Locotenenţii lui Ceauşescu. Spionul Bodnăraş l-a făcut preşedinte, Maria Ghiţulică băga groaza-n Iaşi
Dictatorul Nicolae Ceauşescu a avut, de-a lungul anilor în care a condus ţara, oameni de încredere, care-i executau ordinele fără crâcnire şi care-l idolatrizau, în majoritatea oraşelor ţării. „Adevărul“ vă propune o radiografie a reţelei de încredere a fostului dictator şi ce s-a întâmplat cu ei după căderea regimului comunist.BUCURESTI. Ultimul primar comunist al Capitalei:de la pregătirea lotului Steaua, câştigător al Campionatului din '86, la reprimarea Revoluţiei până la catedra de istorie
Unul dintre oamenii apropiaţi dictatorului Nicolae Ceauşescu ar fost chiar fostul generalul-maior Constantin Olteanu. Fost ministru al Apărării, ultimul primar al Bucureştiului, secretar în Comitetul Central (CC), dar şi însărcinat de Ceauşescu să facă din echipa Steaua o învingătoare, Olteanu a publicat, după 1989, sute de pagini cu memoriile sale în care îşi detaliază cariera militară.
În 1989, până la Congresul al XIV-lea, Constantin Olteanu a fost secretar al Comitetului Central pe probleme de propagandă. După Congres, şi-a menţinut funcţia de secretar al CC, dar în coordonarea relaţiilor internaţionale.
SUCEAVA. Emil Bodnăraş, spionul care l-a capturat pe Ion Antonescu, a fraudat alegerile din 1946, a înscenat arestarea lui Maniu şi l-a făcut preşedinte pe Ceauşescu
Emil Bodnăraş este cel mai important lider comunist născut în Suceava. Devenit spion sovietic după ce a dezertat din armată, Bodnăraş este cel care l-a arestat şi ţinut captiv pe mareşalul Ion Antonescu, a fraudat alegerile din 1946, a orchestrat înscenarea de la Tămădău, soldată cu arestarea lui Maniu, şi l-a adus la putere pe Ceauşescu după moartea lui Dej. Drept recunoştinţă, la funeraliile lui Bodnăraş, Ceauşescu i-a purtat sicriul pe umeri.
BAIA MARE. Prim secretarul rebel. Cel mai apropiat prieten maramureşean al lui Ceauşescu, schimbat din funcţie la ordinul tovarăşei Elena
Fiecare regiune a ţării a avut de-a lungul vremii oameni apropiaţi, fideli lui Nicolae Ceauşescu. În ceea ce priveşte Maramureşul cel mai apropiat prieten al fostului preşedinte a fost un ungur, născut în Ferneziu, Iosif Uglar. Şi-acum se povesteşte despre aptitudinile maramureşeanului de-a dezvolta o comunitate, însă nu tot timpul acţiunile sale au fost pe gustul familiei Ceauşescu.
TIMISOARA. Cum a ajuns omul lui Ceauşescu de la Timişoara să fie numit „lider al revoluţiei”
Zilele haotice din timpul şi imediat după Revoluţia de la Timişoara erau cât pe ce să se încheie cu totul altfel pentru ultimul prim-secretar al Timişoarei, Radu Bălan. Credincios dictatorului, acesta era cât pe ce să se erijeze în erou revoluţionar. Ulterior a fost arestat şi condamnat pentru reprimarea revoluţiei. Radu Bălan s-a născut la 24 mai 1936, în comuna Căzăneşti, din judeţul Ialomiţa. A absolvit Academia de Studii Economice de la Bucureşti, iar apoi a îndeplinit funcţia de primar al Timişoarei în perioada 1977-1981. În 1989, cu puţin timp înainte de revoluţie, a fost numit prim-secretar al Comitetului Judeţean Timiş al PCR.
CONSTANŢA. Vasile Vâlcu a condus destinele regiunii Dobrogea din diferite funcţii, în perioada de plin avânt comunist.
Activistul cu origini bulgare era mai cunoscut sub apelativul „moş Vâlcu“ datorită longevităţii sale în prima linie a partidului. El este cel care a replicat obiecţiilor că amplasarea Petromidiei chiar pe malul Mării Negre va dăuna turismului:„Niciodată litoralul nu va putea aduce ţării atâţia bani cât va aduce platforma petrolieră“.