Ce mâncau de obicei vechii egipteni? jpeg

Ce mâncau de obicei vechii egipteni?

În esenţă, meniul era vegetarian, cu legume şi grâne. Picturile parietale înfăţîşează adesea egipteni pescuind sau vânând, dar analizele cu mijloacele medicinei legale arată că de fapt egiptenii aveau în cea mai mare parte o dietă vegetariană.

Analizele cu izotopi iniţiate de o echipă franceză de cercetători care au vizat mumii care datau între 3500 şi 600 a.Hr. demonstrează că egiptenii se hrăneau mai ales cu grâu şi orz. Cerealele, în special specia de grâu triticum dicoccum, se întrebuinţau la producerea pâinii, consumată în cantităţi largi de toată populaţia.

Pâinea se servea de obicei cu ceapă sau alte legume, de băut se prefera întotdeauna berea. Berea vâscoasă şi închisă la culoare se prepara în aceeaşi cameră cu pâinea întrucât rămăşiţele se utilizau în procesul de fermentare. Consumul de bere era enorm în Egiptul antic, deoarece majoritatea supuşilor faraonului nu aveau acces la apă curentă. Istoricii consideră că berea egiptenilor reprezenta totodată o importantă sursă de proteine şi minerale.

Omul de rând se bucura rareori de carne sau peşte. Excepţie de la regulile vieţii vegetariene făceau totuşi cei aproximativ 10.000 de lucrători de la piramide:dovezile arheologice arată că aceştia primeau în fiecare zi de lucru cel puţin 200 de grame de carne de miel, vită sau capră.

Referinte:Historienet.no