20 iulie - Ziua Forțelor Aeriene Române

Stabilită ca zi a Forțelor Aeriene Române, 20 iulie reprezintă și ziua în care este sărbătorit Sf. Ilie Tesviteanul, aducătorul de ploi în perioade de secetă, dar și ocrotitorul și patronul aviatorilor.

Cu acest prilej, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” marchează această zi prin invitația de a viziona în cadrul expoziției permanente din secția „Aviație”, câteva piese speciale din patrimoniul său, referitoare la uriașa personalitate a aviației românești și universale care a fost Aurel Vlaicu.

Avem în vedere fragmente din avionul pe care Aurel Vlaicu l-a conceput și cu care a zburat de atâtea ori, creația sa „Aurel Vlaicu II”, a cărui construcție a început în ianuarie 1911, cu sprijinul poetului Octavian Goga, a ministrului instrucțiunii publice, Spiru Haret, a inginerului Constantin Silișteanu și a mecanicului Nicolae Flencheș.

Primul zbor al avionului „Aurel Vlaicu II” a avut loc în mai 1911, iar la propunerea lui Octavian Goga de a face un turneu prin oraşele şi satele din Transilvania, Aurel Vlaicu a a fost încântat să poată face acest lucru. Astfel, la 29 august 1911, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, el a efectuat un zbor demonstrativ în faţa unei mulţimi impresionante, a familiei şi a unor prieteni buni între care St. O. Iosif, I. L.Caragiale, George Coşbuc şi Octavian Goga. La 11/24 septembrie 1911 a zburat la Sibiu în faţa a peste 20.000 de oameni, iar la 18 septembrie/1 octombrie 1911 a avut loc zborul de la Braşov, pe o vreme neprielnică.

Periplul său a continuat la 30 septembrie/13 octombrie 1911, când s-a desfășurat zborul de la Copou, efectuat la invitaţia oficialităţilor din Iaşi cu ocazia serbărilor semicentenarului Universităţii din Iaşi şi a dezvelirii unui monument închinat lui Mihail Kogălniceanu. Zborul de la Iaşi la o altitudine de 800-1000 de metri, în faţa familiei regale, i-a adus decorarea sa de către regele Carol I cu Ordinul „Steaua României”, în grad de cavaler.

În vara anului 1912, la concursul internaţional desfășurat lângă Viena în prezenţa curţii imperiale, la care au participat 43 de concurenţi din 8 ţări (12 francezi, 7 germani, 3 italieni, 1 belgian, 1 rus, 1 persan, 17 austrieci şi 1 român), Aurel Vlaicu a concurat la mai multe probe, câştigând o serie de premii.

Cu același avion, în 1912, Aurel Vlaicu a mai efectuat o serie de zboruri demonstrative în Transilvania: la 1/14 iulie 1912 a zburat la Arad în faţa unei mulţimi numeroase, fiind întâmpinat de Vasile Goldiş, la 8/21 iulie 1912 a zburat pe Câmpia Libertăţii din Lugoj în faţa a 10.000 de oameni, iar la 22 iulie/4 august 1912 a zburat la Orăştie şi deasupra satului natal, Binţinţi, unde efectuase primul zbor cu planorul său. După aceea a mai zburat la Vârşeţ, la Alba-Iulia, la Sălişte, Târgu-Mureş şi Dumbrăveni. De asemenea, în zilele de 8/21 aprilie şi 15/28 aprilie 1912 e efectuat două zboruri şi la Cernăuţi. În luna octombrie 1912, Aurel Vlaicu s-a întors la Bucureşti dedicându-se finalizării proiectului avionului „Vlaicu III”, pe care însă nu a mai apucat să îl termine.

^{Fragmente din avionul pe care Aurel Vlaicu îl pilota în 1913, când a avut loc accidentul în care marele aviator și-a pierdut viața – Colecția „Aviație”, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”}

Tenacitatea sa în îndeplinirea unui vis a fost completată de sprijinul unor prieteni mai vechi sau mai noi, cum au fost, de pildă, inginerul Oskar Ursinus sau poetul Octavian Goga. Inginerul Oskar Ursinus, absolvent și el al Școlii Politehnice Regale Bavareze, îl cunoscuse pe Aurel Vlaicu încă din tinerețe, în timpul satisfacerii stagiului militar în armata austro-ungară și admirase cunoștințele de mecanică ale acestuia. De altfel, la propunerea lui Oskar Ursinus, care era și nepotul patronului firmei de automobile Opel, Vlaicu a fost, pentru scurtă vreme, inginer proiectant la secția de motoare a acestei fabrici.

În contextul demersurilor pe care le făcea pentru a avea toate materialele necesare pentru construcția modelului „Vlaicu I”, după întâlnirea din 23 decembrie 1909/5 ianuarie 1910 – de la Paris, cu Traian Vuia, care i-a recomandat motorul de 50 CP tip Gnome Omega rotativ, răcit cu aer, considerat ca fiind cel mai performant, în drum spre ţară, Aurel Vlaicu s-a oprit şi la Frankfurt, unde tot cu ajutorul prietenului său, inginerul Oskar Ursinus, a comandat pânză cauciucată pentru aripi, cârme şi ampenaje, precum şi tubul de aluminiu care reprezenta axul central.

După finalizarea acestui model, prin zborul său de la 4/17 iunie 1910, de pe Câmpul de la Cotroceni, cu avionul său „Vlaicu I”, a marcat intrarea în dotarea armatei române a primului avion militar de concepţie şi construcţie românească. În prezenţa prinţului Carol, după mai multe încercări, Aurel Vlaicu a reuşit să zboare cu aparatul său la o înălţime de 1 metru, cca. 50 de metri.

Zborul său din data de 14/27 septembrie 1910, la manevrele militare organizate de ministerul de război, a făcut ca România să devină a doua ţară din lume după Franţa care folosea aviaţia la manevre militare. El a decolat de pe platoul gării din Slatina către localitatea Piatra Olt, unde se afla instalat comandamentul manevrelor, înmânând mesajul regelui Carol I prinţului Ferdinand, de faţă fiind prezenţi sprijinitorii săi primul-ministru, Ion I. C. Brătianu şi ministrul de război, Grigore Crăiniceanu, principii Carol, Frederik-Victor şi Francisc Josef de Hohenzollern.

Multe se pot spune despre Aurel Vlaicu, astăzi, de Ziua Forțelor Aeriene, să ne amintim cu precădere de dorința uriașă a acestuia de a zbura și de faptul că împlinirea unui vis se poate face doar prin muncă, pasiune și perseverență, el fiind cel mai bun exemplu că visele se îndeplinesc. Tuturor aviatorilor români: LA MULȚI ANI!

_{Foto sus: Aurel Vlaicu alături de creația sa, avionul „Vlaicu nr. II” – Fondul documentar al Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”}