⬆

Fotografii inedite cu Nicolae Iorga și regii Ferdinand și Carol al II-lea la Vălenii de Munte

Autor: Redacția

Muzeul Memorial Nicolae Iorga din Vălenii de Munte a publicat recent pe pagina de socializare fotografii inedite cu Nicolae Iorga și regii Ferdinand și Carol al II-lea la Vălenii de Munte. După ce s-a stabilit în liniștea micului târg Vălenii de Munte, Nicolae Iorga a reușit să pună orășelul pe harta culturală a ţării. Activitatea culturală începe cu tipografia „Neamul românesc”, inaugurată la 21 mai 1908 și Universitatea de Vară, instituția care pune în valoare cel mai mult activitatea culturală desfășurată la Vălenii de Munte.

În 1922 cu ajutorul românilor stabiliți în America şi al băncii Almaşanu care a oferit o veche clădire boierească, s-a deschis „Școala de misionare naţionale şi morale Regina Maria”. Pe lângă aceste așezăminte au mai funcționat: un Muzeu de Artă Religioasă, Așezământul pentru minoritari „Regele Ferdinand”, Așezământul „Principesa Elena”, Școala artelor uitate, Școala de cântăreți bisericești şi un orfelinat pentru copii. Aceste așezăminte au fost vizitate de familia regală în mai multe rânduri.

În 1921 a sosit principele Carol cu ocazia cursurilor de vară şi a fost primit chiar la casa lui Nicolae Iorga. Regina Maria a fost prezentă la Vălenii de Munte în 1922 însoțită de principesa Irina a Greciei, principele Nicolae şi principesa Ileana. Dintre toți membrii familiei regale, sosirea la Văleni a regelui Ferdinand a trezit cea mai vie emoție, la 15 iulie 1924. În 1928 Universitatea Populară a fost vizitată de principesa Elena, mama regelui Mihai, după care a revenit în 1929. Carol al II lea revine la Văleni în 1930, apoi în 1934 şi 1936 când a spus „Păstrez amintiri frumoase, căci la Vălenii de Munte a fost prima mea manifestare intelectuală, după ce şi eu, ca şi alții, am fost pe aici, când mi-am luat bacalaureatul”.

Cuvântarea lui Nicolae Iorga către M.S. Regele Carol al II-lea cu prilejul visitei la Vălenii de Munte, 1930:

„Sire,
Majestatea Voastră n-a venit aici la un om politic pentru a discuta probleme arzătoare, încă neresolvite şi capabile de a fi resovlite numai prin unitatea dintre ţara liberă şi regele liber, ci a venit la un focar de acea viaţă sufletească din care demoralizarea materialistă a vremii noastre a făcut un subiect de glumă.
A venit Maiestatea Voastră la un loc pe care l-a cunoscut vioaia Sa adolescență în care se întrupau speranţele unui popor întreg pe care părintele Maiestăţii Voastre a avut norocul să le realizeze, deşi în mintea noastră ele făceau parte din dreapta moştenire a tinereţelor Maiestăţii Voastre şi a generaţiei pe care o represintă. Ştiu eu dacă mai puţină înţelepciune de Stat şi mai multă libertate de spirit, mai multă dorinţă de a crea n’ar fi dat războiului naţional alt caracter şi n’ar fi fructificat mai larg resultatele celei mai mari, mai nobile şi mai dureroase sforţări din viaţa noastră de două mii de ani?… Poate că şi cărturarii, mândri măcar de predicaţia lor, ar fi avut putinţa de a juca rolul activ de completă transformare pe care politicianismul cărunt li s-a refuzat, li-l va refuza, sunt sigur, în contra tuturor bunăvoinţilor, până la sfârşit. Căci a şti, a gâindi, a munci e, cum se ştie, o diminutio capitis în ţara lui Dimitrie Cantemir, a lui Mihail Kogălniceanu şi a lui Mihai Eminescu.
Multe s-au schimbat din zilele când frumosul prinţ tânăr, trimes la învăţătură liberă de marele Carol I-iu, el însuşi fiu, ca şi nepotul său, al unei naţiuni de cultură şi crescut într-un mediu înalt cultural, şi-a odihnit capul pe perina casei mele. A fost multă neînţelegere, multă răutate şi câte alte lucruri triste, pe care un istoric le cere înlăturare din paginile istoriei.
Dar noi aici nu ne-am schimbat, nu ne putem schimba: până la moarte suntem osândiţi a rămâne aceiaşi.
Aici s-a predicat o doctrină pe care o reprezintăm şi acuma şi ne măgulim că, dacă regele constituţional n-o poate mărturisi, omul inteligent şi luminat o împărtăşeşte.
În epoca oamenilor de Stat noi vedem în Stat numai forme schimbătoare pentru viaţa societăţii, iar această viaţă nu e întâmplătoare şi neînsufleţită, ci istorică şi organică.
În epoca improvizaţiilr unei legislaturi pripite, noi credem în nevoia lentelor elaboraţii ale vieţii reale, pe care legile trebuie să le îndrepte fără să le poată schimba.
În epoca oportunismului muced noi, mai ales, credem că societatea şi Stat nu pot fi servite prin intriga de fiecare moment ori prin laşitatea oportunismului, ci numai prin acel ritm eroic pe care, în cugetare, în artă, toate domeniile vieţii l-am proclamat şi-l urmăm după puteri: îl urmez eu, peste sărăcie şi vârstă, la cei aproape şaizeci de ani ai miei.
În epoca în care puterile de sus sunt trase spre strandardizarea maselor de jos, ca şi cum o minte de om ar fi un ou pecetluit dintr’un transport comercial, noi am afirmat şi afirmăm că marile puteri divine nu se răspândesc în praful nisipurilor, ci se închiagă în marmura umană din care regii pot face statuile Domniilor mari.
Armonia de acum aproape douăzeci de ani între acest gând naţional şi aspiraţiile Coroanei n-a putut fi niciodată cu totul sfărâmată. Afirmând-o astăzi, prin însăşi visita Sa, Maiestatea Voastră are tot dreptul la recunoştinţa noastră mişcată.”
Regele Carol al II-lea declara:
„În mine bate acelaşi suflet românesc şi, după pilda voievozilor români susţinători ai culturii neamului românesc, îmi iau angajamentul să fiu şi un Voievod al Culturii Româneşti” [*].