Care era băutura preferată a bucureștenilor interbelici?

Șvarțul, băutura a cărei denumire provine de la sintagma germană „Schwarz-Kaffee”, ce se traduce prin „cafea neagră”, a fost una dintre băuturile preferate ale bucureștilor interbelici. În renumitele cafenele ale orașului, precum Capșa sau Corso, se putea servi zilnic o ceașcă de șvarț delicios.

În afara discuțiilor literare, „la un șvarț” se aflau și cele mai importante știri ale momentului, căci printre clienții obișnuiți ai cafenelelor, între scriitori, pictori și oameni de teatru, se găseau adesea și reporteri ai principalelor ziare ale vremii. De aici aflau bucureștenii ultimele noutăți despre formarea și căderea guvernelor, despre remanierile ministeriale sau despre marile procese ale Bucureștiului interbelic, scrie Casa Filipescu Cesianu, pe pagina de Facebook a muzeului.

Rețeta de preparare a șvarțului era cât se poate de simplă. În 10-15 litri de apă fiartă se puneau cafea măcinată și cicoare în cantități egale, apoi, amestecul se strecura, pentru a fi gata de servit.

Odată preparat, șvarțul se servea dintr-o cupă de metal albă, frumos decorată, asemenea celor din cafenelele vieneze. Alături, pe tavă, se afla întotdeauna o ceșcuță albastră de cobalt, însoțită de linguriță, bucățele de zahăr cubic și un pahar cu apă rece. Pentru acest răsfăț, bucureștenii plăteau suma modică de 7-8 lei.

La Corso, unde se spune că se găsea cel mai bun șvarț bucureștean, puteau fi văzuți adesea Tudor Vianu, Al. Rosetti, N. D. Cocea, Ion Vinea sau Emil Cioran. În schimb însă, Ion Barbu rămăsese unul dintre clienții fideli ai cafenelei Capșa. „O bună parte din timp și-o petrecea aici, cu ochii pe câte un petic de hârtie plină de cifre și simboluri și cu mâna pe creion”.

Bucureștenii și-au spus „Ne vedem la șvarț la Capșa!” până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, apoi această pierdere frumoasă de vreme a început să fie dată uitării. „Asfințirea șvarțului a început odată cu anii războiului și cu oprirea importului de cafea. Lumea se întorsese atunci la așa-zisa cafea turcească, preparată din surogate de năut, mei sau sâmburi de smochine. Nici după război șvarțul nu a mai apărut. Venise rândul importurilor, apariția filtrului Expresso din cafea veritabilă, extras prin abur cu aparatele de invenție italiană, și a distilatului de cafea instant, al firmei elvețiene Nestlé. Amatorii de cafea intrau și ei într-o nouă epocă”.

Dar poate că vremea șvarțului nu este cu totul apusă. Ne-o spune chiar ultimul cafegiu bucureștean, maestrul Gheorghe Florescu, proprietarul cunoscutului magazin de cafea de pe strada Radu Cristian nr. 6, din apropierea Pieței Rosetti: „În noua cafenea la care visez, oameni de spirit ar sta pe îndelete de vorbă la o cafea șvarț sau marghiloman și ne-ar împărtăși din înțelepciunea lor...”

_{Foto sus: Cafeneaua Corso în perioada interbelică (sursă: „Realitatea Ilustrată”, 6 noiembrie 1935)}