Cele mai frumoase citate despre iubire!
Fără a ne dori să epuizăm subiectul sau să îl introducem în canoane riguroase am ales unele dintre cele mai frumoase citate despre iubire rostite de scriitori și oameni celebri. Despre iubire s-au spus multe şi multe se vor mai spune până la sfârşitul lumii. Chiar dacă nimeni nu va reuşi vreodată să cuprindă în cuvinte ceea ce simţim atunci când suntem îndrăgostiţi cu adevărat, vă invităm să citiţi o selecţie cu cele mai frumoase citate despre iubire, exprimate de personalităţi marcante ale literaturii, filozofiei sau istoriei.
Cea mai mare bucurie a vieţii: să fii convins că eşti iubit
„Când te dăruieşti, primeşti mai mult decât dai. Căci nu erai nimic şi începi să te împlineşti.” - Antoine de Saint-Exupery
„Nu ştiu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te ţin de mână.” - Alfred de Musset
„Să dăruieşti totul, să sacrifici totul fără speranţă de răsplată: asta înseamnă iubire.” - Albert Camus
„Iubirea, ca şi lumina, nu rămâne ascunsă.” - Rabindranath Tagore
„Cel mai generos dar pe care-l aduce iubirea sunt aripile sale.” - George Byron
„Dăruieşte-i persoanei pe care o iubeşti: aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce şi motive pentru a rămâne.” - Dalai Lama
„Nu frumuseţea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumuseţea.” - Lev Tolstoi
„Să nu crezi că poţi stabili cursul iubirii. Dacă te consideră vrednic, îţi va îndrepta ea cursul.” - Octavian Paler
„Cea mai mare bucurie a vieţii este să fii convins că eşti iubit.” - Victor Hugo
„Bărbaţii creează prin imaginaţie, însă femeile creează prin iubire.” - Rabindranath Tagore
„Le-aş dovedi oamenilor cât greşesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.” - Gabriel Garcia Marquez
Femeia are nevoie să fie iubită, nu înţeleasă
„Nu uita că oricine te iubeşte cere de la tine o iluzie de ideal. Dă-o sau nu te lăsa iubit.” - Nicolae Iorga
„Femeia e o creatură menită să fie iubită, nu înţeleasă.” - Sigmund Freud
„Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă.” - Grigore Vieru
„Iubirii îi este mai frică de schimbare decât de distrugere.” - Friedrich Nietzsche
„O măsură sigură a caracterelor este sentimentul ce-ţi rămâne pentru un om după ce l-ai iubit.” - Titu Maiorescu
„Doar pentru că cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte cu toată fiinţa sa.” - Gabriel Garcia Marquez
„Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului ca să urce până la El.” - Michelangelo Buonarroti
„Cred că lumea a fost prea mare pentru mine. În schimb, o lume redusă la "doi" mi s-a părut ideală.” - Octavian Paler
„Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi, totuşi, cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui.” - Mahatma Gandhi
„Iubirea nu e un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea e o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc!” - Liviu Rebreanu