Domnul şi doamna Ninja, agenţi secreţi

Eludând vigilenţa samurailor de la castel, o suplă şi misterioasă umbră de fum apare în frigul unei nopţi fără lună pentru a asasina un puternic senior japonez... Aşa încep vechile legende, literatura, teatrul clasic, filmele, desenele manga şi jocurile video de azi, când ni-l pe prezintă spionul-războinic al Japoniei feudale numit Ninja.

Ninja sunt, în general, prezentaţi ca maeştri ai invizibilului şi ai informaţiei, capabili de a îndeplini imposibilul. Performanţe fizice, puteri psihice şi arte marţiale – se pare că ştiu şi pot să facă totul! În general, sunt reprezentaţi ca inamicii samurailor. Ninja şi samuraii evoluează într-o Japonie în care conflictele sunt la ordinea zilei. Şi unii, şi ceilalţi sunt războinici, astfel că e normal ca săbiile lor să se întâlnească. Luptă de obicei pentru aceeaşi cauză, dar fiecare se foloseşte de propriile metode.

Dacă samuraii practică ceea ce se numeşte bugei juhappan, prin care înţelegem un ansamblu ce cuprinde 18 din artele de luptă, pe cal sau nu, cu sau fără armură şi arme, ninja stăpânesc cele optsprezece tehnici ale ninja juhakkei:ei trebuie să poată lupta cu absolut orice tip de armă, într-o manieră ortodoxă (adică cinstită, precum samuraii) sau mai puţin ortodoxă.

Misterele de nedescifrat ale luptătorilor ninja

Istoria agenţilor numiţi ninja este mai complexă decât pare şi este greu de înţeles. Există relativ puţine surse scrise pentru că ninja trăiau înconjuraţi de secrete, iar transmiterea artei de la maestru la discipoli se făcea în mare parte pe cale orală. De obicei angajaţi pentru misiuni de spionaj, infiltrări sau luptă de gherilă, ei trăiau în sate ascunse în inima munţilor.

Maeştri ai înşelăciunii, ai dezinformării şi ai mistificării, ninja preferau să se înconjoare de mister pentru a amplifica zvonurile cu privire la viaţa lor şi pentru a hrăni frica pe care o insuflau duşmanilor. Ei sunt oameni ai munţilor, războinici, dar religioşi, şi trăiesc în izolarea unei societăţi ierarhizate. Familiile (fie ele taoiste, şintoiste sau budiste) se dezvoltă conform propriilor reguli.

Cercetaşi care supraveghează teritoriul, metodele de gherilă, colectarea şi transmiterea de informaţii, tehnicile de disimulare şi anumite credinţe magico-religioase – toate acestea vor da naştere în secolul al XII-lea artei marţiale numite nin-jutsu.

Clanurile – compuse din oameni cunoscuţi ca fiind spioni şi asasini, luptători şi acrobaţi, experţi în strategie, arme şi explozibili, iluzionişti şi vrăjitori – sunt angajate de seniori, şi se disting pentru fapte măreţe de-a lungul istoriei japoneze. În perioada cuprinsă între secolele XII – XV, clanurile Iga şi Koga sunt foarte puternice, iar daimyô(guvernatorii din provincie) apelează deseori la familiile ninja (Hattori, Momchi, Fujibayashi) pentru sarcinile murdare. Lupta pentru putere este obiectul unor lupte intestine nesfârşite. Agenţi ai umbrei, ninja vor juca un rol fundamental în aceste lupte, iar perioada Sengoku (1467-1568) a fost cea mai activă perioadă din istoria lor.

În secolul al XVI-lea, Japonia suferă din cauza răboaielor samurailor. Aproape patru secole de război slăbiseră foarte mult ţara, iar la finalul acestei perioade tulburate apare un teribil samurai din estul arhipeleagului:Oda Nobunaga. El aspiră la titlul de shogun şi îi înlătură pe toţi cei care i se opun. După ce se foloseşte de ninja pentru a pune mână pe ţară, decide că înşişi ninja constituie un pericol pentru el şi ordonă exterminarea lor.

În 1581 are loc o luptă între cei 46.000 de oameni ai lui Nobunaga şi 400 de ninja din clanul Iga. Bătălia a durat o săptămână şi a avut ca rezultat mii de morţi şi dislocarea puternicului clan din umbră. Contrar a ceea ce se povesteşte, Sandayz Momochi, liderul ninja, nu moare în timpul ofensivei-surpriză a lui Nobunaga, ci reuşeşte să scape, probabil cu aceeaşi îndrâzneală şi tehnică pe care le folosiseră, cu secole în urmă, primii doi ninja din istorie, Shinetsu Hiko şi Otokashi.

Trădat de unul dintre generalii săi, Nobunaga se sinucide prin seppuku (sinuciderea ritualică numită şi harakiri) înainte de a-şi vedea îndeplinit visul puterii absolute.

Femeile ninja

Chiar mai înconjurate de legende decât omologii lor masculini, femeile ninja – kunoichi– sunt menţionate mai rar în cronici sau de către istorici. Trei motive stau la baza acestor omisiuni. În primul rând, ca toate societăţile feudale, şi Japonia este o societate dominată de bărbați. În plus, ninja sunt prin excelenţă maeştri ai umbrei, modurile lor de operare şi viaţa lor sunt pline de secrete. Sunt dispreţuiţi, dar şi veneraţi, uneori chiar asemănaţi demonilor. În acelaşi timp sunt consideraţi paria sau chiar nu tocmai umani, astfel că sexul lor nu are o prea mare importanţă.

Viaţa, pregătirea şi antrenamentul femeilor ninja sunt la fel de riguroase ca cele ale bărbăţilor. Învaţă să stăpânească aceleaşi arme şi folosesc aceleaşi trucuri. Totuşi, contrar lucrurilor pe care le vedem în artele marţiale moderne (karate, judo), diferenţele morfologice sunt respectate, iar slăbiciunile sunt transformate în atuuri. În nin-jutsu, accentul cade pe eficacitate. Forţa brută (a muşchilor) nu e esenţială. Unghiurile, posturile, arta de a lovi punctele vitale sunt mai importante. Kunoichipot lupta îmbrăcate în gheişe, curtezane, simple ţărănci sau servitoare, căci aceste deghizări le permit să se apropie de inamic, fie pentru a obţine informaţii de la el, fie pentru a-l ucide.

Armele femeilor ninja – de la seducţie la otravă

Specialiste în lupta de cuţite, ele excelează în această artă într-atât încât pot fi superioare bărbaţilor. Studiul cuţitului ocupă un loc important în formarea acestor spioni. Ele ascund deseori lamele sub mâneci, la centură, dar şi în buchete de flori, intrumente muzicale, umbrele sau jucării erotice. Maestre în arta otrăvurilor, folosesc ace de păr, cuţite, lamele evantaielor, inele false şi chiar propriile unghii îmbibate în substanţe mortale. În plus, folosesc arta misterioasă a acelor suflate cu otravă.

Una din specialităţile lor este arta de a prelua aspectul şi obiceiurile celorlalţi oameni. Manipulatoare excelente, folosesc fără scrupule avantajele sexului lor pentru a-şi îndeplini ţelurile. Înşelarea inimii, corpului şi spiritului adversarului face parte din formaţia lor.

O femeie ninja care preia trăsăturile unei gheişe seducătoare trebuie să fie şi irezistibilă şi dincolo de orice suspiciune pentru orice daimyô. Intuiţia era considerată şi atunci ca un al şaselea simţ al femeilor, aşa că unele poveşti povestesc cum clanurile s-au folosit de acest lucru şi au introdus în pregătirea femeilor tehnici psihologice şi mentale.

Ninja în istoria niponă

Începând din 1603, epoca principatelor beligerante – denumite mai frecvent Regatele Combatante – se sfârşeşte cu o nouă lege care interzice seniorilor să recurgă la război. Ţara se închide în ea însăşi şi cunoaşte o bunăstare neexistentă până atunci. Shogunul şi-a stabilit capitala la Edo (Tokyo de azi), oraş a cărui populaţie a ajuns rapid la un milion de locuitori, transformându-se într-o veritabilă metropolă. În această epocă a prosperităţii, dorinţa de a face bani a atras în oral o mulţime de răufăcători şi traficanţi. Aşadar, shogunatul avea nevoie o poliţie puternică, capabilă de a dezvolta noi tehnici de arestare. A apelat la ninja şi, deşi mulţi au intrat în poliţia oraşului, nu toţi au acceptat oferta.

Disoluţia clanurilor i-a împins pe mulţi să devină hoţi, mercenari sau ucigaşi. Alţii, obosiţi de război, se îndreaptă către religie sau agricultură, ca şi mulţi alţi samurai rămaşi fără slujbă (numiţi rônin).       

Ultima intervenţie „oficială” a ninja are loc în 1637 la castelul Hara, în contextul rebeliunii ţăranilor creştini împotriva shogunului Tokugawa Iemitsu bănuit de a fi aranjat uciderea unui daimyô creştin. Revolta, susţinută de mulţi samurai rônin şi de ţărani fără pământ, a reuşit să cucerească şi câteva insule. Înconjuraţi de 200.000 de soldaţi ai shogunului, creştinii s-au refugiat în castelul Hara. În pofida avantajului numeric al soldaţilor săi, shogunul nu reuşeşte să pună capăt revoltei, astfel că apelează la ninja.

Cândva secretă, arta nin-jutsu se poate învăţa azi cam peste tot în lume. Începând cu anii ’70 au apărut o mulţime de şcoli, unele mai bizare ca altele. Totuşi, există 5 academii japoneze care mai predau vechi tehnici ninja, însă această artă, deşi şi-.a păstrat aerul de mister, nu îşi mai găseşte locul în lumea contemporană.

Sursa:www.historia.fr