Descoperire arheologică
„Arheologii au descoperit bazele unor coloane romane, ceramică şi monede din timpul împăratului Antoninus Pius, dar raportul specialiştilor Institutului de Cercetări Eco-Muzeale nu a fost finalizat încă. Noi am identificat un nou amplasament pentru baza sportivă şi vom continua lucrările acolo”, a menţionat primarul comunei, Florin Pascale. În plus acesta a mai spus ca lucrările au fost sistate imediat
Potrivit primarului Pascale, înainte de 1989, în zona în care au fost descoperite bazele coloanelor romane, se afla magazia cooperativei agricole de producţie din localitate.“În localitate există obiective de o foarte mare valoare culturală, dar, din păcate, nu suntem pregătiţi pentru turism din cauza infrastructurii”, a mai precizat primarul Pascale.
Valoarea totală a lucrărilor de realizare a bazei sportive este de 588.000 de lei, din care 425.000 de lei reprezintă finanţarea primită din partea guvernului.
La Niculiţel se găseşte Basilica Martirică, în care, în vara anului 1971, au fost descoperite moaştele sfinţilor martiri Zoticos, Attalos, Kamasis şi Fillippos. Construcţia, monument de valoare naţională excepţională unic în Europa, e cea mai veche de acest gen şi constituie prima transpunere în arhitectura paleocreştină a concepţiilor care stăteau la baza mausoleelor greco-romane.
Moaştele celor patru sfinţi identificaţi se află spre păstrare la Mănăstirea Cocoş, situată în apropierea localităţii Niculiţel.