Atacul de la Pearl Harbor și minciunile istoriografice contemporane
Evenimentele din trecut s-au întâmplat, sunt din ce în ce mai cunoscute în urma cercetărilor și sunt prezentate în numeroase opere ale specialiștilor. Munți de cărți și articole sunt ridicați în jurul întâmplărilor definite drept controversate și se duc lupte înverșunate pentru apărarea unui punct de vedere presupus corect, cel ce trebuie să țină cont de interesele personale, naționale și de cele ale unui centru de putere.
Acest fenomen s-a întâmplat cu bătălia de la Pearl Harbor din data de 7 decembrie 1941, atacul aerian japonez însemnând începutul ostilităților de amploare din Oceanul Pacific, componentă a ultimului război mondial fierbinte. Autorii americani au insistat pe ideea că SUA a fost luată prin surprindere și că n-a fost pregătită pentru un conflict militar. Era un colos adormit total. Așa se explică pierderile din timpul bombardamentului aerian și apoi cele din următoarele șase luni în care forțele aliate au fost obligate să se retragă. Imperiul asiatic părea să dispună de un organism militar perfect organizat și fanatismul amplifica tăria armelor.
Oare să fie adevărată teoria insistent cultivată timp de optzeci de ani și intrată în mitologia contemporană? Dacă analizăm puțin datele publicate, constatăm imediat că istoricii și-au vândut sufletul pentru glorie și arginți, totul acoperit cu o pojghiță de patriotism fierbinte. Se explică astfel cum a fost posibil să fie scrise astfel de minciuni de către autori ce aveau experiență militară. Conducerea de la Washington a fost chiar acuzată că n-a făcut pregătiri împotriva Japoniei, stat cunoscut pentru agresivitate. SUA dispunea în decembrie 1941 de 62 de nave principale de la crucișător ușor în sus. N-au fost incluse în calcule cele aflate în curs de finisare, dotarea unei flote fiind un proces neîntrerupt în vremuri de război. Este interesant de precizat că opt cuirasate se aflau în baza de la Pearl Harbor și erau sprijinite de opt crucișătoare, ceea ce însemna 25,8% din totalul navelor principale americane. US Navy nu era pregătită de război și nu se știa nimic despre planurile inamicului, dar absolut întâmplător erau în port cuirasate echivalente cu 80% din forța inamică. Pearl Harbor gemea de vapoare de luptă și nu exista bază în lume care să dispună de o astfel de concentrare. Trebuia să fie nouă cuirasate, dar USS Colorado a fost mutat pentru lucrări de modernizare. Un procent de 90% în raport cu flota inamică nu este de neglijat.
Noile regine ale mărilor erau portavioanele și SUA dispunea de opt unități, din care șapte erau de escadră și unul de escortă. Au fost repartizate în Oceanul Pacific trei nave, cele mai bune din tabăra aliată și din lume. USS Enterprise a fost perfect construit și înzestrat cu armament, fiind un adevărat coșmar pentru marinarii niponi. Au fost acordate navei 20 de stele, cele mai multe primite vreodată în luptă.
Revenind la cuirasate, trebuie să observăm că SUA dispunea de 17 unități și, ca din întâmplare, opt erau ancorate în preajma insulei Ford. Au fost adunate astfel vapoare blindate într-un procent de 47%. Dacă îl socotim și pe USS Colorado, procentul din total crește la 52,9%. Nu se poate spune că autoritățile de la Washington n-au fost interesate să deplaseze piesele grele cât mai aproape de pozițiile japoneze. Nu mai exista o altă bază în Oceanul Pacific care să dispună de facilitățile necesare întreținerii giganților dotați cu tunuri grele. Dacă se face o comparație calitativă cu flota niponă, se poate constata foarte repede că nave de luptă corect blindate și dotate artileristic erau numai două, Nagato și Mutsu. Militarii niponi se mândreau cu flota desfășurată sub razele portocalii ale soarelui, dar amiralii înțelegeau uriașa inferioritate tehnică provocată de lipsa metalului de calitate. Raportul de forțe era de 9 la 2 în favoarea forțelor americane. Cele trei cuirasate americane dotate cu tunuri de calibrul 406 mm dispuneau în total de 24 de piese, Japonia putând să opună numai 16.
Grosul forței pacifice era asigurat de crucișătoare, cele ce puteau să protejeze vapoarele principale de atacurile aeriene și de cele ale distrugătoarelor. Erau prezente 12 crucișătoare grele, toate înarmate cu tunuri de calibrul 203 mm, adevărate cetăți plutitoare și foarte mobile. Se observă că reprezentau 19,35% din tot ce dispunea SUA gata de luptă. Erau unitățile din această categorie dotate cu câte trei turele triple, o amplasare ideală a artileriei principale. Existau și crucișătoare înzestrate cu câte zece piese. Se adăugau nouă din categoria celor definite drept ușoare (14,5%). Dacă se adună tot ce avea US Pacific Fleet la capitolul nave principale, se ajunge la un total de 33 și un procent de 53,22%. Procentele sunt foarte iubite de istoricii contemporani și trebuie prezentate din belșug pentru a convinge pe cineva de adevăr.
Orice mare putere mai ascunde pe undeva câte un mic secret și SUA avea în decembrie 1941 o altă grupare de forțe ce se numea US Pacific Fleet. Nu era impresionantă numeric pentru că era doar vârful organismului naval. Adăuga la total un crucișător greu și două ușoare. Se ajungea astfel la un procent de 58% din înzestrarea US Navy.
Conducerea de la Washington a dirijat spre vest o grupare de atac deosebită prin potențial, dar Japonia a atacat prima pentru că avea mai puține resurse și navele au fost concentrate mai ușor. Chiar era greu de imaginat ca o putere străină putea să încerce să se gândească măcar la un asalt asupra insulei Oahu, cea mai dotată regiune a lumii în nave de luptă și avioane.
N-a existat vreo urmă de nepregătire a SUA, ci se poate afirma cu tărie că a fost prea multă. Minciunile rămân însă în istoriografie și-n mintea oamenilor, mai ales că autorii pot spune în orice moment că n-au fost aduse suficiente nave în raport cu ceea ce s-a întâmplat în anii de război.
Foto sus: Pearl Harbor, 30 octombrie 1941
