„Lockdown” în secolul al XVIII-lea, anunțat cu o lovitură de tun

Pentru a limita distracțiile nocturne ale orășenilor, domnul Țării Românești, Nicolae Mavrogheni, a impus un „lockdown” – la o oră după apusul soarelui, o lovitură de tun anunța că nu mai era voie să se umble prin oraș.

Pitarul Hristache are versuri și pentru asta:

„Mai avea obișnuit
Un tun seara, nelipsit
La un ceas, îl slobozea
Când străjile se pornea
Ca să fie semn de strajă
Mic și mare s-aibă pază
De la un ceas să nu umble
Nimeni, nici să se mai plimbe
Nici călare, nici cu butca
Că ștreangul îi va fi munca”.

De pomină au rămas și controalele făcute personal de domn, incognito sau nu. Însoțit de gealații săi, oprea la prăvăliile întâlnite în cale și verifica dacă nu cumva se fura la cântar. Eventualul vinovat era bătut în public sau chiar spânzurat, dacă fapta lui era gravă. O altă pedeapsă infamantă era să-l țintuiască pe negustorul necinstit de urechea dreaptă bătută în cuie de ușa prăvăliei lui, marfa acestuia fiind împărțită gratis săracilor. Se mai îmbrăca și în straie de călugăr. Dionisie Eclesiarhul scrie: „Şi au început a umbla zioa și noaptea pre ulițe și prin curțile boerești, uneori diptil, alteori de față, când călare, când pe jos, cu doi trei arnăuți după el, și cercând care cum să află pe la casele lor” sau „să înbrăca uneori Mavrogheni Vodă în haine popești, alteori să îmbrăca cu rasă și podcapet, călugărește, și mergea pe la beserici de cerca cum slujesc preoții și pe ce vreame săvârșescu slujba”.

Pentru a-și bate joc de boieri, și-a făcut calul clucer (dregător însărcinat cu aprovizionarea Curții). Cancelarul consulatului austriac la București, Merkelius, relatează într-o scrisoare că „acestui cal, prințul în catul de sus, lângă dormitorul său, într-o imensă sală, i-a făcut un grajd de scânduri obișnuite care, desigur, făcea o foarte proastă impresie într-o sală princiară”.

Încă din primele zile ale domniei, Mavrogheni a dat ordin să se facă mai multe cișmele cu apă bună în oraș, a reparat poduri și i-a obligat pe locuitori să-și repare podul sau bucata de uliță din fața casei.

În 1787 a interzis să se tragă focuri de armă în oraș, „fiindcă este și lucru de primejdie și de spaimă”. Pentru a se păzi contra incendiilor, domnul a poruncit coșarilor să lucreze zilnic la curățarea coșurilor de prin mahalale, iar fiecare gospodărie sau prăvălie era obligată a avea putini cu apă la îndemână.

Exemplele care îl arată pe domnul Mavrogheni drept un bun gospodar și organizator ar mai putea continua, dar nu ne-ar ajunge probabil spațiul unei întregi reviste spre a detalia toate acțiunile sale, nenumărate, de altfel. Aceeași febrilitate în acțiune a avut-o și după începerea războiului, dovedind reale capacități de conducător militar.