Lucrețiu Pătrășcanu, destinul fabulos al unui om asasinat de propria convingere politică

Lucrețiu Pătrășcau  reprezintă o persoalitate cu totul aparte în istoria modernă a României. Un intelectual cu studii în diferite domenii și un actor principal pe scena politică alfat în prima linie atunci când a venit vorba de luarea unei decizii care schimba radical cârmuirea ideologică a țării la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Pătrășcanu a fost un comunist convins însă a fost eliminat de propriul său partid pe care visa la un moment dat să îl conducă, printr-un proces stalinist de care nu era deloc străin. Vom prezenta pe scurt ascensiunea și decăderea unui lider politic trecut în uitare.

Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut în Bacău pe data de 4 noiembrie 1900. Și-a definitivat studiile în străinătate unde a fost licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Germania. De profesie avocat a fost la un moment dat și profesor universitar la Facultatea de Drept din București în cadrul Universității.  Între timp acesta a fost sedus de ideile utopice proletare de tip marxist în care a crezut cu desăvârșire. Unii l-au numit ca fiind singurul marxist român.

23 August 1944. Momentul în care ascensiunea lui Lucrețiu Pătrășcanu atinge punctul culminant

În preajma evenimentelor din august 1944 când România a întors armele iar printr-o lovitură de palat regimul militar dictatorial al lui Ion Antonescu a fost ‘’arestat’’ Partidul Comunist Român nu reprezenta decât o acerbă antipatie în rândul românilor. Nimeni din reprezentanții de marcă care vor pune bazele dictaturii comuniste în România nu și-ar fi imaginat vreodată că printr-o fatidică conjunctură vor prelua cu adevărat Puterea. Însuși Gheorghe Gheorghiu-Dej viitorul reprezentant al politicii staliniste în România, recent evadat după ani grei de detenție se afla undeva la Vâlcea ascuns, departe de evenimentele de la 23 august 1944. Fără să realizeze vreodată în acel moment, toate acțiunile ce se vor desfășura, îi vor fi favorabile și îl vor propulsa ca prim secretar al partidului și dictator al regimului comunist în România. 

Aici intervine și Lucrețiu Pătrășcanu.  Acesta era diferit viitorilor lideri români comuniști din toate punctele de vedere. Un intelectual școlit în străinătate care avea relații cel puțin diplomatice atât cu Casa Regală cât și cu liderii partidelor istorice, PNȚ și PNL. Cu toate că îmbrățișa în mod cert doctrina comunistă, datorită relațiilor pe care le-a dezvoltat și datorită originii burgheze Pătrășcanu a fost mereu salvat de detenție politică deși fusese arestat de două ori în 1940 și în 1941.

Pătrășcanu a așteptat semnalul înlăturării lui Ion Antonescu și și-a însușit rolul de reprezentat al Partidului Comunist Român în evenimentele ce vor urma. Cu ilegaliștii comuniști aflați în pușcării iar cei școliți sub eticheta stalinistă aflați în îndepărtata URSS, Lucrețiu Pătrășcanu a fost soluția acceptată de Kremlin însă niciodată dorită! Conjunctura a făcut ca după înlăturarea mareșalului Ion Antonescu, Lucreștiu Pătrășcanu să devină ministru fără portofoliu în primul guvern Sănătescu și să facă parte din delegația care a semnat în septembrie armistițiul la Moscova oficializând ‘’întoarcerea armelor’’  și trecerea de partea Aliaților.

Din păcate a fost nevoie de mai mult de două săptămâni pentru ca Armata Roșie să primească ordinul, săptămâni în care Armata Română a fost măcelărită, tratată în continuare ca stat inamic iar zeci de mii se soldați și-au găsit sfârșitul pe front, prizonieri sau în Gulag. O eroare politică imensă dar URSS nu a acceptat niciodată armistițiul până nu a fost sigură că are controlul deplin al României. Dar aici, desigur este o altă chestiune.

Ne vom întoarce însă la subiectul textului. Pătrășcanu a jucat un rol foarte important în tot ceea ce a însemnat 23 august 1944 și instaurarea comunismului în România. După ce spiritele s-au mai liniștit, Lucreșiu Pătrășcanu aflat pe o pantă ascendentă spera să obțină (și avea toate motivele să  creadă, cu toată convingerea în acel moment) conducerea PCR, partidului comunist care inevitabil susținut de URSS va prelua puterea.  Însă după o vizită la Moscova lucrurile au devenit clare. Kremlinul nu l-a sprijinit niciodată și impunea în fruntea PCR o persoană din rândul clasei muncitorești. Faptul că Pătrășcanu era un intelectual, a fost principala piedică în ceea ce privește lupta pentru putere din cadrul partidului. A rămas Ministrul Justiției iar inevitabil apoi a început declinul său.

Declinul

“Nu vreau să-l scutesc pe Pătrăşcanu de acuza gravă că a contribuit în mod criminal la înfeudarea României sovieticilor, dar pot să confirm că Pătrăşcanu avea o doză de patriotism şi de onestitate faţă de ceilalţi care însă nu îl achită de vinovăţie”– Corneliu Coposu

Lucrețiu Pătrășcanu, cu toate că probabil a crezut cu adevărat, nu a avut nicio sansă să preia frâiele Partidului Comunist Român. După 1944 în micuțul și detestatul pe atunci, partid comunist impus la guvernare de URSS s-au impus două tabere principale. Prima a fost reprezentată de ilegaliști care în frunte cu Gheorghe Gheroghiu-Dej au înfundat pușcariile în scop ideologic. O a doua tabară a fost formată de cei școliți la Moscova care pe perioada războiului au fost crescuți în URSS și a căror identitate era reprezentată de oameni precum Ana Pauker.

A început un război pentru putere în care Lucrețiu Pătrășcanu a fost o victimă sigură. Ambele tabere nu îl percepeau decât ca pe un factor care a legitimat actul de la 23 august 1944. S-au folosit de el. Pătrășcanu era mult prea popular și prea periculos ca sa fie acceptat. Era un inamic pentru ambele tabere, inamic ce trebuia eliminat. Din erou național acceptat de comuniști la 23 august 1944 Lucrețiu Pătrășcanu devenea un proscris și trebuia eliminat.  A rămas singur iar soarta i-a fost încet dar sigur pecetluită. Indiferent ce tabară câștiga bătălia pentru suveranitatea PCR era clar că Lucrețiu Pătrășcanu nu avea loc în acest meschin joc politic.

În cele din urmă cu sprijinul lui Stalin s-a impus favoritul său Gherghe Gheorghiu-Dej. Acesta a instaurat în România o dictatură comunistă de tip stalinist prin care și-a lichidat adversarii politici. Iar Lucrețiu Pătrășcanu nu mai avea nicio șansă de scăpare. Era un pericol iminent ce trebuia amputat la fel cum erau Ana Pauker, Vasile Luca sau Teohari Georgescu. Rând pe rând Gheorghe Gheorghiu-Dej cu multă răbdare și cu acceptul Kremlinului și-a consolidat puterea prin teroare, crimă și prin procese patetice politice. Piese ieftine de teatru, în regie stalinistă.

Lucrețiu Pătrășcanu a fost un lider popular comunist. Gheorghe Gheorghiu-Dej în mod cert simțea o mare frustrare în ceea ce îl privește. Pătrășcanu era tipul de om orgolios și arogant care știa să pună în dificultate un electrician cu patru clase precum Gheroghe Gheorghiu-Dej. Pătrășcanu i se simțea total superior și probabil avea toate motivele să o facă însă sprijinul politic de care beneficia Gheorghe Gheorghiu-Dej avea să îi fie fatal!

Lucrețiu Pătrășcanu a avut parte de cel mai îndelungat proces al unui lider comunist din istoria comunismului mondial. A fost acuzat de spionaj imperialist în favoarea englezilor și americanilor, de sabotare a Partidului Comunist Român, a fost acuzat de înaltă trădare. Evident toate aceste acuzații nu reprezintă decât înscenări politice ale proceselor din anii de după război. Lui Lucrețiu Pătrășcanu i-a mai fost pus în cârcă și naționalismul de care dădea dovadă. Erau vremuri în care naționalismul era asociat fascismului iar comuniștii doreau prin orice mijloc să impună un ‘’internaționalism proletariat’’ care să distrugă orice urmă de identitate națională sau religioasă și în care clasa muncitorească are ofensiva și e considerată prioritară. De fapt proletariatului analfabet nu i se oferea decât o importanță simbolică fiind grav manipulat. Încarcerat de comuniștii coordonați de Gheroghe Gheorghiu-Dej, Lucrețiu Pătrășcanu a trecut prin toate etapele torturii și brutalității pușcăriilor politice. A văzut cu ochii lui exact ceea ce el a legitimat! 

Un om politic important de la care aflăm detalii picante din ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Lucrețiu Pătrășcanu este regretatul lider țărănist Corneliu Coposu. Seniorul, într-un dialog cu Doina Alexandru în cartea ‘’Coposu-Confesiuni-Dialog cu Doina Alexandru’’ o spune fără nicio restricție. I s-a propus de comuniști să confirme că:

“Pătrăşcanu a fost un fel de cal troian în partidul comunist, fiind, în realitate, omul lui Maniu şi al Regelui care aştepta cu nerăbdare sosirea americanilor. Aceasta era teza! Bineînţeles, pentru că n-am putut marşa la ea, am suportat mai multă bătaie, mai multă carceră şi mai multe pedepse decât în propriul meu proces”– Corneliu Coposu

În mod cert așa cum îl caracteriza și Corneliu Coposu, Lucrețiu Pătrășcanu a avut o doză de naționalism după care s-a ghidat și care nu se regăsea la niciun lider comunist în acel moment. În speță ea nu se regăsea în doctrina comunistă, de fapt cea stalinistă, ceea ce îl face pe Pătrășcanu un comunist incompatibil comunismului! Cel puțin al anilor 50!

Procesul  de care a avut parte a fost unul politic, sovietic. Probabil ultimul cu adevărat stalinist din România. A fost exact tipul procesului stalinist din Cehoslovacia sau Polonia. Gheorghe Gheorghiu-Dej după ce l-a înlăturat prin epurare (în termenii vremii, asasinare) pe fostul lider al PCR Stefan Foriș în 1946, a rezolvat problema cu cei școliți la Moscova prin îndepărtarea Anei Pauker și ai partizanilor acesteia. Singurul care putea reprezenta o piedică pentru primului dictator comunist român rămăsese Lucrețiu Pătrășcanu dar ‘’Ghiță’’ Dej așa cum era numit de apropiați nu a ratat șansa să își consolideze puterea în cadrul Partidului Comunist Român și cu multă răbdare după ce a primit acordul Kremlinului a trecut la eliminarea sa.

Împreună cu Pătrășcanu, lotul celor acuzați număra nu mai puțin de 11 nume. Pronunțarea sentiței a avut loc la data de 14 aprilie 1954. Pentru liderul comunist se impunea pedeapsa capitală. Era singura opțiune viabilă a lui Gheorghe Gheorghi-Dej. Lucrețiu Pătrășcanu era convins că nu avea cum să scape, soarta îi fusese decisă cu mult timp în urmă.  Cu toate acestea grăitor este un fragment înregistrat ca ‘’ultimul cuvânt’’ ce se află la în dosarul procesului regăsit la Arhiva Serviciului Român de Informații. În dialogul cu președintele completului de judecată Pătrășcanu dă dovadă de același orgoliu care l-a caracterizat de-a lungul vieții, de o atitudine sfidătoare și arogantă cu o tentă ironică peste medie având în vedere situația în care se afla. În cele ce urmează, dialogul redactat:

„Presed.:Acuzat Pătrășcanu, ai ultimul cuvânt, ce-ai de spus în apărare.

Pătrășcanu:N-am de spus nimic, decât că scuip pe acuzatiile ce mi se aduc.

Presed.:Stai jos atunci. Acuzatul Pătrășcanu spune că n-are de spus nimic.

Pătrășcanu:Și că scuip pe acuzațiile ce mi se aduc.

Presed.:Acestea sînt insulte.

Pătrășcanu:Nu sînt insulte.

Presed.:Te dai în spectacol.

Pătrășcanu:Da, lasă să mă dau, viața mea e scurtă, dar sînt oameni care o să urmarească această porcărie.“

Așadar la 14 aprilie toți cei 11 inculpați acuzați de compot și spionaj și-au aflat sentințele. Un total de peste 58 de ani grei de pușcările politică, condamnare la muncă zilnică pe viață sau la moarte prin executare după cum urmează:

Lucrețiu Pătrășcanu, fost avocat – condamnare la moarte

Remus Koffler, funcționar – condamnare la moarte

Herbert Zilber, fost director al Institutului de Conjunctură Economică – muncă zilnică pe viață

Alexandru Ștefănescu, fost mare industriaș – muncă zilnică pe viață

Emil Calmanovici, antreprenor – muncă zilnică pe viață

Ion Mocsony-Styrcea, fost mareșal al Curții Regale și mare latifundiar – 10 ani de pușcarie 

Jac Berman, antreprenor – 10 ani de pușcarie

Lena Constante, pictor scenograf – 10 ani de pușcărie

Herant Torosian, fost consul al României la Paris – 10 ani de pușcărie

Hari Brauner, fost director al Institutului de folclor – 10 ani de pușcărie

Victoria Sîrbu, fara profesiune – 8 ani de pușcărie

În 6 mai 1954 Tribunalul Suprem, Colegiul Militar format din aceiași membri care au dat sentințele mai sus amintite condamă încă 18 persoane la pedepse grele, așa numitul ‘’al doilea lot Pătrășcanu‘’.

Concluzii. A fost Lucrețiu Pătrășcanu un martir?

Răspunsul la această întrebare este nu! Lucrețiu Pătrășcanu a fost în mod cert, fără dubii o victimă politică însă rămâne  la distanță față de termenul martir. Pătrășcanu a plătit pentru toate asasinările și condamnările prin care PCR imediat după război  a îndepărta orice urmă de opoziție democratică în România. A fost părtaș și este la fel de vinovat. A girat ca ministru al Justiției în perioada  1944 – 1948 procese politice prin care lideri liberali sau ofițeri de armată au fost condamnați la ani grei de închisoare. Tot sub mandatul său au fost judecați și liderii țărăniști în frunte cu Iuliu Maniu care la rândul lor au înfundat pușcăriile iar majoritatea și-au găsit, nevinovați sfârșitul după ani de tortură și groază. Iar puținii din ei care au reușit să supraviețuiască au luat parte la niște suplicii ce le-au marcat și le-au schimbat întreaga existentă. Nu în ultimul rând Lucrețiu Pătrășcanu poartă deși în plan secund o vină la îndepărtarea Regelui Mihai. Rămâne pata prin care el ca ministru al Justiției legitima un asemenea act de abdicare forțat și impus prin teroare.

După moartea lui Iosif Stalin în 1953, la Moscova puterea a fost preluată de Nikita Hrușciov. Hrușciov a început un proces de destanilizare a Uniunii Sovietice. A condamnat cu vehemență crimele lui Stalin și a solicitat statelor satelit să verifice procesele politice ce au avut loc în ultimul deceniu. Gheorghe Gheorghiu-Dej era pus într-o postură dificilă. Să îl condamne pe cel a cărui politică a impus-o în România, însemna practic o condamnare proprie. A jucat inteligent și a îmbrățișat o politică național-comunistă care va fi continuată și va fi ridicată pe cele mai înalte culmi de Nicolae Ceaușescu. Gheorghe Gheorghiu-Dej și-a găsit salvarea în naționalism adică exact în acuzațiile pe care i le-a adus lui Lucrețiu Pătrășcanu.  După moartea lui Dej la plenara din aprilie 1968 în contextul în care Ceaușescu trecuse la eliminarea vechii gărzi acesta îl va reabilita în mod oficial. Nicolae Ceaușescu a acceptat (deși își urmărea interesul) că decizia în cadrul lotului Pătrășcanu a fost pripită însă întreaga responsabilitate revine membrilor care făceau atunci parte din Biroul Politic al partidului. 

La 17 aprilie 1954 la numai trei zile de la pronunțarea sentinței Lucrețiu Pătrășcanu a fost scos din celulă pe motiv că este dus la plimbare. A fost executat prin împușcare în ceafă în incinta pușcariei Jilava.  Pentru el a fost finalul unei vieți curmate tragic, un destin care l-a purtat până în funcțiile de conducere a României. A fost un om foarte ambițios, un intelectual autentic care înțelegea doza de superioritate pe care o avea în fața celorlalți lideri de stânga ai PCR. Probabil nu a știut să și-o controleze în mod adecvat fapt ce i-a fost fatal. Pătrășcanu  și-a acceptat onorabil verdictul refuzând să solicite schimbarea sentinței în închisoare pe viață cu toate că știa că este nevinovat  Ironia istoriei face ca Lucrețiu Pătrășcanu să aibă parte de același tip de proces politic de care au avut parte opozanții PCR, procese de care el nu era deloc străin. Dimpotrivă.  Acuzații false, dovezi fabricate și verdict stabilit încă din start. Paradoxul în cazul de față este că un om cu o inteligență peste medie așa cum a fost Lucrețiu Pătrășcanu a căzut în capcana unei doctrine politice în care el a crezut cu toată tăria. S-a înșelat și a sfârșit dramatic, executat de propria convingere ideologică!

*****

Bibliografie:

„Coposu-Confesiuni-Dialoguri cu Doina Alexandru”, Editura Vremea 2014

ASRI, fond P, dosar 40002, vol. 12, f. 720 (Ultimul cuvînt al acuzatului L. Patrascanu)

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

Lavinia Betea, http://revistacultura.ro/nou/2011/02/cum-s-a-decis-moartea-lui-patrascanu/