Fostele mine din Munții Metaliferi, înghițite de vegetație după două decenii de părăsire
Mai multe foste mine din Munții Metaliferi au rămas părăsite de două decenii, fără ca terenurile și clădirile lor să mai poată fi folosite. Construcțiile s-au ruinat și au fost înghițite de vegetație. Un astfel de loc se află în satul Barbura, din Hunedoara.
Numeroase ruine împânzesc văile care se afundă spre izvoarele unor pârâuri din centrul Munților Metaliferi, în satele unde în trecut au funcționat mine de aur, argint și alte metale neferoase (cupru, zinc, plumb).
Clădirile dezafectate de peste două decenii datează din diferite epoci. În trecut, unele erau folosite ca sedii administrative ale minelor, fabrici de concasare, ateliere și clădiri de locuit pentru familiile de mineri stabilite în zonă odată cu deschiderea unor exploatări.
În jurul lor, călătorii găsesc ruine ale unor instalații miniere, vechi puțuri de mină, intrări ruinate în fostele galerii subterane, foste depozite de dinamită săpate în munte, halde miniere, rămășițe ale tuneluri de transport și ale altor construcții masive de piatră și beton, folosite cândva în industrie.
Cele mai vechi clădiri abandonate în fostele perimetre miniere datează din secolul al XIX-lea. Au rămas în picioare, în stare avansată de degradare, deși întreprinderile pe care le deserveau și-au încetat activitatea în anii 2000.
Satul Barbura din Hunedoara, înființat în jurul minei
Un astfel de loc poate fi văzut la capătul satului Barbura, comuna Băița, din Hunedoara, o așezare de mineri înființată în primii ani ai secolului al XIX-lea, locuită în prezent de circa 100 de oameni.
Aflat la 20 de kilometri de Deva, satul Barbura și-a legat aproape întreaga existență de minele Troița și Barbura (Sfânta Barbara) de pe teritoriul său, de unde au fost extrase minereuri polimetalice şi aurifere.
Mina Barbura de la capătul satului a fost deschisă în anul 1889 și a primit numele unui cunoscut geolog, Johann Grimm, din Transilvania secolului al XIX-lea. Timp de mai multe decenii ea s-a aflat în proprietatea familiei Grimm, în timp ce în împrejurimile ei, alte zeci de galerii miniere au aparţinut localnicilor şi asociaţilor familiale.
Minele au fost naţionalizate în primii ani ai regimului comunist și au mai funcționat până la începutul anilor 2000. După închiderea lor, perimetrele miniere au rămas în grija companiei de stat Minvest. Unele terenuri au fost ecologizate, iar construcțiile miniere de pe acestea au fost demolate ori au primit alte destinații decât cele pentru care au fost înființate.
În satul Barbura din Hunedoara, clădirile miniere s-au ruinat odată cu trecerea timpului, uitate de oameni. Clădirea galeriei principale s-a prăbuşit în mare parte, dar pe faţada ei a rămas intactă inscripţie care le stârnește amintiri localnicilor: anul 1889, al înfiinţării exploatării, şi, deasupra, numele Grimm.
„Până în anii ’90, peste 500 de oameni intrau zilnic în Galeria Grimm, de la capătul satului Barbura, pentru a scoate minereu de neferoase. A fost o mină înfloritoare în anumiți ani ai existenței sale. Și clădirea care o adăpostea era frumoasă. S-ar fi putut face aici un muzeu, dar după închiderea minei, la fel ca și restul construcțiilor, a fost lăsată de izbeliște și s-a ruinat treptat, în timp ce galeria a fost inundată”, povestește Ioan, un localnic din satul Barbura din Hunedoara.
Pe dealurile de lângă fosta mină Barbura, spun localnicii, sunt și alte foste intrări în subteran, abandonate. Unele puțuri miniere, adânci de sute de metri, au rămas însă expuse, astfel că aici se pot petrece tragedii.
Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro
