Dr. Nicolae Minovici și dresajul câinilor polițiști

Pentru prima dată în Europa, câinele poliţist a fost folosit în anul 1859, de către patrulele de poliţie nocturne din oraşul flamand Ghent, din Belgia. Exemplul a fost urmat de către poliţiile din statele vecine precum Germania, Franţa, Austria şi Ungaria, care au recunoscut potenţialul câinelui poliţist, ca fiind un real ajutor în menţinerea ordinii publice. Câinii folosiţi atunci erau foarte agresivi şi astfel inspirau cu uşurinţă teamă, erau capabili să-şi apere conducătorii împotriva atacatorilor şi persoanelor turbulente, atât pe străzi, cât şi în spaţiile deschise. Rasele folosite în acea vreme erau: Ciobănesc German, Ciobănesc Belgian, Boxer, Doberman şi Airedale Terrier importat din Anglia. 

Astăzi, toate serviciile de poliție din Europa au în serviciul lor câini. Nici cel mai aprig agent de poliție nu poate fi mai iscusit ca un bun câine polițist, iar foloasele pe care le poate aduce un astfel de „agent” sunt cu adevărat reale. Pe lângă inteligență, câinele posedă un miros și un instinct mult mai dezvoltat față de alte animale, scrie Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, pe pagina de Facebook a instituției.

Primul pas major în dezvoltarea câinelui poliţist modern s-a făcut în Germania, în jurul anului 1890, unde au avut loc încercări serioase de introducere a unor programe de dresaj pentru câinii folosiţi de poliţie, armată şi vamă. În anul 1903, Asociația Câinelui Ciobănesc German, înființată în aprilie 1899 a impus procedee şi exerciţii de lucru cu câinii poliţişti, bazate pe control, pe munca infracţională şi munca bazată pe miros.

În ţara noastră au existat preocupări în acest sens, încă din perioada premergătoare Primului Război Mondial, când în serviciul armatei au fost înfiinţate compartimente specializate în dresajul şi utilizarea acestora.

Din Gazeta Transilvaniei, în numărul 127 publicat în luna iunie 1912, aflăm că Poliția din București va avea polițiști cu 4 labe. La noi, dr. Nicolae Minovici unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici legiști ai capitalei s-a îndeletnicit mult timp cu dezvoltarea domeniului criminalisticii căutând să introducă și la noi acest serviciu polițienesc alcătuit din aceste patrupede inteligente. Toți cei care treceau pe șoseaua către Băneasa sau veneau să viziteze micul cuib de artă – vila cu clopoței a dr. Minovici, au putut vedea în eleganta curte a vilei, cuști în care se odihneau câini de talie mare, fiecare având câte o menire în viitoarea organizație de poliție.

Câinii polițisti au fost aleși de către medicul Nicolae Minovici, zilnic își dedica aproximativ o oră - două pentru a-i dresa, astfel erau utilizați pentru a deveni utili siguranței publice. Reușita a fost de partea doctorului Minovici, animalele s-au dovedit a fi apte spre a îndeplini scopul propus. 

Nicolae Minovici avea două rase de câini: mops și ciobănesc, cu un total de 11 animale. Mopșii erau pentru apărarea personală, iar cei ciobănești pentru alergări și sărituri. De exemplu unul din câinii rasa mops, pe nume Bujor, „latră și mușcă pe oricine s-ar apropia de el sau de persoana care-l ține de lanț. Pe dată însă ce am putut sa-l iau de lanț și am făcut câtiva pași cu al, s-a atașat într-atât încât i-a fost aproape cu neputință dr. Minovici să se mai apropie de el. Astfel, câinele se simte proprietatea celui care-l simte stăpân, fie chiar numai pentru câtă-va vreme, ceea ce i-ar permite agentului ca să se poată servi de el”. Un alt exemplar, tot mops, Scrab, rasă engleză era de o inteligență ieșită din comun, el neputând suporta vederea unei arme. Un alt mops, Togo, poate descoperi după miros orice cadavru, de asemenea putea să prindă din fugă pe oricine încerca să fugă. Din rasa ciobăneștilor, Ciobanu, era rasă pură, ciobănesc românesc păzea colonia agricolă de pe lângă vila de la șosea. Un alt ciobănesc, Safta, era de o ferocitate cumplită cu oamenii rău îmbrăcați, dar avea o fire blândă cu cei eleganți, mai ales cu doamnele.

Fotografie din arhiva Muzeului Municipiului București

În curtea vilei de la Băneasa, în fiecare dimineață, avea loc antrenamentul, uimind pe toți cei care erau de față. Antrenamentul consta în: un cufăr furat de un individ din locuința medicului Nicolae Minovici era lăsat într-un colț al grădinii și acoperit cu iarbă, iar hoțul se ascundea în podul vilei cu clopoței. Păgubitul, respectiv, medicul Nicolae, observând furtul dădea alarma. Câinii polițisti, la auzul acesteia, ieșeau din cuștile lor, găseau cufărul sau geamantul ascuns, îl miroseau de jur împrejur, apoi se uitau în ochii dresorului, și le spunea: „Unde-i hoțul? Repede!” Căutările începeau, hoțul era găsit în podul vilei, acesta era mirosit și apucat de guler, daca ar fi încercat să scape, câinii se luptau cu el și lătrau până când dresorul ajungea.

Cu astfel de exerciții, câinii erau dresați, iar după câteva luni de antrenament aceștia susțineau un examen în fața polișiștilor, urmând sa facă parte activ, din serviciul Poliției.

Mai târziu, în 1933, a fost înfiinţat la Oradea, primul Centru de dresaj canin din România, subordonat Ministerului de Interne, unde se pregăteau rase de câini precum Ciobănescul German, Cocker-ul Spaniol, Bracul German, pentru Poliţia de Frontieră existând și un prim manual de dresaj, care face proba tradiţiei şi a bunei experienţe din domeniu. Secţia de dresaj de la Şcoala de Jandarmi Oradea şi secţiile de dresaj ale centrelor de instrucţie au funcţionat până în anul 1949, când poliţia şi jandarmeria au fost desfiinţate, iar în locul acestor două mari instituţii ale statului, regimul comunist a creat Miliţia şi Trupele de Securitate. 

Cu privire la acest aspect, dr. Nicolae Minovici a ținut o conferință în cadrul Ateneului în care a dovedit cu experiențe și fotografii, importanța acestor agenți patrupezi. În urma experințelor făcute și bazându-se pe exemplele actuale din vremea respectivă, dr. Minovici, sfătuia să existe câte un exemplar pe lângă orice casă pentru a fi păziți. 

Autor: Ionuț Banu / Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici

Surse:

Revista Câinele polițist- an1, nr.2, martie 2011,
Gazeta Transilvaniei, nr. 127, iunie 1912,
Gazeta Ilustrată, An I, nr. 28, iunie 1912.
Fotografiile din Gazeta Ilustrată, nr. 28.