Talibanii au redeschis Muzeul Național al Afganistanului, pe care l-au jefuit anterior / VIDEO
Vizitatorii au revenit la Muzeul Național al Afganistanului pentru a admira miile de exponate, majoritatea datând din perioada preislamică. Un contrast izbitor cu perioada din timpul primei domnii a talibanilor, în care aceștia au răvășit și jefuit muzeul.
Pe vastele culoare ale acestui loc istoric, considerat mult timp unul dintre cele mai importante situri culturale din Asia, grupuri mici se minunează în fața comorilor - ceramică pictată din epoca de piatră, piese antice, chiar și obiecte religioase, relatează AFP, conform Agerpres.
Situat la sud de Kabul, muzeul a fost redeschis la începutul lunii decembrie cu permisiunea ministerului taliban al Informației și Culturii, la trei luni după revenirea la putere a luptătorilor islamiști.
Multe dintre exponate, însă, contravin ideologiei talibanilor. În timpul primei lor guvernări (1996-2001), ei au distrus mai multe statui din muzeu, în linie cu distrugerea explozivă a statuilor uriașe ale lui Buddha de la Bamiyan, eveniment ce a șocat planeta. În plus, mii de piese au fost furate și nu au mai fost găsite.
În prezent, talibanii protejează intrarea în muzeu de un posibil atac al grupării ISIS-Khorasan sau Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K).