De unde provine sistemul votului secret? jpeg

De unde provine sistemul votului secret?

În 1856, în coloniile britanice South Australia și Victoria a fost consemnat pentru prima oară sistemul votului secret, cu bilețele standardizate.

Primul stat care a adoptat această hotărâre a fost Victoria (19 martie 1856), dar pionierul demersului e considerat William Boothby, din South Australia, stat care a promulgat aceeași lege după două săptămâni, pe 2 aprilie 1856 (urmată de Tasmania pe 24 septembrie 1856, New South Wales în 1858, Queensland în 1859 și Western Australia în 1877), dar care avea cel mai democratic sistem, bazat și pe faptul că pe respectivul teritoriu locuiau foarte puțini condamnați.

După doi ani, South Australia va modifica sistemul de vot, în sensul că electorii nu mai erau nevoiți să taie numele celor pe care nu-i doreau a le fi reprezentanți, ci îi marcau cu X pe cei pe care-i susțineau.

 De fapt, cereri de realizare a unei asemenea reforme datau în Australia din anii 1840, crescând după un deceniu, pe măsura sosirii unui mare număr de bărbați atrași de goana după aur. Când transportul deținuților în New South Wales s-a oprit în 1840, mulți rezidenți au considerat că această colonie este pregătită pentru autoguvernare. 

Un standard al democrației

În 1842, Parlamentul britanic a adoptat Constituția New South Wales, care solicita pentru prima oară alegerea unor membri ai Consiliului Legislativ. În 1843, aceste alegeri din New South Wales au fost primele pe teritoriul australian, numai că votul, unul deschis și în public, se dovedise a fi și rudimentar pe măsură. 

 Singurii care aveau drept de vot erau bărbații proprietari de pământ în valoare de minimum 200 de lire sterline sau cei care închiriau o casă de minimum 20 de lire sterline pe an. Alcoolul, corupția, coerciția și violența au marcat întregul proces electoral, care s-a încheiat cu violențe și mulți răniți, doi oameni fiind omorâți prin împușcare, unul la Sydney și altul la Melbourne.

Prima adunare legislativă din colonia New South Wales, în 1880

Prima adunare legislativa din colonia New South Wales jpg jpeg

 Modificarea radicală se impunea fără doar și poate, rezultând sistemul de vot secret, care avea să se răspândească nu atât de rapid pe cât ar fi trebuit, ajungând mai întâi în Europa (de exemplu, în Marea Britanie în 1872), apoi în SUA (unde, în momentul adoptării sale, în 1884, a fost numit „votul australian”). 

 El reprezintă azi un standard al democrației, practic neexistând țară care să împărtășească aceste valori și să nu-l folosească în cadrul procesului electoral.

FOTO: Getty Images, Wikipedia

Fragmentul face parte din articolul „Istorii inedite despre democrație”, publicat în numărul 240 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 17 ianuarie - 14 februarie, și în format digital pe paydemic.com.

1 copertaHistoria 240 ianuarie jpg jpeg

Cumpără Acum