Unul dintre puținele monumente românești rămase în Miercurea Ciuc, afectat de activități ilegale. „Biserica Mică” trebuie protejată
În luna martie a acestui an (2019), mass-media românească din județul Harghita (mai precis Ziar Harghita) trăgea semnale de alarmă pe tema atitudinii disprețuitoare și antiromânești arătate de funcționarii Primăriei Miercurea Ciuc față de „Biserica Mică”, a comunității românești, monument istoric situat în imediata vecinătate a Universității Sapienția (detalii aici), precizeaza transparentnews.ro
Biserica Mică, cum este numit locașul de către românii din Miercurea Ciuc, a fost construită în 1936, dar, după moartea preotului ctitor al ei, Isidor Vlad, in 1965, a fost lăsată în paragină, în mod deliberat, de autoritățile bisericești și laice. Actualul preot paroh preciza că, după venirea sa în oraș, în 1983, s-a dorit cu tot dinadinsul refacerea bisericii, astfel că, împreună cu credincioșii, se forma un grup care curăța edificiul, iar apoi,îl închidea cu lacăt (având nevoie de investiții suplimentare), însă, în câteva ceasuri era iarăși profanat. Lucrurile se întâmplau în ciuda amplasamentului bisericuței, chiar în centrul orașului.
În prezent, ziarul românesc afirmă că a rămas valabil ce se afirma și cu patru luni în urmă, anume că „poate fi pus sub semnul întrebării și al îndoielii tot ce se întâmplă acolo. Cum au fost date avizele și autorizațiile de construcție, cum a fost organizat șantierul acela?! – cu atât mai mult cu cât biserica este monument istoric, iar orice intervenție presupune respectarea unor pași legali foarte clari”. Recent s-a demonstrat că lucrările efectuate până în prezent, care de altfel continuă și acum, sunt absolut ilegale.
Părintele Emil Pop, parohul bisericii „Sf. Ap. Petru, Pavel și Andrei” din Miercurea Ciuc, a făcut reclamații la mai multe instituții, în care, după Dumnezeu, și-a pus nădejdea că vor verifica și vor lua măsuri împotriva celor care au decis să încalce legea. Inspectoratul de Stat în Construcții a demarat cercetări și a constatat că lucrările sunt ilegale, de la un capăt la altul.
Eu am cerut să aflu pe ce bază se extinde cu construcția spre un monument istoric – biserica. Orice monument istoric are un regim anume, iar ei nu au respectat asta. Conform legii, un monument este protejat până la 100 de metri în oraș. Ei au cinci metri. Gândiți-vă că primarul Raduly Robert predă la această universitate, Sapientia. În 2014 și în 2018, DNA-ul a constatat că este un abuz și de aici susținerea în mod indirect prin autorizația de construcție ilegală – afirmă părintele Emil Pop.
Cu toate că ilegalitățile au ieșit la iveală după control, Primăria Miercurea Ciuc a atacat în instanță rezultatul controlului. Găsită cu musca pe căciulă, autoritatea publică locală, reprezentată de Robert Raduly, plină de îndrăzneală, își vede în continuare de treabă. Bagă la înaintare diversiunea cu procesul, ca între timp să-și ducă la bun sfârșit planul construcție care afectează unul dintre puținele monumente istorice care le mai sunt îngăduite românilor din Miercurea Ciuc.
Ei continuă lucrările până la elucidarea situației. Probabil că acesta este și dedesubtul pentru care au dat în judecată, ca să treacă timp și să termine lucrările – concluzionează părintele paroh.
Ziariștii publicației „Ziar Harghita” au contactat Inspectoratul Județean în Construcții – Harghita pentru a afla în mod oficial rezultatul controlului efectuat la lucrările Universității Sapientia, însă nu au putut obținut nicio informație, prin telefon. În schimb, li s-a recomandat solicitarea în scris a informațiilor dorite, ceea ce au și făcut.
Jurnaliștii români din Harghita au anunțat că vor reveni cu noi amănunte, imediat ce vor intra în posesia documentelor solicitate.
Sursa foto: Ziar Harghita