De ce s-a sprijinit pe comunişti Regele Mihai în Lovitura de stat de la 23 august 1944?
Pentru a-mi reaminti (uit de la mînă pîn’ la gură) odiseea negocierilor din vara lui 1944, caut şi găsesc în bibliotecă volumul scos de Mihai Fătu la editura Ministerului de Interne, Consens pentru salvarea naţională.
Pe Mihai Fătu îl ştiu din anii ante-decembrişti, cînd cercetam Proletcultismul. Iscălise cărţi a căror misiune anti-burgheză sărea în ochi chiar din titlu.
Scrisă după 1989, cartea despre vara lui 1944 avansează teza unui consens naţional pentru salvarea României.Citind-o sau, mă rog!, recitind-o, nu mă pot stăpîni să nu-l bombănesc pe autor:
Care consens naţional?!
A invoca o sîrbă în care s-au prins PNŢ, PNL, PCR, Regele şi Mareşalul pentru a salva România de tăvălugul rusesc înseamnă a nu vedea ce se întîmplă azi în jurul tău. Cum să crezi că toate forţele politice îşi dăduseră mîna ca să tragă România de păr din hăul în care căzuse cînd azi asistăm la spectacolul partidelor gata de orice pentru a răsturna pe cei de la Putere şi a le lua locul?
Lectura cărţii îmi e însă de un mare folos.Un capitol e dedicat relaţiei speciale dintre comunişti şi Palatul Regal. O relaţie despre care Iuliu Maniu habar n-avea, pentru că Regele o ţinuse într-un secret absolut.
Şi astfel îmi dau seama de un adevăr: Înainte de 1989, comuniştii s-au sforţat să se înfăţişeze ca detaşament crucial în comiterea lui 23 august 1944.
Reacţie firească la exagerările comuniştilor, după decembrie 1989, istoricii noştri au micşorat participarea comuniştilor pînă în pragul negării. Însuşi Regele a contribuit la asta, invocînd numărul mic de membri ai PCR şi faptul că Aliaţii îi impuseseră colaborarea cu ei.
Nu s-a ţinut cont de cîteva adevăruri:
- Comuniştii întruchipau singura forţă politică avantajată de duşmănia faţă de „dictatura fascistă“.
- Deşi puţini, comuniştii dispuneau de atuurile disciplinei perfecte şi, mai ales, ale obişnuinţei cu activitatea conspirativă.
- În vara lui 1944, comuniştii întruchipau în România conştiinţa de etern paşalîc viitorului Stăpîn: URSS.
Cum să nu fie căutaţi şi curtaţi de politicienii burghezi, de Rege, chiar şi de Siguranţă, cînd bunăvoinţa lor depindea de bunăvoinţa iminentului Jupîn al României?!
Descoperă ce s-a întâmplat înainte de 23 august 1944 în numărul 47 al revistei Historia Special (revista:special/47) este disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 iunie - 27 septembrie 2024, și în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Regele Mihai și mareșalul Ion Antonescu, fotografie publicată în revista Signal, nr. 16, august 1941 (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...