Tatuaje foarte complicate, descoperite pe o mumie veche de 3000 de ani jpeg

Tatuaje foarte complicate, descoperite pe o mumie veche de 3000 de ani

📁 Egiptul Antic
Autor: Redacția
🗓️ 9 mai 2016

O femeie egipteană a fost tatuată extensiv cu tot felul de simboluri sacre, probabil menite să îi confirme sau amplifice puterile religioase.

Tatuajele încă vizibile pe mumie sunt primele din istoria Egiptului dinastic care înfăţişează obiecte, ca de pildă flori de lotus pe coapse, vaci pe umăr sau babuini pe gât. Cele alte câteva mumii cu tatuaje nu prezintă decât puncte şi linii simple.

Cu totul remarcabili sunt aşa-zişii ochi wadjet, posibile simboluri pentru protecţia împotriva răului, care ornează gâtul, spatele şi umerii mumiei. Parcă femeia te-ar fi privit înapoi indiferent din ce unghi o priveai tu, constată bioarheologul Anne Austin de la Stanford, care a analizat mumii la Institutul Francez de Arheologie Orientală, care se ocupă cu cercetările de la Deir el-Medina, satul lucrătorilor de pe Valea Regilor.

Cu ajutorul unor senzori cu infraroşu, s-au depistat nu mai putin de 30 de tatuaje pe trup, inclusiv unele invizibile ochiului liber, pe fragmente de piele foarte închisă la culoare din cauza răşinilor din timpul mumificării. Imaginile obţinute au fost extinse digital pentru a contracara distorsiunile datorate pielii încreţite.

Tatuajele indică semnificaţii religioase puternice:vacile erau asociate cu zeiţa Hathor, iar simbolurile de pe gât sau braţe poate îi confereau puteri magice în timpul ritualurilor pentru zeiţă. Emily Tether de la Universitatea din Chicago sugerează că ar fi vorba şi de o exprimare publică a pietăţii.

Desfacerea bandajelor mumiilor, care se practica acum două secole, poate fi acum şi de folos:analiza mai multor exemplare pentru clarificarea fenomenului tatuării. În cazul acestei descoperiri, densitatea tatuajelor şi amplasarea lor şi în locuri inaccesibile implică faptul că acestea reprezentau mai mult decât simple ornamente, având probabil importantă pentru un întreg grup social.

sursa:Nature