Balurile şi petrecerile la palat de altădată. Cum se distrau boierii şi nobilii timpurilor trecute

Distracţia nu s-a născut azi şi nici măcar ieri, ea există întotdeauna, iar lipsa tehnologiei actuale îi împingea pe oameni la adevărata socializare. Petrecerile la palat, balurile boierilor erau principalele moduri în care se distrau românii altădată.

În Bucureştiul de altădată una dintre cele mai importante distracţii existente erau balurile. Se ţineau la casele marilor boieri, fie chiar la Teatrul Naţional, invitaţii erau dintre burghezi sau chiar dintre personalităţile vremii. Baluri de sezon, baluri cu spectacol teatral, baluri cu muzică, baluri mascate, unele erau mai liberale, altele, de obicei clasic. Indiferent de anotimp sau de ocupaţie, bucureştenii iubeau viaţa şi se distreau de cele mai multe ori până de dimineaţă.

„Balurile bucureştene erau împărţite după nivelurile de importanţă. De exemplu, după Postul Paştelui, primul bal se ţinea în casa familiei Şuţu, era primul bal al sezonului. Ei erau mai liberali spre deosebire de alte familii boiereşti, acceptau şi persoane politice, artistice, nu neapărat de viţă nobilă. Nimic nu era întâmplător, se trimiteau invitaţii din timp. Ulterior a apărut acel Almanach de High Life, scos de cronicarul monden Claymoor, pe numele real Mişu Văcărescu. Publicist la ziarul «L'Independance roumaine», Claymoor era cel care publica cronica acestor evenimente, descria vestimentaţia doamnelor, atmosfera de la bal, muzica. În acel almanah apărea o listă a păturii mondene, cu adresele lor, cu ziua în care primesc invitaţi şi aşa mai departe”, povesteşte istoricul bucureştean Cezara Mucenic.În prima jumătate a secolului XIX, familiile boiereşti din Iaşi se întreceau în lux, şi petreceri costisitoare. O astfel de petrecere rămasă în istorie a fost cea în care celebrul pianist Franz Liszt s-a înclinat în faţa românului Barbu Lăutarul. “Eşti un adevărat artist”, îi spunea Franz Liszt românului Barbu Lăutarul, după un concert susţinut de pianist în casa boierului Alecu Balş. Toată lumea bună a Iaşului se adunase la acea petrecere găzduită de Balş, unul dintre cei mai bogaţi boieri din zona Moldovei, proprietar peste suprafeţe impresionante de pământ.

După ce audienţa a fost încântată de acordurile la pian ale lui Franz Liszt, a urmat o scurtă reprezentaţie a lui Barbu Lăutarul, figură des întâlnită la petrecerile boiereşti din Iaşi din sexolul XIX. Lăutarul a reprodus la lăută câteva dintre acordurile şi improvizaţiilşe executate de Liszt la pian. A făcut-o cu atâta măestrie, încât vedeta marele compozitor a rămas impresionat. La aceeaşi petrecere, Franz Liszt a mai cunoscut şi alte figure importante ale Iaşului din acea perioada, cum ar fi Vasile Alecsandri, Costache Negri sau Gheorghe Asachi.  

Cetatea Făgăraşului a fost iniţial cetate de apărare. Abia la 1528 cînd a fost preluată de principele Ştefan Mailat a devenit reşedinţă boierească şi locul unde s-au ţinut multe din celebrele baluri nobiliare. De la Ştefan Mailat cetataea a ajuns la contele Bathory şi întreg neamul lui şi a fost extinsă.  Ulterior, ajuns domn, Mihai Viteazu preia cetatea de la Făgăraş, uzând de un vechi drept al principilor transilvăneni. O donează Doamnei Stanca, soţia lui, pe care o instalează aici. Un an de zile Stanca locuieşte în Cetate ca stăpână. Aşa a ajuns castelul de la Făgăraş locaţia cea mai căutată pentru Dietele şi balurile Transilvaniei. A fost perioada de glorie a edificiului.

„Când auzi ceardaş, chiar dacă eşti pe moarte te ridici şi să dansezi“

Scriitoarea scoţiană Jane Emily Gerard, cea care l-a inspirat pe Bram Stoker în scrierea celebrului roman „Dracula“, a publicat în 1888 lucrarea „Ţara de dincolo de pădure: fapte, cifre şi fantezii din Transilvania”. Pe lângă descrierea superstiţiilor şi a obiceiurilor ardelene din acea vreme, cartea are un capitol dedicat Carnavalului de la Cluj. Scriitoarea povesteşte despre patru zile de carnaval petrecute în Cluj la sfârşitul secolul al XIX-lea. „Carnavalul de duminică a adunat întreaga înaltă societatea în saloanele comandantului militar, baronul Y (numele au fost anonimizate de autoare-nr), a cărui Oaspete am fost atunci. Au fost treizeci - treizeci şi şase de cupluri de dansatori şi primul lucru pe care l-ar remarca orice străin la intrarea în sala de bal a fost că nu am văzut nici o singură figură inexpresivă. Aproape toate fetele tinere tinere erau frumoase, unele dintre ele remarcabil de frumoase; Frumuseţi întunecate cu o băgăţie de păr negru împletit, ochi expresivi, ten strălucitor, cu mâini mici şi cu picioare armonioase“, povesteşte Jane Emily Gerard.

Cazinoul, primul „club“ al Constanţei

Cel mai frumos loc de petrecere al Constanţei a fost de la început Cazinoul. Localnicii contribuiseră la ridicarea edificiului pe care îl voiau un simbol al urbei, dar şi un centru al distracţiei. Aici aveau loc principalele reuniuni ale notabilităţilor, dar şi ale orăşenilor de rând pentru care promenada la malul mării se termina inviariabil ascultând muzica militară. Fanfara cânta în fiecare seară despre desfătarea publicului, iar orchestra de pe terasa Cazinoului era acompaniată de valurile mării. „În fiecare seară, în sălile Kursaal-ului (n.r. prima denumire a Cazinoului) au loc baluri sau concerte la care publicul se distrează până la ore târzii din noapte“, notează ziarul L’Independence Roumaine la 14 august 1881 (citat de Doina Păuleanu în volumele sale dedicate istoriei oraşului), în al doilea an de funcţionare a cazinoului.

Protipendada Constanţei era un amestec de oficialităţi locale de diferite naţii, care îşi primeau bucuroase oaspeţii din cancelariile Balcanilor, Occidentului sau Răsăritului. Reprezentantele sexului frumos îmbrăcau cu mândrie portul naţional, etalat în Dobrogea recuperată în urma Războiului de Independenţă. La baluri se dansa până în zori şi se conversa în mai multe limbi ale pământului.

Craiova a avut faima unui oraş boieresc

Divertismentul în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Bănie, era mai mult privat decât public, iar balurile şi concertele erau găzduite de casele boiereşti. Craiova a avut în perioada respectivă faima unui oraş boieresc. Oamenii susţin că balul dădea la vremea respectivă tonul noilor tendinţe. Toată lumea trebuia să ştie mai multe de 20 de tipuri de dansuri ca să nu se facă de râs, iar domnişoarele apăreau tot timpul la un astfel de eveniment cu o ţinută nouă.

''Balurile şi petrecerile erau considerate o adevărată instituţie de socializare şi de etalare a ţinutelor scumpe. Foarte populare în Craiova au fost balurile mascate. Casele boiereşti au fost locul de întâlnire pentru înalta societate.Gazda se pregătea cu o lună înainte scoţând argintăria, tacâmurile de argint, porţelanurile. Erau petreceri unde invitaţi de onoare erau ambasadori sau intelectuali, însă acest gen de distracţii nu aveau loc în spaţiul public. Erau foarte clar circumscrise unui spaţiu în funcţie de statutul social.'', a  spus Toma Rădulescu, istoric. Petreceri de altădată:proprietarii minelor de aur din Apuseni se distrau în săli de lux decorate cu oglinzi veneţiene Luxul petrecerilor era, pe vremuri, în legătură directă cu bogăţia locurilor. În zona judeţului Alba, cele mai tari petreceri se organizau în localităţile unde se exploata aur în Apuseni, Abrud şi Roşia Montană. Era perioada de sfârşit a secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX, până la instaurarea regimului comunist.Atât la Abrud, cât şi la Roşia Montană existau locuri special amenajate pentru distracţia localnicilor. La Roşia Montană, în centrul comunei, există şi astăzi clădirea denumită Casina, unde se organizat baluri celebre. De la simple întâlniri pentru destindere până la baluri mascate, aici aveau loc cele mai frumoase evenimente. Casina avea, printre altele, o sală mare decorată cu oglinzi veneţiene, dar şi săli pentru poker, biliard şi alte jocuri de noroc. Clădirea a fost constrită în perioada 1890-1900. După 1948 a fost naţionalizată iar, în prezent, este monument istoric.

Locuitorii din zonă invitau aici toate persoanele, indiferent de confesiunea lor religioasă sau de naţionalitate. Petreceau împreună cu voie bună şi legau prietenii trainice, fără să ţină cont de statutul social diferit al invitaţilor. Timpul petrecut în mină i-a unit printr-un puternic sentiment de fraternitate. Tot aici s-au înfiripat şi poveşti de dragoste, mai târziu concretizate în căsătorii. Casina se afla în proprietatea unei familii înstărite, Barta, ai carei membri au transformat-o într-o veritabilă atracţie a Apusenilor.

Toalete sofisticate şi lecţii de dans la balurile boierilor din Neamţ

Casele boiereşti din Neamţ au fost multă vreme locul preferat de întâlnire şi de petrecere al celor care proveneau din categoriile sociale mai bogate. Petrecăreţii erau atraşi de muzica de salon, interpretată de formaţii de tip occidental. Dansul, dialogurile lungi şi ţinutele sofisticate erau indispensabile.

La petrecerile organizate în casele boierilor nemţeni nu lipseau de pe masă pelteaua de coarne, de agrişe, de fragi şi ciocolată şi nici şerbetul de trandafiri. Invitaţii erau serviţi cu friptură, pepene murat şi pâine făcută în ţest. Un alt desert cu care se desfătau oaspeţii din înalta societate era cozonacul decorat cu migdale sau plăcintele româneşti. Cireaşa de pe tort era un fel european de mâncare, adus de maeştri bucătari care făcuseră şcoala în străinătate. Un bal era pregătit cu migală, cu aproape 30 de zile înainte. Gazda scotea tacâmurile de argint, porţelan şi paharele de cristal. Aşezarea şi întinderea meselor erau atent gândite de slujitori, îndrumaţi de boieri. Importanţa petrecerilor era dată de rangul familiei gazdă şi de dispoziţia invitaţilor. Cheltuielile făcute pentru o petrecere reuşită erau foarte mari.

Petrecerile l-au făcut să-şi piardă castelul, pe un prinţ care locuia în Pâncota

La castelele din judeţul Arad odinioară se trăia intens. Se organizau atât petreceri, cât şi vânători şi degustări de vinuri. Vorbim despre castelul Dietrich-Sukowski unde astăzi se află sediul primăriei din oraşul arădean Pâncota şi despre Castelul Mocioni din Bulci care a fost transformat în sanatoriu. La Castelul de la Pâncota, acoperişul este realizat din solzi de ţiglă smălţuită în diferite culori, care prin felul cum sunt aşezaţi formează motive geometrice multicolore. Însă interesantă este istoria castelului devenit Primărie.

Conacul Bolomey din inima Bărăganului, loc de socializare pentru nobilii bucureşteni ai secolului XX

Moşia boierului Bolomey din localitatea ialomiţeană Cosâmbeşti era locul de întâlnire al protipendadei bucureştene. La fiecare sfârşit de săptămână caleştile boiereşti  băteau drumurile Bărăganului pentru ca nobilii să participe la cele mai rafinate petreceri.Moşia boierului Bolomey din localitatea ialomiţeană Cosâmbeşti era locul de întâlnire al protipendadei bucureştene. La fiecare sfârşit de săptămână caleştile boiereşti  băteau drumurile Bărăganului pentru ca nobilii să participe la cele mai rafinate petreceri.Construit undeva la finele secolului al XIX-lea, de o anume familie Gheţu, al cărui nume se pierde în istorie, ajutată de câţiva meşteri italieni, conacul a fost cumpărat, în 1932, de boierul Constantin Bolomey, originar din Elveţia.

„Conacul în sine, prin materialele de construcţii folosite, poartă amprenta specifică începutului de secol XIX“, spune Elena Pacală, coordonatorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Ialomiţa. Clădirea, una masivă, s-a impus în Bărăgan ca o construcţie unică. Mai mult decât atât, o legendă referitoare la această construcţie, vorbeşte despre faptul că boierul Bolomey  era atât de extravagant, încât a preferat să îmbrace acoperişul conacului cu monede de aur. Nobili, scriitori şi intelectuali ai secolului XX participau la petrecerile rafinate care se desfăşurau aici. Meniul era bogat, iar distracţia dura câte trei zile şi trei nopţi.

Nunta boierească ce l-a ucis pe vestitul cronicar român, Miron Costin

În tradiţiile poporului român, nunţile au avut întotdeauna o însemnătate aparte, fiind, practic, momente de manifestare ale unei întregi comunităţi cu un mare impact social. Primele relatări despre astfel de venimente le datorăm lui Dimitrie Cantemir, originar din arealul actualului judeţ Vaslui, din ţinutul istoric al Fălciului. În „Descriptio Moldaviae“, acesta descrie în amănunţime ritualul nunţii, ritual care, în linii mari, era cam acelaşi şi la boieri şi la ţărani. Exista, totuşi, o mare deosebire, deoarece nunţile ţăranilor ţineau trei zile şi aveau o importanţă locală, pe când nunţile boiereşti ţineau două săptămâni şi aveau implicaţii de ordin politic pe lângă alianţele dintre familii. Desfăşurarea lor era fastuoasă şi, pe măsură ce pătrundea influenţa orientală, la nunţile boierilor cântau, pe lângă lăutari, şi acele fanfare împrumutate din tradiţia turcească.  

La acest articol au contribuit Ionuţ Ungureanu, Cezar Pădurariuu. Anca Sevastre, Remus Florescu, Dorin Ţimonea, Andreea Mitrache, Ionuţ Balaban, Sînziana Ionescu, Claudia Untaru, Mădălin Sofronie, Simona Suciu.Citeste mai mult: adev.ro/mjt9pp