Colapsul economiei sovietice: Dezastrul găsit de Mihail Gorbaciov
Sunt mulți astăzi care plâng după lumea care a apus în 1991 prin prăbușirea colosului numit Uniunea Sovietică. Ultimul lider de la Kremlin, Mihail Gorbaciov, a încercat să ducă o politică de reforme pentru a relansa o economie ce se ridicase pe cele mai științifice principii marxiste, dar, exact ca-n cazul religiilor, ideile vechi nu sunt utile evoluției.
Conducătorul sovietic constata la o întrunire din 11 iunie 1985 a C.C. al P.C.U.S. că sistemul planificat este un eșec și trebuie dusă o politică rapidă de resuscitare a economiei centrată pe industria grea. Birocrații veneau la serviciu numai pentru a avea de unde să plece și produceau munți de hârtie absolut inutili. Se practica numai politica de a ajunge simpatic în ochii superiorilor prin orice mijloace. Cum nu se mai verifica nimic și se mergea pe încredere în datele oferite de numeroșii experți, un haos perfect domnea în planificarea activităților din toate sectoarele de producție și în construcții.
Mihail Gorbaciov a dat exemplu numai ținutul Krasnoiarsk, regiune cu mari perspective economice. Autoritățile locale au început aproape 5.000 de obiective în două cincinale, au fost tocate 23 miliarde de ruble, dar munca progresa lent din cauza risipirii forțelor. În plus, birocrația locală, pentru a atrage noi sume de bani, plănuia noi și noi investiții. Economia regiunii nu mergea și „totul s-a soldat cu pierderi enorme”.
Liderul de la Kremlin nu putea să spună tot adevărul, chiar dacă milita pentru o șlefuire a regimului totalitar. Statul comunist a fost construit pentru a satisface cerințele uriașului aparat militar și nu putea să fie viabil decât prin cucerirea permanentă a țărilor vecine bogate în resurse. Aparatul birocratic era capabil să jefuiască resursele solului și subsolului pentru a satisface ordinele primite de sus, dar nu trebuia să dea dovadă de inițiativă personală.
Partidul comunist funcționa numai prin mită încă din timpul lui Stalin și în 1961 se anunța în Pravda că un președinte de colhoz dădea anual 5.000 de ruble prim secretarului raional de partid și acesta cotiza mai departe cu 50.000. Corupția era atotputernică în Azerbaidjan și la fel în Uzbekistan.
Sistemul s-a menținut și o clasă prădalnică trăia zi de zi în lux, viața curgând de la sine. Mihail Gorbaciov constata cu amărăciune că numai întârzierile la adoptarea motoarelor pe motorină au dus în fiecare an la un consum inutil de opt milioane de tone de benzină. Electrificarea a fost o realizare glorioasă a regimului comunist, dar delăsarea era mare în domeniul vital. S-a calculat că în ultimul deceniu al sistemului sovietic pierderile în instalațiile vechi sau uzate moral se ridicau la 20 milioane de tone de cărbune anual.
Mihail Gorbaciov nu putea să schimbe ceva într-o lume perfect organizată să trăiască parazitar și care a rămas să domine statele desprinse din fosta Uniune Sovietică. Birocrații de partid unic nu fac nimic pentru popor și vor să-și satisfacă toate fanteziile personale și ale regimului.
Ideea acordării de libertăți în unele mici afaceri era ceva imposibil de acceptat de un sistem în care toți cetățenii trebuie să fie sclavii aparatului de partid și de stat. Economia socialistă a mers tot înainte cu colosalele capacități de producție, cu acumularea de armament și cu pierderile financiare de rigoare. A urmat prăbușirea de rigoare, multe combinate de odinioară fiind simple ruine ale unui experiment ce urmărea nenorocirea întregii planete prin forța armelor clasice și nucleare.
Foto sus: Mihail Gorbaciov (© Yuryi Abramochkin / Wikimedia Commons)
Bibliografie minimală
Gorbaciov, Mihail, Scrieri alese, Editura Politică, București, 1987.
Werth, Nicolas, Istoria Uniunii Sovietice de la Hrușciov la Gorbaciov, Corint, București, 2004.
