VIDEO A fost descoperită o carte veche de 600 de ani
Cartea are 600 de ani, fiind una dintre cele mai vechi cărţi tipărite. A fost descoperită de un specialist într-un mic muzeu din oraşul american Sandy, statul Utah.
Un comercant de carte rară, Ken Sanders, nu şi-a putut lua privirea de la ceea ce ar putea fi cea mai mare descoperire din viaţa sa, după ce a plătit doi dolari pentru a examina o carte antică.
"Este una dintre cele mai vechi cărţi tipărite, este cu 200 de ani mai veche decât cea mai veche carte tipărită din America", a spus acesta."Un domn a intrat în muzeu şi a spus a primit o carte cu adevărat importantă aici şi în sinea mea îmi spuneam, " da, fugi-aici, "a spus Sanders. "Apoi, a deschis-o şi a văzut că este vorba despre "Nuremberg Chronicle" (Cronica din Nurenberg) din 1494."
Ilustrată cu peste 1.800 de xilogravuri, cartea ar fi mai în vârstă decât Shakespeare. Ea a fost scrisă pentru a completa Biblia lui Guttenberg, publicată cu 40 de ani mai devreme.
Sanders estimează că valoarea cărţii se ridică undeva la peste 100.000 de dolari. Proprietarul cărţii, însă, spune nu are de gând să o vândă, ci a vrut să o facă doar cunoscută publicului.
Cronica din Nurenberg este o carte ilustrată, structurată pe istoria omenirii aşa cum este prezentată în Biblie.