Carte poștală de la Stalingrad: «Se pare că și iarna ce vine ne va apuca tot pe aceste blestemate stepe rusești»

Cineva care a citit c-am fost la Rossoșka, în Rusia, la Ceremonia de reînhumare a militarilor români căzuți la Stalingrad, mi-a dat un document de o importanță deosebită despre prezența Armatei române la cea mai mare Bătălie din al Doilea Război Război Mondial: O carte poștală trimisă de pe Front de un militar român după spargerea Frontului.

E vorba de cartea poștală trimisă de sergent major T. R. Mitică Bulumacu din Regimentul 20 Dorobanți, în 17 octombrie 1942, Mariei St. Bulumac, Str. Caransebeș, nr.1, București. Din spusele celui care mi-a dat-o, înțeleg că e vorba de un unchi, mort pe Frontul de Est la 22 decembrie 1942. Dibui c-a fost la Stalingrad, în Stepa Calmucă. Într-adevăr, Regimentul 20 Dorobanți a făcut parte din Divizia a 4-a, Corpul de Armată 6, condus de Generalul Constantin Dragalina. A luptat la Harkov în mai 1942, după care a mers pînă în sudul Stalingradului. Cartea poștală e datată 17 octombrie 1942.

La vremea respectivă, din cîte îmi spun cărțile despre Stalingrad, Regimentul se afla, în cadrul Diviziei, în flancul drept al Corpului 6, la Sud de Tudovo, pe un aliniament de 55 de kilometri. Cu puțin timp în urmă, pe 4 octombrie 1942, sprijinită de Divizia 14 blindată germană, Divizia a recucerit această poziție, după ce, pe 28 septembrie 1942, sovieticii o împinseseră înapoi, spre Vest. Pe 20 noiembrie 1942, Regimentul 20 Dorobanți împărtășește soarta tragică a întregului Corp 6 Armată. Sub loviturile sovietice, Regimentul se retrage pînă la aliniamentul Kenkria – V Obilnoe, aflat la o distanță mare de Stalingrad. Expeditorul cărții poștale va fi murit în poziția de apărare luată de Regiment, spartă peste cîteva zile.

Conținutul cărții poștale e acesta:

ATENȚIUNE: Nu se scrie nimic în legătură cu armata. Nu se pune localitatea.

Adresa trimițătorului:

Numele și pronumele: Serg. Major T.R. Mitică Bulumacu

Regimentul: 20 Dorobanți, compania 8 Mtr.

Of. poștal militar Nr. 42

17 Oct. 1942

Dragă Marie,

Scrisoarea ta cu data de 12 Sept am primit-o pe 24 Sept, dar deși aș fi dorit să-ți răspund imediat, n-am putut și iată că abia acum mă învrednicesc. Am rămas surprins cînd am aflat că Stan este și el pe aici. Eu i-am scris o c.p. pe ziua de 15 oct. la adresa dată de tine, dar nu mi-a răspuns pînă acum. Se vede treaba că se găsește departe de mine pe acest front. Eu sînt bine – sănătos pînă acum, mulțumesc Celui de Sus. De pe acasă am primit vești regulat pînă în Septembrie, de atunci n-am mai primit de loc. Azi le scrisei iară și o făcui pe supăratul. De pe aci, ce să-ți spun dragă Marie? Ne luptăm continu cu netrebnicii de bolșevici și cu celelalte greutăți ale războiului încît de 6 luni de zile n-am avut pic de răgaz. Vești prea bune nu prea avem; se pare că și iarna ce vine ne va apuca tot pe aceste blestemate stepe rusești.

Mi s-a făcut un mare dor de voi toți ce va aflați departe.

Bănuiesc că Bucureștiul a rămas același cu viața lui. Tare aș dori să mă reîntorc iarăși acasă la noi. Tu, dacă vrei mai scrie-mi, că-mi face mare plăcere.

Îți doresc tot binele. Te sărută.

Mitică

Corespondența era supusă cenzurii militare. Cu toate acestea, din textul sergentului major putem afla cîte ceva despre Frontul din Stepa Calmucă: 

a) Autorul notează la un moment dat că „Ne luptăm continuu cu netrebnicii de bolșevici și cu celelalte greutăți ale războiului încît de 6 luni de zile n-am avut pic de răgaz. Vești prea bune nu prea avem; se pare că și iarna ce vine ne va apuca tot pe aceste blestemate stepe rusești”.

Sîntem în 17 octombrie 1942. De șase luni de zile, înseamnă din aprilie 1942, ceea ce presupune participarea la Bătălia de la Harkov. Autorul crede că îi vor prinde iarna prin blestematele stepe rusești. Asta înseamnă că n-avea prea mare încredere în ofensiva nemților, spre deosebire de nemți, care se vedeau deja dincolo de Volga.

b) Ca toți cei de pe front, autorul are nostalgia vieții civile din țară.