De ce a fost interzis fotbalul la începuturile sale în Marea Britanie jpeg

De ce a fost interzis fotbalul la începuturile sale în Marea Britanie

📁 Istoria Sportului
Autor: Stan Bogdan George

Cea mai veche mențiune a ceea ce ar putea fi numit fotbal, în Marea Britanie, o găsim în secolul IX într-un text scris, în care este descris un grup de tineri care se joacă cu mingea („pilae ludus’’-în original). O dată cu trecerea anilor, apar tot mai multe mențiuni ale unei activități care implică lovirea balonului cu piciorul. La aceste activități asistau mii de oameni, însă lipsa regulilor a făcut ca acest fotbal primitiv să fie extrem de brutal și sângeros. Acestea au fost o parte din motivele pentru care unii regi au fost nevoiți să interzică acest sport.

Într-o descriere a Londrei din jurul anului 1180, ce îi aparține unui anume William Fitzstephen’s, sunt descrise adunări ale tinerilor, din timpul carnavalelor, care privesc muncitorii și studenții ce se joacă cu mingea. Prima scriere în engleză („Brut”-anul 1200), despre acest sport descrie un grup de bărbați care plimbă mingea de-a lungul terenurilor.  Cu toate acestea, nu putem fi siguri de faptul că aceste atestări se referă la fotbal. Ele pot fi folosite ca argumente și pentru sporturile golf sau cricket.

poza 2 1 jpg jpeg

O gravură în relief din secolul XIV din catedrala Gloucester ilustrează doi băieți care aleargă după o minge în ceea ce pare să fie același sport, descris în relatările scriitorilor de curte din anii 1266, 1280 si 1321, care a dus la moartea accidentală a mai multor tineri ce au căzut pe cuțitele pe care le purtau la brâu. De notat este faptul că, scrierile din anul 1321, prezintă incidentele în contextul în care indivizii alergau după o minge pe care o loveau cu piciorul.

Citeşte şi: Scurtă istorie a grupurilor organizate de suporteri de fotbal. Diferența dintre „hooligans” si „ultras”

Pericolele care puteau apărea de pe urma acestui sport, au făcut ca acesta să fie interzis, de mai multe ori, pe parcursul secolelor. Primul caz cunoscut s-a petrecut în 1314. Lordul Mayor de Londra a emis un decret în care a interzis jocurile cu mingi mari în interiorul orașelor. Pedeapsa putea fi chiar închisoarea. De asemenea, Eduard al III-lea, considera că jocurile cu mingea sunt inutile și că bărbații ar trebui să se concentreze pe sporturile ce implică arme de război. În mod logic, aceste activități, erau mai de folos regelui. Prima mențiune a termenului „fotbal” apare în 1409 atunci când Henry al IV-lea se referă la acest sport prin cuvântul „foteball”.

Aceleași probleme le întâlneau și scoțienii, acolo unde, James I anunța, în 1424, că interzice fotbalul („Forbiddis that na man play at the fute-ball.”). Cu toate acestea, există scrieri, în care însuși regele dispune cumpărarea unor mingi de fotbal.

poza 3 1 0 jpg jpeg

Raportări de decese în timpul acestui joc au continuat și în 1531 Sir Thomas Elyot afirma faptul că acest fenomen ar trebui interzis cu totul și că nu reprezintă decât furie, brutalitate și violență extremă. De asemenea, în 1583, Philip Stubbes spunea că este mai degrabă un mijloc de confruntare, o practică sângeroasă care nu are nimic de a face cu creștinătatea.

Citeşte şi: Vin englezii! Leicester City, campioana en-titre a Angliei, a jucat în România

Cam în aceeași perioadă, Richard Mulcaster le dădea dreptate celor care considerau acest sport prea periculos, însă propunea ajustări pentru ca el să poată fi practicat. Astfel, a devenit primul care a observat nevoia unui arbitru și nevoia ca jucătorii să fie mai puțini și să fie împărțiți în tabere. Acest lucru se va întâmpla în cele din urmă, moment în care Cumpără acum„wild mob football” a devenit un sport organizat. Cu toate acestea, până în secolul XIX, nu vom avea descrieri despre detaliile fotbalului. Predecesorul fotbalului modern este considerat „dribling game”, un joc practicat de sportivii rugby-iști.

Pe parcursul anilor, tehnologia a evoluat și s-a trecut de laprimele mingi, confecționate din piele și vezici de porc la mingile de cauciuc vulcanizat, iar La 26 octombrie 1863 ia ființă, în Anglia, prima asociație de fotbal si primul regulament de joc.

Sursa:https://goo.gl/MuQmQ6

https://goo.gl/AJdqjF

https://goo.gl/UFTJto