Chivu Stoica - sinuciderea misterioasă din cartierul Primăverii
18 februarie 1975, Cartierul Primăverii, casa Chivu Stoica. Şoferul fostului prim-ministru al României (în perioada 2 octombrie 1955–21 martie 1961) dă buzna peste cele două femei din casă şi anunţă: Chivu Stoica s-a sinucis în propria locuinţă, cu o armă de vânătoare Holland-Holland. S-a împuşcat în cap! Şoferul, care auzise focul de armă din curte, le dă vestea celor două femei aflate, de fapt, în aceeaşi casă.
Orişicât, ştirea e şocantă: Chivu Stoica, bolnav, fusese externat de puţină vreme. Zăcea în pat şi părea să nu mai aibă, dacă avusese vreodată, discernământ cu privire la propriile decizii. Avea sifilis într-un stadiu destul de avansat, iar judecata, atât cât exista, îi era tulburată. Tocmai semnase, fără vreun preaviz casnic, actele de divorţ. Cele două femei, Maria Manolescu, de puţină vreme fostă soţie, şi Doina Roman, o nepoată, nu sunt lăsate să vadă corpul neînsufleţit.
Nici măcar în 1975, când Nicolae Ceauşescu îi eliminase irevocabil din prim-planul politicii pe oamenii lui Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica nu era un nume oarecare. Fusese, până la urmă, la cârma României (preşedinte al Consiliului de Stat, 1965-1967) şi era unul dintre ceferiştii care făcuseră istorie în partid şi în stat: fost membru al Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român (PMR) timp de două decenii (1945-1965), fost membru al Secretariatului CC al PMR (1961-1965), ministru al Metalurgiei şi Industriei Chimice (1949-1955) şi preşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1961).
Secretul din celula lui Marcovici
Moartea sa misterioasă alimentează imaginaţia scenariştilor de conjunctură, dar scoate la suprafaţă şi câteva picanterii de amănunt, incomode, triviale şi enigmatice. Cel mai spectaculos scenariu îl plasează chiar pe Nicolae Ceauşescu în postura regizorului. Contextul: în timpul detenţiei din închisoarea Doftana, tânărul comunist Nicolae Ceauşescu şi inveteratul Şmil Marcovici ar fi întreţinut relaţii neconforme cu morala comunistă. Relaţii sexuale, în celula lui Marcovici. În puşcărie, se formează o comisie de anchetă a revoltătorului caz de homosexualitate, coordonată de organizaţia de partid Doftana, din care făcea parte şi Chivu Stoica. Lucruri ştiute.
De-aici, încep să fie ţesute miturile. S-ar fi putut întâmpla aşa: într-o autobiografie semnată de Chivu Stoica la cererea lui Ceauşescu (aflată în posesia fostei soţii, Maria Manolescu, şi publicată de Lavinia Betea în „Poveşti din cartierul Primăverii“), acesta recunoaşte că Şmil Marcovici „practica perversităţi. Obişnuia să aibă relaţii îndeosebi cu tovarăşi tineri, printre care Anghel, Sor şi alţii (n.r. – subliniat în text)“.
Se spune că Nicolae Ceauşescu, cu musca pe căciulă, avusese o dispută aprinsă cu Chivu Stoica, subiectul fiind chiar capcanele nefireşti ale vieţii de închisoare. Ca să se-asigure că informaţiile nu vor deveni publice, ar fi aranjat ca depozitarul secretului să fie „sinucis“. Comunistul Alexandru Bârlădeanu confirmă această teorie în interviul publicat de Lavinia Betea în volumul „Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu“.
Stimulat de propria-i impotență
Andrei Lupu, fiul ilegalistului Petre Lupu şi locatar în cartierul Primăverii, are o altă variantă: „S-a spus că fusese împuşcat din ordinul lui Ceauşescu, ceea ce e total fals. Îmi pare rău s-o spun, dar el avea o asistentă sau o soră medicală, de 24 de ani, care-l îngrijea. El spunea că e nepoata lui şi o luase şi acasă! Şi când a realizat că are o vârstă, că degeaba îşi luase «nepoata» în casă, şi-a luat viaţa!“, povesteşte Andrei Lupu în volumul „Poveşti din cartierul Primăverii“.
Nepoata, pe nume Doina Roman, ar fi fost trimisă, de fapt, de Securitate în casă la familia Chivu, chiar la 18 ianuarie 1975, şi ar fi făcut parte din planul de eliminare a fostului ceferist, susţine Maria Manolescu.
Nebunia lui Chivu ar fi fost clinică
În varianta liberă de orice simpatii de familie ori de partid, sinuciderea lui Chivu Stoica ar fi fost o simplă consecinţă a stadiului până în care avansase boala sa: sifilis terţiar. Istoricul Stelian Tănase spune că afecţiunea cu transmitere sexuală i-ar fi întunecat mintea şi aşa fragilă.
„Pavel Câmpeanu îmi spunea că nu făcea baie pentru că-şi imagina că se va topi ca un săpun. A publicat documentele lui din închisoare în care specifica faptul că mergea la tratament. Aşadar, avea un istoric medical bogat al afecţiunii“, explică Stelian Tănase.
Președintele Consiliului de Stat al României, Chivu Stoica (13 iunie 1967) - © „Fototeca online a comunismului românesc”, Fotografia #G139, Cota: 317/1967
Metode de sinucidere, varianta Chivu Stoica
Arma cu care s-a sinucis Chivu Stoica îi aparţinuse lui Gheoghe Gheorghiu-Dej. Puşcă de vânătoare, cu lunetă şi pat încrustat artistic cu sidef şi argint, marca Holland-Holland. Un frumos cadou de care dictatorul nu-şi mai amintea, aşa că, l-a dăruit şi el mai departe. Lui Chivu Stoica.
„Lui Nicu (n.r. – Nicolae Ceauşescu) nu i-o dăm în niciun caz! Nu este pentru el asemenea armă! Lasă-l să mai crească, să mai înveţe“, i-ar fi spus Dej şefului său de cabinet, Paul Sfetcu, potrivit memoriilor acestuia.
„Când a ieşit din cabinetul lui Gheorghiu-Dej era îmbujorat şi surâzător de fericire, iar cutia cu arma o trăgea după el. Nu a vrut s-o lase la mine să i-o trimit prin curier de teamă ca nu cumva cel ce i-o oferise să se răzgândească“, povesteşte Paul Sfetcu.
Fostul asistent susţine că, atunci când şi-a pus capăt zilelor, Chivu Stoica a proptit arma în cerul gurii, iar cu degetul mare de la picior a apăsat pe trăgaci pentru a elibera glonţul ucigaş.
Citește mai multe amănunte despre Chivu Stoica pe adevarul.ro
Foto sus: Nicolae Ceauşescu şi Chivu Stoica la Adunarea activului de bază al Forţelor Armate ale României (30-31 mai 1967) - © „Fototeca online a comunismului românesc”, Fotografia #G104, Cota: 282/1967
