VIDEO Dezbatere „Historia”: România, de la Conferința de Pace la Marea Criză jpeg

VIDEO Dezbatere „Historia”: România, de la Conferința de Pace la Marea Criză

📁 Primul Război Mondial
Autor: Redacția
🗓️ 21 decembrie 2018

1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a constientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari. Din punct de vedere internațional, a fost necesară parcurgerea unei perioade de timp pentru a putea vorbi de recunoașterea unirii noilor teritorii cu România, prin încheierea tratatelor de Pace de la Paris. 

Unificare administrativ-teritorială, a fost un proces complex și de durată, iar în unele cazuri, nu s-a finalizat în perioada interbelică. Anul 1919 ne înfățișează un stat care se confrunta cu administrații diferite, cu sisteme de învățământ schimbate de la o provincie la alta, cu existența în circulație a mai multor monede, cu partide politice regionale și cu o infrastructură încă neracordată la un sistem unitar. Totodată, noul stat va trebui să țină seama de diversitatea etnică, unde aproximativ 30% din populație era compusă din alte etnii decât cea română.

Cine a condus la Paris eforturile pentru recunoșterea internaționala a Unirii? Cum au fost integrate noile provincii în România? La aceaste întrebări, dar şi la multe altele, au răspuns istoricul Cătălin Manea, şi Ciprian Plăiaşu, editor „Historia”, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia” moderată de Ciprian Stoleru.