Cum i-a schimbat viața Regelui Mihai nunta dintre prințesa moștenitoare a Marii Britanii, Elisabeta, și ducele Philip
Regele Mihai și mama sa, Regina Elena, au luat parte la nunta prințesei moștenitoare a Marii Britanii, Elisabeta, cu ducele Philip Mountbatten, iar apoi s-au întors în România, de unde au fost forţaţi să plece pe 3 spre 4 ianuarie 1948. Cu ocazia ceremoniilor nunții regale britanice, Regele Mihai a întâlnit pentru prima oară pe Principesa Ana de Bourbon, viitoarea Regină Ana a României.
În 1998, la cincizeci de ani după căsătorie, Regele Mihai a mărturisit un lucru ținut până atunci secret. În anii războiului obișnuia să primească la palat filme documentare despre acțiunile de pe front. Urmărind un reportaj filmat în Maroc, a observat-o în imagini pe principesa de Bourbon-Parma. L-a rugat pe operator să decupeze fotogramele în care apărea și să le transforme în fotografii. Încă de atunci, așadar, tânăra Ana i-a atras atenția regelui României, iar prima lor întâlnire față în față n-a făcut altceva decât să confirme că cei doi sunt făcuți unul pentru celălalt. Până atunci însă, aveau să mai treacă doi ani.La rândul ei, Ana auzise deja, din discuțiile de familie, de Mihai al României, căci Margareta a Danemarcei era verișoară și prietenă bună a reginei mamă Elena. Întâlnirea dintre cei doi tineri a fost, de altfel, premeditată. În noiembrie 1947, Ana și-a însoțit părinții la Londra, acolo unde erau invitați la căsătoria principesei Elisabeta, actuala regină a Marii Britanii.
După sosirea pe aeroport, Ana s-a îndreptat către hotelul Claridge’s, unde urma să se întâlnească cu mama ei. Ce a urmat este deja un episod anecdotic:„Era multă lume în salonul mamei. Printre invitați, regina Elena a României și, alături de ea, un tânăr înalt și frumos, în uniforma aviației române. Era el! Într-o clipă, văzând uniforma, toate amintirile de război mi s-au aglomerat în minte și, după ce i-am fost prezentată, în loc să fac reverența în fața lui, cum ar fi trebuit, am luat poziție de drepți, lovind cu strășnicie călcâiele, ca un soldat. Vă imaginați rezultatul, eu fiind îmbrăcată în rochie și cu capul descoperit!”Stângăcia principesei a fost, în ochii regelui, fermecătoare. Cei doi s-au reîntâlnit apoi la un dineu oferit de ambasada Luxemburgului și din acel moment au devenit de nedespărțit.
Foto (sus): Nunta dintre Regele Mihai și Ana de Bourbon