Bătălii din Al doilea Război Mondial - Operaţiunea “Citadela”
După înfrângerea categorică de la Stalingrad(1), situaţia armatei germane era foarte dificilă, capacitatea de luptă a acesteia fiind grav afectată, precum şi moralul soldaţilor germani. Cu toate acestea, Adolf Hitler şi comandanţii săi militari au reuşit să găsească resurse pentru încă o mare ofensivă pe teritoriul sovietic, menită să schimbe cursul războiului în favoarea Germaniei şi să refacă prestigiul trupelor germane, serios afectat după catastrofa militară de la Stalingrad.
În vara anului 1943, Germania nazistă şi aliaţii săi mai dispuneau încă de resurse considerabile pe Frontul de Est pentru organizarea unei ofensive de proporţii, şi anume de 232 de divizii, dintre care 196 de divizii germane-26 de tancuri şi motorizate-15 divizii şi 6 brigăzi finlandeze, 5 divizii şi 2 brigăzi maghiare, 9 divizii româneşti, 2 divizii slovace şi o divizie spaniolă, acestea totalizând peste 5 200 000 oameni, 54 300 de tunuri, 5 850 de tancuri şi autotunuri şi 2 980 de avioane.(2)
Hitler mizează totul pe cartea atacului
Comandamentul german a proiectat o ofensivă majoră în vara anului 1943, ce urma să aibă loc în două etape. Prima etapă purta numele de cod „Citadela” (autorul acestui plan a fost şeful OKH, generalul Kurt Zeitzler) şi propunea să se desfăşoare pe direcţia Orel – Belgorod-Harkov, având ca scop executarea a două lovituri concentrice spre Kursk, pentru a încercui şi distruge forţele sovietice aflate în ieşindul de la Kursk. Operaţiunea „Citadela” fusese programată iniţial să înceapă în prima jumătate a lunii mai, din două motive. Primul se referea la faptul că în acea perioadă solul avea să fie suficient de uscat pentru a permite criculaţia nestingherită a blindatelor, iar al doilea motiv era acela că până la jumătatea lunii mai ruşii nu aveau cum să îşi refacă trupele, mai ales cele de blindate. La începutul lui mai, Hitler a decis, ignorând sfaturile cconsilierilor săi militari, să amâne operaţiunea „Citadela’ până în iunie când, spera el, capacitatea de luptă a diviziilor germane de blindate ar fi fost substanţial îmbunătăţită prin dotarea cu noi tancuri. Astfel, a fost pierdut avantajul primei lovituri, ignorându-se ideea de bază a operaţiunii „Citadela”, aceea de a ataca înainte ca inamicul să îşi refacă forţele şi să remedieze pierderile suferite în timpul iernii.(3) În a doua etapă-nume de cod „Pantera”-se urmărea dezvoltarea ofensivei în adâncimea apărării sovietice din zona frontului de Sud-Vest. Aceste planuri au fost minuţios pregătite şi li s-a acordat o mare importanţă deoarece, pentrua a ascunde marea concentrare de forţe şi de mijloace, în special de tancuri (50 de divizii, dintre care 16 de tancuri şi de motorizate), s-a decis ca deplasarea trupelor să se facă doar noaptea. Mai mult, s-a căutat să se inducă în eroare forţele sovietice, prin executarea unor manevre şi concentrări de forţe false.
Cea mai mare bătălie de tancuri din istorie-raportul de forţe
Dispozitivul masat în zona Kursk era gândit şi conceput pentru o ofensivă care, aşa cum le spunea Hitler generalilor săi „[...] trebuie să fie executată rapid şi cu succes. Ea trebuie să ne ofere iniţiativa pentru vara aceasta.”Astfel, pe latura de nord a ieşindului de la Kursk a fost mobilizată Armata a 9-a germană (comandată de generalul Modell). Aceasta făcea parte din Grupul de armate „Centru”, compusă din 3 corpuri de tancuri (6 divizii de tancuri, 2 motorizate şi 7 de infanterie). Aceasta trebuia să acţioneze ofensiv pe direcţia Orel-Kursk pentru a rupe apărarea sovieticilor pe un front de 50 de km, parte a forţelor Frontului Central, executând în acest scop lovitura principală pe direcţia căii ferate Orel-Kursk. La ambele flancuri ale acestei lovituri urma să se execute concomitent câte o lovitură secundară, cu câte 2-3 divizii de infanterie. Pe latura de vest a ieşindului de la Kursk se afla Armata a 2-a germană, aflată tot în compunerea Grupului de armate „Centru”, având în subordine 9 divizii de infanteie. Trupele acesteia trebuiau să acţioneze pe un front larg de aproximativ 200 km, pentru a imobiliza trupele sovietice de pe latura acestui ieşind. Pe latura de sud a ieşindului de la Kursk se afla Armata a 4-a de tancuri din Grupul de armate „Sud” (comandant feldmareşalul von Manstein), compusă din două grupuri de tancuri şi unul de infanterie (6 divizii de tancuri şi 3 de infanterie) precum şi Grupul operativ „Kempf”, alcătuit din două corpuri de tancuri şi unul de infanterie (5 divizii de tancuri şi 3 de infanterie). Aceste forţe trebuiau să execute lovitura principală dinspre Belgorod către Kursk, cu scopul de a rupe apărarea sovietică din zona Frontului Voronej. Flancul drept al acestor secţiuni ofensive urma să fie apărat de Corpul 42 A de armată, care se afla în apărare pe Doneţ, pe un front de 125 km. În rezervă, Comandamentul german a păstrat trei divizii:una de tancuri, una motorizată şi una de infanterie.(4)
Gruparea de forţe din zona Orel urma să fie sprijinită de Flota a 6-a aeriană, care avea în compunerea ei 900 de avioane, iar cea din zona Belgorod de Flota a 4-a aeriană, cu 960 de avioane. Între 15 martie şi 1 iulie 1943, aceste forţe au fost întărite puternic cu trupe si tehnică de luptă din Germania, Franţa şi Norvegia. În ajunul ofensivei de la Kursk, forţele germane din această zonă numărau 900 000 soldaţi, 10 000 tunuri, 2 000 de avioane şi 2 700 de tancuri.
În noaptea dinaintea începerii ofensivei, Hitler le-a transmis tuturor soldaţilor germani următorul mesaj:„Cu începere de astăzi, voi deveniţi participanţi la mari lupte ofensive, al căror rezultat poate hotărî soarta războiului... Lovitură puternică care va fi dată armatelor sovietice trebuie să le zdruncine până în temelii... şi voi trebuie să ştiţi că de succesul acestei bătălii depinde totul”.(5)
Planurile germane ignorau aspecte esenţiale ale frontului sovieto-german, raportul de forţe existent la acea dată, potenţialul uman şi material al Uniunii Sovietice şi alte detalii extrem de importante. Decisivă pentru deznodământul bătăliei a fost aflarea planurilor de atac germane de către sovietici. Spionajul sovietic a reuşit să obţină datele exacte referitoare la direcţiile loviturilor principale, grupările de forţe destinate ofensivei, efectivele şi capacităţile lor, rezervele operative şi, cel mai important, data exactă a începerii ofensivei. Comandamentul suprem sovietic a ajuns la concluzia că, în condiţiile când inamicul se pregătea de ofensivă, cel mai potrivit era să i se opună o apărare fermă, apoi să îi distrugă forţa vie şi tehnica de luptă, să-i anihileze grupările de ofensivă, urmând ca, ulterior, să se treacă la o contraofensivă hotărâtoare pe direcţiile Orel şi Belgorod, apoi Harkov, pentru a crea condiţii favorabile desfăşurării unei ofensive generale de la Smolensk până la Marea Azov. Scopul final al acestei ofensive era lichidarea capului de pod din Kuban, eliberarea centrelor carbonifere din Donbass şi a regiunilor cerealiere din Ucraina şi din stânga Niprului, precum şi a regiunilor răsăritene ale Bielorusiei.
Înaintea ofensiviei germane din vara anului 1943, pe întregul front Comandamentul sovietic dispunea de peste 6 400 000 de oameni, 28 790 de tunuri şi aruncătoare de mine, 2 170 de aruncătoare cu reacţie, 9 580 de tancuri şi autotunuri, 8 293 de avioane de luptă şi 314 nave de război. Forţele sovietice din zonele Orel, Kursk, Belgorod şi Harkov erau grupate în cadrul Fronturilor:de Vest (comandant general N.D. Sokosovsky), Briansk (comandant general M.M. Popov), Central (comandant general K. K. Rokosovki), Voronej (general M. M. Vatutin) şi de Sud-Vest (general R. I. Malinovski). În ieşindul de la Kursk se aflau însă numai trupele a două fronturi, cel Central şi cel de la Voronej, cărora le-a revenit sarcina de a-l apăra. În cadrul acestor două fronturi se găseau la această dată peste 1 300 000 oameni, aproximativ 20 000 de tunuri şi aruncătoare de mine, peste 3 600 de tancuri, precum şi aproximativ 2 000 de avioane.(6)
Frontul Central, comandat de generalul K. K.Rokosovski, ocupa pe latura de nord a ieşindului de la Kursk o fâşie largă de 306 km şi avea în compunerea sa 41 de divizii, 4 brigăzi de infanterie şi 4 corpuri de tancuri, cu un efectiv total de 711 000 oameni, peste 9 000 de tunuri şi aruncătoare de mine, 1 890 de tancuri şi autotunuri şi 1 034 de avioane. Cu aceste forţe, frontul Central trebuia să oprească ofensiva Armatei a 9-a germane pe direcţia Orel-Kursk şi apoi să treacă la contraofensivă în cooperare cu trupele de pe fronturile Briansk şi de Vest, pentru a distruge forţele germane din zona Orel.
Frontul Voronej, comandat de generalul M.F. Vatutin, ocupa pe latura de sud a ieşindului o fâşie de 244 km şi avea în compunerea sa 35 de divizii de infanterie, 4 corpuri de tancuri şi un corp mecanizat, totalul efectivelor sovietice din această zonă fiind de 625 000 de soldaţi, 8 400 de tunuri, 1 700 de tancuri şi 800 de avioane. Trupele sovietice din această zonă aveau misiunea de a distruge ofensiva germană din zona Belgorod-Harkov, apoi să treacă la contraofensivă pentru a înlătura gruparea germană din zona Belgord-Harkov.(7)
În timp ce trupele Fronturilor Central şi Voronej desfăşurau lupte de apărare în ieşindul de la Kursk, trupele Fronturilor Briansk şi de Vest au pregătit acţiuni ofensive împotriva grupării germane din zona Orel, urmând ca acestea să fie declanşate imediat ce ofensiva trupelor germane pe direcţia Kursk ar fi eşuat, iar cele ale Frontului de Sud-Vest s-au pregătit pentru distrugerea grupării germane din zona Harkov.
Pentru întărirea celor două fronturi, dar mai ales în vederea trecerii la contraofensivă, Comandamentul suprem sovietic a creat şi a concentrat la est de Kursk Frontul de Rezervă, denumit apoi Frontul de Stepă, comandat de generalul I.S. Konev. În compunerea acestui front au intrat patru armate de arme întrunite, o armată de tancuri, două corpuri de tancuri, un corp mecanizat şi trei corpuri de cavalerie.
Deşi se aflau în defensivă, trupele sovietice din ieşindul de la Kursk dispuneau de o superioritate numerică faţă de cele germane-de 1, 4 în oameni, 1, 9 în artilerie, 1, 3 în tancuri şi 1, 6 în avioane.
Comandamentul suprem sovietic a acordat o atenţie deosebită organizării genistice a ieşindului de la Kursk. În cadrul fiecărei armate din linia întâi a frontului s-au organizat trei fâşii de apărare, iar în anumite sectoare fâşii şi poziţii intermediare. Fiecare fâşie avea două sau trei poziţii, care cuprindeau, la rândul lor, două sau trei tranşee. Adâncimea genistică a apărării fiecărui front era de 150-190 km. În spatele celor două fronturi se afla în curs de pregătire un aliniament de apărare executat de trupele Frontului de Stepă, precum şi un aliniament strategic de-a lungul fluviului Don, ceea ce mărea adâncimea strategică a apărării de la Kursk la 250-300 de km. În sectorul Frontului Central au fost săpate 4 000 de km de tranşee şi de şanţuri de comunicaţii. Au fost plasate 1 500 de mine antitanc şi 1700 de mine antipersonal pe fiecare kilometru de front. În total, în cadrul Frontului Central au fost utilitate aproape 400 000 de mine.(8)
În perioada de pregătire a luptelor de apărare, comandanţii de fronturi şi de armate au stabilit o strânsă legătură cu comandanţii detaşamentelor de partizani din regiunile unde se aflau dispuse trupele germane pregătite să treacă la ofensivă. Partizanii din regiunea Briansk au primit misunea să menţină cu orice preţ pădurile Briansk-ului, să dezorganizeze transporturile germane pe liniile de cale ferată Roslavi, Briansk, Orel şi Briansk-Unecea. Sovieticii estimau că ofensiva germană va începe între 3 şi 6 iulie.
În cele din urmă, în noaptea de 4/5 iulie sovieticii au obţinut informaţii exacte, din care rezulta că în dimineaţa zilei de 5 iulie ambele grupări germane de la Orel, Belgorod şi Harkov vor începe ofensiva. Ca atare, în zorii zilei de 5 iulie, Fronturile Central şi Voronej au executat un puternic atac de artilerie şi aviaţie împotriva trupelor germane. Datorită acestui atac puternic, care i-a surprins pe germani, Comandamentul german a fost nevoit să amâne începerea ofensivei cu o oră sau două.
După restabilirea legăturilor şi ordonarea dispozitivelor de luptă, germanii au trecut la ofensivă:la ora 5:30 gruparea din Orel şi la ora 6:00 cea din Belgorod. Prima grupare a executat o lovitură puternică în direcţia Olhovatka, în zona de apărare a Armatei a 13-a sovietice, comandată de generalul N.P. Puhov. Germanii au aruncat în luptă peste 500 de tancuri, dintre care 100 erau de tipul „Tiger”. În acelaşi timp cu lovitura principală de tancuri, în scopul lărgirii rupturii spre flancuri, au fost executate două lovituri secundare:una la flancul stâng, cu două divizii de infanterie spre Maloarharghelsk, şi alta la flancul drept, cu 3 divizii de infanterie, spre Ghilet.(9)
Sovieticii au reuşit să distrugă zeci de tancuri, datorită focului precis al artileriei antitanc şi al vânătorilor de tancuri. Toate încercările ulterioare ale trupelor germane de a cuceri localităţile Olhovatka şi Poniri au fost respinse, ofensiva germană din zona Orel scăzând în intensitate. Începând cu 10 iulie, Armata a 9-a germană a fost obligată să renunţe la ofensivă şi să treacă la apărare pe aliniamentul atins.
Luptele de apărare ale trupelor sovietice de pe latura de sud a ieşindului de la Kursk s-au desfăşurat în condiţii mai complexe decât cele de pe latura de nord. Încă din prima zi, Comandamentul german a aruncat în luptă toate grupările de şoc ale Armatei a 4-a de tancuri şi ale Grupului operativ Kempf, care totalizau 5 divizii de infanterie, 8 divizii de tancuri şi o divizie motorizată cu aproape 1 000 de tancuri. Lovitura a fost executată în sectorul Frontului Voronej cu forţele a două corpuri de tancuri din compunerea armatei a 4-a pe direcţia Belgorod, Oboian şi Kursk, care au rupt apărarea Armatei a 6-a gardă sovietice, comandată de generalul I.C. Cisteakov. Lovitura secundară a fost executată cu forţele a două corpuri de tancuri din compunerea Grupului operativ Kempf pe direcţia generală Korocea, care au rupt linia de apărare a Armatei a 7-a gardă, comandată de generalul M.S. Sumilov.(10)
Pe direcţia Oboian, trupele germane nu au obţinut succese hotărâtoare în prima zi de ofensivă. Pentru a întări apărarea în această direcţie, comandantul Frontului Voronej a ordonat Armatei 1 de tancuri şi Corpurilor 5 şi 2 tancuri de gardă să se desfăşoare în seara zilei de 5 iulie în spatele Armatei a 6-a de gardă, pe fâşia a doua de apărare. În ziua de 6 iulie, intensitatea luptelor a crescut semnificativ, deoarece aviaţia germană a continuat să execute lovituri puternice asupra dispozitivului de apărare sovietic. În atari condiţii, blindatele germane au reuşit, cu pierderi grele, să înainteze aproximativ 10 -18 km în adâncimea apărării sovietice. Încercările ulterioare de avansare către Kursk au fost blocate de rezistenţa acerbă a trupelor sovietice, urmate de contraofensiva acestora din urmă.(11)
Pe direcţia Korocea, în aceste două zile trupele germane au reuşit să realizeze un cap de pod pe malul de est al Doneţului, larg de 10-12 km, pătrunzând pe o zonă îngustă în dispozitivul de apărare sovietic, menţinut în zonă de armată a 7-a gardă.
Analizând bilanţul primelor două zile de luptă, Comandamentul suprem sovietic a decis să întărească Frontul Voronej, în prima fază cu două corpuri de tancuri, apoi cu două armate:Armata a 5-a gardă, comandanta de generalul Jdanov şi Armata a 5-a tancuri, comandată de generalul P.A. Rotmistrov. Aceste unităţi au fost transferate de la Frontul de stepă;de asemena, s-a decis redirecţionarea Armatei a 17-a aeriană, comandată de generalul S.I. Rusdenko, de la Frontul de Sud-Vest în sprijinul trupelor sovietice din zona Kursk.
În perioada 7-9 iulie, grupările de ofensivă germane au urmărit cu înverşunare să rupă apărarea trupelor Frontului Voronej pe toată adâncimea sa, desfăşurându-şi forţele principale de-a lungul şoselei Belgorod-Oboian. Din cauza opoziţiei sovietice, germanii au înaintat în intervalul menţionat anterior aprosimativ 35 km pe direcţia Oboian şi 8-10 km pe direcţia Korocea.
Tehnica de luptă a combatanţilor
Datorită turnurii defavorabile a ostilităţilor, Comandamentul german a decis să schimbe direcţia de pătrundere spre Kursk, mutând atacurile principale de la Oboian spre Prohorovka, la nord-est de Kursk. Ofensiva către această localitate a fost reluată în dimineaţa zilei de 11 iulie. Germanii au executat două lovituri convergente dinspre vest şi nord-vest cu forţele Armatei 4 tancuri, iar dinspre sud cu Corpul 3 tancuri din compunerea Grupului operativ Kempf. Comandamentul german dorea ca prin aceste două lovituri să încercuiască şi să distrugă forţele sovietice aflate între râurile Lipovai, Doneţ şi Doneţul de nord şi să cucerească oraşul Kursk. Pentru contracararea acestui plan, sovieticii au organizat şi executat la 12 iulie o contralovitură puternică cu forţele a trei armate:Armata a 5-a gardă, Armata a 5-a tancuri de gardă şi o bună parte din forţele Armatei 1 tancuri. Sovieticii au desfăşurat în zona aproximativ 850 de autovehicule blindate, dintre care o parte erau blindate uşoare de recunoaştere 261 T 70 A (greutate 9, 2 t, blindaj 10-60 mm, tun de 45 mm, o mitralieră de 7, 62 mm, viteza 45 km/h, raza operaţională 360 km, echipaj 2 persoane), 501 de tancuri medii T 34/76 A model 1940 (greutate 26 t, blindaj 15-45 mm, tun de 76, 2 mm, 2 mitraliere de 7, 62 mm, viteza 53 km/h, raza operaţională 300 km, echipaj 4 persoane), 35 de tancuri grele de suport a infanterie Churchill Mark IV (greutate 38, 5 t, blindaj 14-102 mm, tun de 76 mm sau 95 mm, 2 mitraliere de 7, 62 mm, viteza 24 km/h, raza operaţională 90 km, echipaj 5 persoane), un număr redus, necunoscut de tancuri grele KV 1 model 1941 (greutate 45 t, blindaj 90 mm, tun de 76, 2 mm, 4 mitraliere de 7, 62 mm, viteza 35 km/h, raza operaţională 335 km, echipaj de 5 persoane) 40 de autotunuri de asalt SU-122 (greutate 30, 9 t, blindaj 45 mm, tun de 122 mm, viteza 55 km/h, raza operaţională 300 km, echipaj 4 persoane) şi SU 76 (greutate 10, 2 t, blindaj 16-35 mm, tun de 76, 2 mm, viteza 45 km/h, raza operaţională 320 km, echipaj 4 persoane).(12)
Forţele germane oponente au constat în 2 divizii Waffen SS, care aveau deja efectivele slăbite din zilele precedente de luptă. Leibstandarte Adolf Hitler dispunea de 67 de autovehicule blindate operaţionale, incluzând 4 tancuri grele Tiger I (greutate 56, 9 t, blindaj 25-110 mm, tun de 88 mm, 2 mitraliere de 7, 92 mm, viteza 38 km/h, raza operaţională 110-195 km, echipaj 5 persoane), 7 tancuri de comandă, 4 tancuri uşoare Panzer II(greutate7, 2 t, blindaj5-14, 5 mm, tun de 20 mm, 1 mitralieră 7, 92 mm, viteza 40 km/h, raza operaţională 200 km, echipaj de 3 persoane), 10 autounuri de asalt Sturmgeschütz III(greutate 23, 9 tone, blindaj 16-80 mm, tun de 75 mm, 1 mitralieră 7, 92 mm, viteza 40 km/h, raza operaţională 155 km, echipaj 4 persoane) şi 20 de autotunuri antitanc Marder III (greutate 10, 3 t, blindaj 20 mm, tun de 75 mm, o mitralieră de 7, 92 mm, viteza 42 km/h, raza de acţiune 190 km, echipaj 4 persoane)
A doua divizie SS a fost Das Reich, care avea în compunere 68 de autovehicule blindate apte de luptă, dintre care 1 tanc Tiger I, 8 tancuri T 34 capturate de la ruşi, 27 Sturmgeschütz III şi 12 Marder III.Adiţional acestor divizii, a fost adusă şi Divizia SS Totenkopf, dotată cu 101 autovehicule funcţionale, dintre care cele mai apreciate erau 10 tancuri Tiger 1 şi 7 tancuri de comandă, 21 Sturmgeschützeşi 11 Marder III. De menţionat că fiecare dintre cele 3 divizii SS avea în compunere tancuri medii Panzer IV (greutate 25 t, blindaj 10-80 mm, tun de 75 mm, 2 mitraliere 7, 92 mm, viteza 42 km/h, raza de acţiune 200 km, echipaj 5 persoane).(13)
Atacul german a început în dimineaţa zilei de 12 iulie, prin bombardamente masive ale Luftwaffe şi ale artilerie de câmp asupra poziţiilor sovietice. Planul era ca Divizia Totenkopf să execute un atac puternic la nord de răul Psel, menit să extindă capul de pod deja organizat de germani în zonă. Diviziile Das Recih şi Leibstandarte Adolf Hitler nu au participat la atac, având ordin să ocupe poziţii defensive, până când Totenkopf anunţa succesul loviturii sus menţionate.
Atacul sovietic, menit să distrugă forţele germane ce avansau, a pornit la ora 9:15 dimineaţa.în zona apărată de Divizia Leibstandarte Adolf Hitler. A fost un eşec total, deoarece 2/3 din tancurile Armatei a 5-a tancuri de gardă au fost distruse, motiv pentru care ruşii au trecut rapid la defensivă. Bilanţul bătăliei a fost de aproximativ 30 de tancuri germane distruse şi 50 de tancuri avariate, în timp ce ruşii au pierdut aproximativ 190 de tancuri şi 140 au fost avariate. Nici una dintre părţi nu a reuşit să obţină un avantaj clar. Cu toate că a avut pierderi vizibil mai mici decât inamicul, Comandamentul german a început de la 16 iulie să îşi retragă trupele pe vechiul aliniament ocupat înainte de începerea ofensivei.
După 20 de zile de lupte grele, trupele sovietice din ieşindul de la Kursk au respins încercarea trupelor germane de a recâştiga iniţiativa strategică, iar succesele militare sovietice au creat premisa organizării unei contraofensive menită să distrugă cele două grupări de forţe germane din zonele Orel, Belgorod şi Harkov.
Ofensiva de la Kursk a fost ultima mare operaţiune militară iniţiată de germani pe Frontul de Est. La finalul acestei mari confruntări, germanii s-au aflat în imposibilitatea de a-şi reorganiza unităţile şi de a completa pierderile acestora, atât în ceea ce priveşte numărul de soldaţi, cât şi a tehnicii de luptă. Din 70 de divizii desfăşurate la începutul ofensivei, germanii au pierdut 30. La sfârşitul ofensivei, cifra morţilor, răniţilor şi dispăruţilor din cadrul armatei germane număra aproximativ 500 000 morţi, la care s-au adăugat pierderile de material de luptă, 1 500 de tancuri, 3 000 de tunuri şi peste 3 500 de avioane. De cealaltă parte, sovieticii au avut pierderi considerabil mai mari însă, spre deosebire de Germania, Uniunea Sovietică dispunea de capacităţi mult mai mari de a-şi reface trupele şi tehnica de luptă. Bătălia de la Kursk a însemnat şi falimentul definitiv al Blitzkrieg-ului. Pentru sovietici a fost o victorie extrem de importantă, din care comandanţii Armatei Roşii au avut multe de învăţat.
Bibliografie:
NOTE
1 Bătălia de Stalingrad s-a desfăşurat între 17 iulie 1942 şi 2 februarie 1943;în urma acesteia, pierderile germane au însumat aproximativ 400 000 de morţi, răniţi şi dispăruţi, precum şi considerabile daune materiale.
2 Gheorghe Cazan, Nicolae Copoiu, Ion Cupşa, Marea conflagraţie a secolului XX- Al Doilea Război Mondial, Editura Politică, Bucureşti, 1974, p. 288.
3 Erich von Manstein, Victorii pierdute, Editura Elit, Bucureşti, 2002 p. 405.
4 M.K. Barbier, Kursk, the greatest tank battle 1943, Editura MBI Publishing Company, Saint Paul, 2000, p. 91.
5 Gheorghe Cazan, Nicolae Copoiu, Ion Cupşa, op .cit., p. 352.
6 Boris Solovyov, The turning point of World War Two, Editura Progress Publishing, , Moscova, 1982, p. 74.
7 Joseph Edward Thoch, The battle of Kursk, July 1943:Decisive turning point on the eastern front, Editura Michigan University, Michigan, 1971, p. 125.
8 Steven H.Newton, Kursk, the german view, Editura Da Capo Press, Cambridge, 2002, p. 357.
9 M.K.Barbier, Kursk, the greatest tank battle 1943, Editura MBI Publishing Company, Saint Paul, 2002, p. 102..
10 Leonida Loghin, Al Doilea Război Mondial. Acţiuni militare, politice şi diplomatice. Cronologie, Editura Politică, Bucureşti, 1984, p. 375.
11 Gheorghe Cazan, Nicolae Copoiu, Ion Cupşa, op. cit., p. 387.
12 Christopher Foss, The Ecnyiclopedia of tanks and armoured fighting vehicles, Editura Amber Books, Londra, 2007, p. 368-420.
