei afaceri ar fi aruncat în aer prestigiul Casei Regale – şi totuşi, regele a riscat să îl închidă pe Auschnitt.

Cel mai probabil, Auschnitt a căzut victimă avansului nazist. Invadarea Cehoslovaciei, la 15 martie 1939, a dat peste cap întreaga Europă. Fabricile de armament din Cehia (Skoda şi ZB) au intrat în componenţa concernului nazist Reichswerke Hermann Göring, care a devenit astfel partener în cadrul concernelor CEPI şi CENTRIND. În anul 1939 exista o situaţie paradoxală în România:complexul militar-industrial nazist era partener cu principalul fabricant de armament britanic, Vickers. Elementul de legătură dintre Vickers şi industria de armament din România era Max Auschnitt – care, din acest motiv, a trebuit să dispară. La aceste consideraţii se adaugă originea evreiască a lui Auschnitt şi adversitatea lui Malaxa.

Înlăturarea lui Auschnitt a fost dusă la îndeplinire după un plan bine pus la punct, care excludea orice fel de îndurare:regele era gata să îşi sacrifice omul de încredere, pe Gavrilă Marinescu, pentru îndeplinirea acestui plan. Max Auschnitt a căzut astfel pradă celui de-Al Doilea Război Mondial:pregătirea „executării” lui a început după încheierea tratatului economic româno-german din 23 martie 1939, atacul propriu-zis împotriva afaceristului a demarat în august 1939 şi soarta i-a fost pecetluită după izbucnirea conflictului.

Mai citeşte:

Războiul nababilor:Malaxa vs. Auschnitt

Război pe pământ american:Malaxa vs. Auschnitt

Fiul lui Malaxa, în clasa de la Palatul Regal

Note

[1] Carol al II-lea, Însemnări zilnice, vol. II, Editura Scripta, Bucureşti, 2003, p. 136-137

[2] Manuscrisele jurnalului lui Carol al II-lea au rămas în proprietatea Elenei Lupescu, iar după moartea acesteia au fost păstrate de Monique Urdăreanu, soţia omului de încredere al regelui, Ernest Urdăreanu. Din manuscris au fost obturate sau au fost smulse foarte multe file care se referă la Elena Lupescu.

[3] Carol al II-lea, op. cit., p. 268

[4] R.P.T. Davenport-Hines, Business in the age of depression and war, Frank Cass &Co Ltd, London 1990, p. 276

[5] D.A.N.I.C., Fond personal Max Auschnitt, dos. 43/1939, f. 39-46

[6] Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice, vol. VI, Editura Machiavelli, Bucureşti 2003, p. 187

[7] Direcţia Municipiului Bucureşti a Arhivelor Naţionale (D.M.B.A.N.) Fond SAR Malaxa Dos. 14/1934, f. 183-189

[8] Victor Slăvescu, Note şi însemnări zilnice, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1996, p. 406

[9] Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice, vol. VII, Editura Machiavelli, Bucureşti 2003, p. 35

[10] Carol al II-lea, op. cit., p. 147

[11] D.M.B.A.N. Fond SAR Malaxa Dos. 37/1939, f. 1-86

[12] loc. cit., dos. 29/1939, f. 23-24

[13] Carol al II-lea, op. cit., vol II, p. 268

[14] Victor Slăvescu, op. cit., p. 454