Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Guide de voyage, Cuba-routard.com, 2014, consacră termenului jinetera prima parte din capitolul „Tradiţii”: „O jinetera e o «cavaleră». Altfel spus, o fată care însoţeşte un băiat. Veţi remarca pudoarea termenului, care apelează la toate nuanţele, pentru a evita cuvântul prostituţie. Veritabil fenomen social, apărut după explozia turismului, jineteras par a fi peste tot, cu deosebire la Havana şi în oraşele turistice.
Sub termenul de jineteras se ascund două tipuri de fenomene. Pe de-o parte, prostituţia clară, evidentă. Desigur, aceasta nu-i de dragul şarmului vostru, ci de dragul portofelului vostru. Pe de altă parte, e «întâlnirea» mai clasică. Acest gen de jinetera îşi oferă corpul pentru a avea acces la bunuri de consum inaccesibile cubanezilor şi visează la un mariaj – un bilet fără întoarcere pentru o viaţă în afara Cubei. În marea lor majoritate, jineteras sunt tinere femei în căutare de câţiva pesos convertibili pentru a supravieţui şi a-şi ajuta familia”.
Fidel Castro despre jineteras
Fidel Castro se numără printre cei care privesc cu maximă indulgenţă fenomenul jineteras, disociindu-l categoric de prostituţie. În Discursul de la închiderea Sesiunii Plenare a celui de-al VI-lea Congres al Uniunii Tineretului Comunist (Unión de Jóvenes Comunistas) din Cuba, 4 aprilie 1992, El Comandante en Jefe menţionează:
„Suntem preocupaţi ca fetiţele pe care le vor naşte femeile însărcinate de acum să nu devină mâine prostituate. Pot fi jineteras la noi, dar eu unul trebuie să adaug că ele sunt strict voluntare (aplauze). Nicio femeie din ţara asta nu-i obligată să se prostitueze. Bine, ce poate să aducă orânduirea capitalistă? Ce poate să promită? Pentru femeile cubaneze, prostituţia cu un înalt nivel educaţional“.
Diferenţa dintre jineterismo şi prostituţie e reafirmată cu putere de Fidel Castro şi în Discursul din 11 iulie 1992, ţinut la sesiunea de seară a Adunării Naţionale a Poporului (Parlamentul cubanez):
„N-avem femei forţate să se vândă turistului. Cele care fac asta, o fac pe cont propriu, în chip voluntar, şi fără a fi constrânse să facă asta. Putem spune că ele sunt curve educate şi suficient de sănătoase, pentru că suntem ţara cu cel mai mic număr de cazuri de SIDA“.
De ce se concentrează Fidel Castro pe efortul de a dovedi că jineteras nu sunt prostituate? Mai întâi, deoarece el ţine să arate cubanezilor că turismul promovat ca soluţie de obţinere de valută în perioada specială în timp de pace nu e, în niciun caz, întoarcerea la turismul putred moral, anterior Revoluţiei. În al doilea rând, pentru că Fidel Castro, macho cubanez, ştie că jineteras nu sunt prostituate în sensul clasic. Faţă de ele, El Comandante en Jefe trădează chiar o simpatie secretă. Făcând faţă criticilor interne şi externe, din cauză că simplii cubanezi n-au acces în hotelurile pentru străini, Fidel Castro se referă la jineteras în Cuvântarea de la Sesiunea de seară a Adunării Naţionale a Poporului (Parlamentul cubanez) din 11 iulie 1992:
„Noi nu putem avea cetăţeni care să plătească în dolari. Ar fi mai rău, deoarece s-ar crea o inegalitate. Orice jinetera poate pleca în căutare de dolari. Ea poate merge la hotel dacă vrea să aibă o chestie cu un turist, şi va fi plătită în dolari. Apoi, cea care are dolari poate merge la hotel. Dar aici nu e o chestie de cine are dolari. E mai degrabă un serviciu exportat peste hotare, nu unul exportat în interiorul ţării, pentru cubanezii cu dolari”.
Altfel spus – după Fidel Castro –, jineteras prestează doar pentru străini, cei care au dolari, nu pentru cubanezi, care oricum nu au. Prin asta ele amintesc de exporturile de lux, care nu sunt destinate cubanezilor. E mai mult decât curios că Fidel Castro, cel care a făcut Revoluţia şi pentru ca insula să nu mai fie Bordelul Americii, manifestă o toleranţă liberală, ca să-i zicem aşa, faţă de jineteras.
Guvernul câştigă, totuşi, din fenomenul jineteras
Înainte de 1959, Cuba – zisă şi Bordelul Americii – se baza pe turismul de decadenţă: droguri, prostituţie, jocuri de noroc. Potrivit lui Louis A. Pérez în lucrarea Cuba: Between Reform and Revolution (Cuba: între reformă şi revoluţie), 2005, Oxford University Press, înainte de Revoluţie, Havana avea 27.000 de bordeluri şi 115.000 de prostituate. Interzis timp de 30 de ani, contactul sexual pe bani cu străini a înflorit în perioada specială.
Oficialităţile împărtăşesc o poziţie ambiguă faţă de fenomen. Eradicarea prostituţiei a fost una dintre împlinirile de orgoliu ale Revoluţiei cubaneze. Discursurile lui Fidel Castro conţin 100 de referiri la eradicarea prostituţiei în Cuba, mai ales prin mijloace educative, cum ar fi transformarea prostituatelor în nituitoare fruntaşe. Fidel Castro se străduieşte, după cum s-a văzut, să diminueze semnificaţia negativă a jineterismo, deosebindu-l de prostituţie.
Nu numai pentru că revenirea prostituţiei ar însemna eşecul unui ţel revoluţionar, dar şi pentru că autorităţile folosesc jineteras la obţinerea valutei. În 1991, revista „Playboy” şi-a dedicat coperta unei cubaneze despuiate. Echipa de fotografi şi secretari ai revistei a fost invitată şi găzduită de Ministerul Turismului din Cuba. Coperta anunţă un întreg grupaj – text şi fotografii – menit a atrage în Cuba turiştii străini prin publicitarea trupului despuiat al cubanezelor. Unul dintre fotomodelele reproduse în grupaj a reuşit să se mărite cu fotograful francez, plecând din Cuba. Studiul Jineterismo în timpul perioadei speciale, semnat de Elisa Facio, în 1999, pune punctul pe i:
„Guvernul cubanez de azi – în ceea ce se numeşte «legalizarea realităţii» – foloseşte dolarii câştigaţi de jineteras şi alte afaceri ilicite pentru a depăşi catastrofa economică provocată de propriul management dezastruos, dispariţia aliatului URSS şi blocada USA“.
Nu putem exclude din realitate şi rolul jineteras de supapă pentru nemulţumirile sociale. O parte a populaţiei – şi nu din cea analfabetă – obţine bunuri de larg consum necesare traiului ca urmare a jineterismo. De aceea, deşi autorităţile întreprind raiduri (ele se numesc Raidul celor trei P – pederaşti, prostituate, proxeneţi), duc cavaleristele în Centre de reeducare, totuşi, faţă de prostituţia mascată dovedesc toleranţă. Eseul Cuba: What Everyone Needs to Know (Second edition), de Julia E. Sweig, apărut la Oxford University Press în 2013, face legătura între politica dobândirii de valută cu orice preţ şi înflorirea sex-work în Cuba:
„Cu semnificativă implicare investiţională spaniolă şi a altor europeni în construirea de noi lanţuri de hoteluri şi de all inclusive resort, turismul devine repede principalul producător de valută, împreună cu serviciile de primire a banilor din străinătate (remesas), mineritul şi serviciile medicale. Aceasta însă a catalizat o răbufnire a prostituţiei şi a altor formule de hărţuire a străinilor (oferirea spre vânzare pe sub mână de ţigări, rom şi alte produse) de către cubanezi – adesea cu înaltă calificare profesională –, care găsesc că-i mai uşor, chiar dacă degradant, de a-şi procura cele necesare cu astfel de activităţi.
Uneori, autorităţile şi societatea reacţionează cu oroare la spectacolul adolescentelor prostituate şi iau măsuri. Dovezi neoficiale sugerează că autorităţile închid ochii, recunoscând tacit că prostituţia şi piaţa neagră merg mână-n mână cu turismul, cu deosebire în zonele scutite de controlul puternic al statului”.
Acest text este un fragment din articolul Sexul în Cuba lui Fidel Castro, publicat în numărul 205 al Revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com!
Citește numărul 205 al Revistei Historia și în format DIGITAL:
