De ce sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai a fost dus şi la Castelul Peleş jpeg

De ce sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai a fost dus şi la Castelul Peleş

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie, în Elveţia, la vârsta de 96 de ani. După o viaţă petrecută în exil, ultimul rege al României a fost adus în România pentru a fi înmormântat. Programul funeraliilor regale include şi p ceremonie care va avea loc la Castelul Peleş, de la Sinaia, unde drapelul naţional arborat în locul cel mai înalt a fost coborât în bernă.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I a fost adus în dimineaţa zilei de 13 decembrie. După oficierea unei ceremonii religioase pe Aeroportul Otopeni, cortegiul funerar a pornit către Castelul Peleş unde, pentru puţin timp – în această după-amiază – oficialităţi vor veni să îşi prezinte omagiile.

miiiiic jpg jpeg

Castelul Peleş reprezintă în istoria României un simbol al suveranităţii şi al monarhiei româneşti. Dar, cel mai important lucru pentru care Regele Mihai a fost depus în Holul de Onoare al castelului este faptul că aici este locul unde, pe 25 octombrie 1921, s-a născut monarhul (mai exact la Foişor), fiu al Regelui Carol al II-lea şi al principesei Elena. Un alt motiv cu mare greutate este cel că la Sinaia a încetat din viaţă şi primul rege al României, Carol I. Astfel, după o viaţă trăită în exil, ultimul rege al românilor este purtat pentru ultima oară în locurile simbol ale monarhiei româneşti – Castelul Peleş, Palatul Regal de pe Calea Victoriei, Gara Băneasa, de unde va fi dus cu Trenul Regal la Curtea de Argeş pentru a fi înmormântat alături de strămoşii săi, dar şi de Regina Ana, soţia Majestăţii Sale.