Cărţile de joc, o istorie de aproape 1000 de ani

In Europa, cartile de joc se raspandesc in secolul al XIV-leaPotrivit unor istorici, cartile de joc au patruns in Europa la sfarsitul secolului al XIV-lea, fiind semnalate in tarile mediteraneene, aduse, se pare, de arabi sau de marinarii italieni.

Prima atestare documentara a cartilor de joc, pe continentul nostru, apare la cronicarul italian Niccolo de Coveluzzo, care le semnaleaza in orasul sau natal, Viterbo, in anul 1379. El ne spune ca se juca naibis, denumire provenita de la jocul de origine indiana intitulat "naib". Cartile de joc aveau ilustratii care reprezentau pe langa realitati ale vietii de zi cu zi, cum erau:Papa, Imparatul sau Cersetorul si cele noua muze, cele sase virtuti si cele sapte planete, cunoscute la acea data, iar jocul avea drept scop educarea copiilor.Dupa introducerea, intre anii 1420 si 1430, a gravurii in lemn, cartile de joc s-au ieftinit, asa incat, in scurt timp, a luat nastere o adevarata industrie a fabricarii lor, al carui monopol l-a detinut mult timp, orasul Ulm, din Germania.

In Franta, una din primele insemnari certe despre cartile de joc dateaza din anul 1392, cand regele Carol al VI-lea (1380-1422) a cumparat trei seturi de carti de joc, aurite si frumos colorate de artistul miniaturist francez Jacquemin Gringonneur (Grigonier), care le-a confectionat din piele de oaie. Despre regele Carol al VI-lea, denumit si "Regele nebun" se spune ca era un patimas jucator de carti, organizand, la Curte, partide aprinse si interminabile cu favorita sa, Odette de Campdivers.

Conform informatiilor furnizate de unii istorici si alti regi ai Frantei au fost mari jucatori de carti, mai ales dupa ce Caterina de Medici (1519-1589), sotia lui Henric al II-lea (1643-1715), si cardinalul Mazarin (1602-1661), au adus din Italia, gustul pentru jocul de carti. Despre regele Ludovic al XIV-lea (1643-1715), supranumit si "Regele Soare", se spune ca obisnuia sa organizeze la Curte, partide de carti pe bani, ruinandu-i pe nobili, cu a caror avere, si-a consolidat tot mai mult puterea.La inceput, cartile de joc erau executate manual si reprezentau adevarate opere de arta, din care cauza se vindeau la preturi foarte mari, fiind accesibile numai clasei avute.

De la aparitia sa, jocul de carti a avut adversari inversunatiDe la raspandirea lor in Europa, cartile de joc au avut nu numai sustinatori, ci si adversari inversunati. Episcopul de Wurtzbourg a interzis, in 1329, calugarilor din dioceza sa, sa foloseasca in timpul liber, cartile de joc;Sf. Bernardin le-a ars, iar alti clerici le-au anatemizat, pentru ca exista opinia ca cei care practica jocurile de carti au legaturi cu diavolul, fiind vrajitori. Boguet afirma ca diavolul se amesteca in jocul de carti fara sa-l vedem, si citeaza un conte italian"care iti pune in mana un zece de pica si tu vezi ca e rege de cupa, ceea ce confirma ca exista un pact intre el si diavol".

Alfonse al XI-lea (1312-1350), regele Castiliei, a dat, in 1332, un edict prin care interzicea cavalerilor sa atinga cartile de joc. Intr-o ordonanta a sefului politiei din Paris, emisa in 1398, se arata ca multi meseriasi si cetateni isi paraseau locul de munca si familiile, in timpul zilelor lucratoare, pentru a merge sa joace carti si dupa ce isi pierdeau banii si toata agoniseala se apucau de furat si de talharit, si de aceea el cerea "sa se interzica persoanelor de o asemenea conditie sa joace in zilele lucratoare, astfel fiind pedepsiti cu inchisoare sau amenda, din care un sfert va reveni denuntatorului".

Si in Italia jocul de carti a fost interzis la inceput, fiind permis numai in zilele nelucratoare si numai in anumite locuri, iar pe 23 mai 1376, autoritatile din Florenta, printr-un decret, interziceau total jocul de carti.

Cartile de joc numerotate au aparut in GermaniaIstoricii sustin ca in Germania au aparut, pentru prima data, cartile de joc numerotate, si se numeau Landsknecht, de aici s-au raspandit in Franta, unde se numeau piquet si in Spania, unde parodiau turnirurile nobililor feudali si se numeau "hombre".

De la inceput, cartile de joc au avut patru culori si patru semne:inima, frunza, ghinda si clopotelul. Aceste semne au fost schimbate de francezi, care au introdus trefla, cupa, caroul si pica, folosite si astazi, iar la figuri, spaniolii au adaugat pe langa regi si valeti, cavalerii.

Pana in secolul al XVII-lea, numele figurilor se deosebeau de la tara la tara si chiar de la o epoca la alta. Timp de un secol au fost acceptate urmatoarele nume pentru cei patru regi:David, Cezar, Alexandru Macedon si Carol cel Mare;pentru valeti:Hector, Lahire, d'Ogier si Lancelot, ultimii doi fiind camarazi ai regelui Arthur, cavaleri ai Mesei Rotunde; iar reginele erau: Pallas, Argine, Rachel si Judith.De-a lungul timpului, pe cartile de joc au mai aparut: Minerva, Hannibal, Solon, Platon, Cato, dar si Victor Hugo, Papa Pius al X-lea, tarina Alexandra si cancelarul german Bismark. O adevarata istorie si literatura ilustrata, tinand cont ca a existat un set de carti de joc cu chipurile personajelor din romanul "Cei trei muschetari" de Al. Dumas - tatal, in care Aramis si Anna de Austria erau cupa, Athos si Lady de Winter - trefla, d'Artagnan si Constance Bonacieux-pica, iar Porthos si ducesa de Chevreuse caro.Revolutia Franceza schimba figurile de pe cartile de jocIn timpul Revolutiei Franceze din 1789, numele si figurile de pe cartile de joc au fost schimbate in spiritul ideilor epocii, primind denumiri ca:"geniul razboiului", "geniul pacii", "geniul comertului", "geniul casatoriei" s.a.

Napoleon Bonaparte a incercat-fara a reusi-sa schimbe figurile si numele cartilor de joc. El l-a insarcinat pe pictorul Curtii, Jacques Louis David, sa picteze alte carti de joc, noile imagini preaslavind, bineinteles, conducerea si epoca napoleoniana. Mult timp regele a fost cea mai valoroasa carte de joc, insa dupa Revolutia Franceza a aparut valoarea care taie suveranul, si anume Asul, iar pe la mijlocul secolului al XIX-lea, americanii au inviorat jocul de carti, inventand o carte care poate sa tina locul oricarui semn si oricarei valori, si anume Nebunul sau "Bufonul regelui", numit ulterior Joker, care ar insemna "Nebunul satului se crede oricine".

Cartile de joc sunt folosite si pentru ghicitul viitoruluiLa inceput, cartile de joc au fost folosite pentru activitati distractive, pentru educarea copiilor si pentru a prilejui momente de destindere adultilor, la diferite jocuri si in demonstratii de prestdigitatie. Abia mai tarziu au inceput sa fie folosite si in arta divinatiei, cand in ele au fost vazute tot felul de lucruri, de la istorie si cultul astrelor, pana la vrajitorie. Unii invatati din Evul Mediu au vazut in cartile de joc intreaga alchimie, iar cabalistii au pretins ca recunosc in ele spiritele celor patru elemente:caroul-reprezinta salamandrele;cupa-silfii;trefla-ondinele si pica-gnomii.

Cartomancia(cartomantia) sau ghicitul in cartile de joc este, se pare, o arta mult mai veche decat cartile de joc, arta ghicitului avandu-si originea intr-un joc cu bete practicat de un celebru grec Alpha, exilat in Spania, procedeu de la care s-a trecut la tablitele pictate si de aici, la cartile de joc cu imagini. Folosirea cartilor de joc pentru ghicit a inceput abia spre mijlocul secolului al XVI-lea, iar cea mai veche marturie documentara dateaza din 1534 si apartine scriitorului si umanistului francez François Rabelais, care vorbeste intr-o lucrare de-a sa despre un procedeu de ghicit in carti pe care il numeste "tareau". Aceasta denumire provine de la italianul tarocchi;Italia, dupa multi cercetatori, fiind patria ghicitului in carti.

Intr-un dictionar italian-francez, de la jumatatea secolului al XVII-lea, cuvantul tareau apare scris tarot si este intrebuintat, in mod frecvent, la plural. Termenul italian tarocchi ar putea veni de la cuvantul taroccare, care inseamna a striga, a dracui, sau din prelucrarea unui termen antic provenit din Orient, de la indieni, chinezi sau egipteni, popoare la care existau in antichitate procedee de ghicire a viitorului prin folosirea unor placute din piatra sau din foi de pluta, acoperite de desene cu figuri si semne, grupate cate patru, procedee ce nu le erau straine nici arabilor si nici triburilor germanice.

Parintele cartomantiei a fost Jean François AllietteInventatorul cartomantiei a fost Jean François Alliette, alias Etteilla (1738-1781). Dupa cum aflam din lucrarea lui Alexandrian "Istoria filozofiei oculte".Etteilla a publicat, in 1770, lucrarea "Etteilla sau mijlocul de a te recrea cu un joc de carti", din care rezulta ca la acea vreme erau multi ghicitori in carti, dar nu exista inca un teoretician care sa sistematizeze procedeele artei oculte. Prin cartea publicata, Etteilla si-a insusit teoria lansata de pastorul protestant Court de Gebelin prin care sustinea ca tarotul ar contine fragmente din "Cartea lui Thor", a egiptenilor, folosita de preotii din valea Nilului, in divinatie.

O alta carte destinata ghicitului in carti este cea publicata de Albert d'Alby, la Paris, in 1802, intitulata "Ghicitul perfect sau noul mod de a da in carti, cu ajutorul caruia fiecare isi poate face horoscopul".

Cartea, care are 92 de pagini, este destinata sexului frumos si trebuia sa apara inca din 1788, dar a fost oprita de cenzura. Autorul foloseste 20 de carti de joc dispuse cate cinci, una in mijloc si cate una de fiecare parte, sub forma unei cruci. Cartea de sus inseamna ce se va intampla in viitorul apropiat, cea din dreapta viitorul mai indepartat, cartea de jos-trecutul, iar cea din stanga-piedicile care stau in cale. In functie de aceste pozitii, si tinand cont ca fiecare carte, figura si culoare are o anumita semnificatie, se ghiceste viitorul sau se intocmeste horoscopul. Iata cateva exemple:regele de pica reprezinta un om al legii cu care veti avea unele probleme, daca e rasturnat inseamna ca veti pierde un proces;dama de pica semnifica o vaduva ce incearca sa va produca o neplacere;regele de trefla este un om corect, care va va ajuta intr-o problema etc. Plecand de la aceste legaturi intamplatoare, e clar ca nu trebuie sa puneti prea mare pret pe ce va va spune ghicitoarea!

Cartile de tarot sunt 78 de cartonase imprimate in mai multe culoriCartile de tarot, sau tarotii, din Evul Mediu erau niste cartonase de forma dreptunghiulara, asemanatoare cu cartile de joc, dar ceva mai mari, avand imprimate figuri colorate. Dupa parerea unora, ghicitul in cartile de tarot a fost raspandit de tiganii nomazi, desi altii atribuie aceasta practica magicienilor-calatori de origine italiana, care cutreierau Europa in lung si in lat. Ghicitul se facea prin "citirea cartilor", adica prin interpretarea pozitiilor acestora, a culorilor si a desenelor alegorice, carora li se dadeau anumite semnificatii.

Cel mai vechi sistem de ghicit in cartile de tarot este cunoscut sub numele de "Oracolul femeilor" sau "Marele joc"si se practica folosind 78 de cartonase imprimate in mai multe culori prin procedeul de cromolitografiere. Cartile de tarot se impart in doua, un numar de 56 apartin "Arcanelor minore"si 22 fac parte din "Arcanele majore", "Arcanele minore" cuprind patru serii:Bastoane, Cupe, Spade si Dinari a cate paisprezece carti fiecare:Riga, Dama, Cavalerul, Valetele si zece carti de la as la decar. La cartile obisnuite de joc, Cavalerul a disparut, Bastoanele s-au transformat in carouri, Cupele in inimi, Spadele in pici, iar Dinarii in trefle. Despre aceste patru serii se spune ca simbolizeaza cele patru componente fundamentale ale vietii:focul, apa, aerul si pamantul. Orice cartonas, numit tarot, este interpretat in functie de locul si pozitia pe care o are fata de celelalte carti (taroti).Desenele de pe cartile de tarot urmeaza o anumita ordine inspirata din diferite parti, capitole si paragrafe din Biblie, ilustrand Facerea, Haosul, Lumina, Planetele, Cerul, "Omul si animalele"etc. Alte scene de pe cartile de tarot reprezinta Raiul, "Eva muscand din fructul oprit", "Judecata de apoi", "Sosirea Mesiei", pe Dumnezeu, pe Diavol etc., toate aceste scene de inspiratie biblica, stau alaturi de semne heraldice si de imagini grafice care amintesc aspecte ale sistemului social feudal.Tarotul ramane un joc ezoteric, care ne farmeca si astazi, incitand imaginatia noastra sa creeze timpuri si taramuri fabuloase, pe care le populam cu ajutorul personajelor si a semnelor de pe aceste carti de joc. In ultimele secole s-au inventat numeroase jocuri de carti, cum ar fi bacara, belota, canasta, piquet, whist etc., care sunt practicate in localurile destinate jocurilor de noroc:tripouri, cazinouri, cluburi etc.Despre poker se spune ca a aparut si s-a raspandit in SUA, in secolul al XIX-lea, pentru a alunga plictiseala lungilor calatorii cu vaporul pe fluviul Mississippi.Si ghicitul in carti tine pasul cu evolutia societatii. Astfel, francezii au simplificat sistemul de a ghici in carti, creand patience (pasienta-in romaneste), prin care se incearca sa se prevada viitorul cu toate ca tot mai multa lume nu mai are incredere in cartomantie, in majoritatea societatilor civilizate, aceasta practica fiind inclusa in sfera superstitiilor.

Curios este faptul ca exista oameni care nu folosesc cartile de joc in scopul pentru care acestea au fost create, ci le ... colectioneaza! Cea mai frumoasa colectie de carti de joc se afla in Anglia, numarul perechilor fiind de peste 7.000. Printre cele mai interesante perechi de carti de joc pare sa fie un joc de pichet, executat la Viena, in 1818, fiind confectionat din discuri de os foarte subtiri, avand pictat pe dosul fiecarei carti note muzicale. Daca asezi cartile in ordinea importantei lor, obtii partitura unor cunoscute valsuri vieneze. Din colectia londoneza, cel mai valoros set de carti este cel realizat in 1862, la care fiecare carte are imprimat pe verso cate un peisaj din Anglia, adevarate opere de arta.